UMBRĂ / Naţionala sub 17 ani a încercat zadarnic în 2011, de data aceasta corect, să repete succesul obţinut în urmă cu o jumătate de secol @ Românii nu se fură doar între ei. În 1962, la ordinul partidului comunist, tricolorii câştigau necinstit turneul final, aliniind o echipă cu fotbalişti care aveau vârsta măsluită
Tinerii tricolori care au încercat în primăvara lui 2011 să cucerească trofeul la Europenele de juniori sub 17 ani din Serbia au readus România în prim-planul atenţiei după o pauză de aproape o jumătate de secol în care fotbalul nostru s-a mândrit şi ruşinat, în acelaşi timp, cu o performanţă obţinută “pe blat”. Europenele de juniori sub 19 ani din 1962 au fost câştigate, la Bucureşti, cu o echipă compusă din jucători care erau şi cu trei ani mai mari decât adversarii lor! A fost, în realitate, încă o ocazie în care ne-am furat singuri căciula, acea generaţie devenită campioană pe fals neizbutind, ulterior, să obţină nici o calificare la turneele finale de seniori.
Pe 29 aprilie 1962, în faţa a peste 80.000 de spectatori înghesuiţi pe arena “23 August”, din Bucureşti, România câştiga singurul trofeu internaţional din istoria FRF: Campionatul European pentru juniori – sub 19 ani. A fost o victorie sărbătorită îndelung, cu fast, autorităţile subliniind-o drept realizare epocală a noii orânduiri comuniste. Turneul, organizat de ţara noastră, se ţinuse în cinci oraşe (Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Braşov şi Cluj) şi strânsese toată crema Europei. Ulterior s-a aflat că, de fapt, România falsificase vârsta fotbaliştilor trimişi în teren!
Naţionala mare – la fel de slabă şi atunci, şi acum
Din echipa care a câştigat unica întrecere importantă interţări din palmaresul României, un singur fotbalist a îndeplinit corect criteriile impuse de UEFA: Constantin Jamaischi. În rest a fost o luptă inegală, între adolescenţi care abia împliniseră vârsta majoratului (la adversari) şi jucători români care aveau chiar şi 22 de ani!
Acest turneu final unic în istoria ţării noastre s-a desfăşurat în circumstanţe grele pentru fotbalul românesc, asemănătoare celei din 2011, din momentul campaniei juniorilor sub 17 ani. Naţionala mare era, în 1962, în stare de colaps, fiind desfiinţată de autorităţile comuniste după un bilanţ de-a dreptul catastrofal în anii precedenţi. Acum, naţionala este, de asemenea, într-o criză teribilă, ivindu-se din nou, după patru decenii, voci care să sugereze că ar fi bine să ne retragem din competiţie din cauza lipsei de valoare. Echipele de club erau atunci fără valoare, incapabile de performanţe în cupele europene, iar abuzurile, blaturile şi corupţia abundau în campionatul intern.
Diferenţa fundamentală e însă că, de data aceasta, fotbaliştii români calificaţi în premieră la Europenele rezervate juniorilor sub 17 ani au îndeplinit criteriile sportive şi de vârstă, iar factorul politic n-a avut nici un amestec în toată povestea. În condiţii corecte, ei nici n-au reuşit, de altfel, mai mult decât două puncte în grupă şi eliminarea după prima fază a competiţiei.
Victoria a fost închinată colectivizării
Europenele de juniori din 1962 au fost organizate special de România în luna aprilie, pentru a coincide cu Marea Adunare Naţională care urma să consfinţească încheierea procesului de colectivizare a agriculturii după modelul sovietic. La finala de pe defunctul “23 August” au fost aduşi, de altfel 11.000 de ţărani, ei simbolizând numărul inventat de propaganda comunistă al celor care ar fi fost ucişi în răscoala de la 1907.
Foarte interesant este faptul că drumul României spre trofeul din 1962 a început cu o tentativă de a face selecţia (aproape) corect. Iniţial, au fost aduşi la lot şi jucători care se încadrau în limita de vârstă. Rezultatele n-au fost însă concludente, în ciuda pregătirii centralizate şi a tuturor eforturilor depuse de federaţie. Obiectivul stabilit de Partidul Comunist, câştigarea Europenelor, fiind imperativ, sub comanda antrenorului Gheorghe Ola au “aterizat” treptat tot mai mulţi fotbalişti născuţi înainte de 1 septembrie 1943 (data-limită acceptată de UEFA).
Acte de identitate false
Aşa s-a ajuns ca, la turneul final al Europenelor de juniori organizat între 20 şi 29 aprilie 1962, România să alinieze o echipă în care toţi fotbaliştii, mai puţin unul, jucau pe fals! Statul le confecţionase jucătorilor, pentru această competiţie, acte de identitate cu data naşterii măsluită, avantajul substanţial câştigat astfel, alături de cel al terenului propriu şi al arbitrajelor binevoitoare, fiind decisiv. Spre exemplu, în finală, media de vârstă maximă pe care o putea avea echipa, conform UEFA, ar fi fost 18 ani, 7 luni şi 28 de zile. Media reală a României a fost însă de 20 de ani, două luni şi 3 zile, cu aproape un an şi şapte luni mai mare!
18
ani,
7 luni şi 28 de zile era media de vârstă maximă admisă la finala din 1962
20
de ani, 2 luni şi 3 zile a fost media de vârstă a României la finala din 1962
5
mii de lei
au primit fotbaliştii care au câştigat titlul european de juniori în 1962
30
de mii de euro
a fost prima promisă de FRF juniorilor sub 17 ani, dacă reuşeau să câştige Europenele din Serbia – 2011
Traseu
România la Euro 1962
juniori născuţi după 1 septembrie 1943
Grupa A (Bucureşti)
RF Germană – Portugalia 1-1
România – Belgia 2-2
Au marcat: Avram (70), Voinea (73) / Beurlet (2), Carteus (47)
RF Germană – Belgia 1-1
România – Portugalia 0-0
Belgia – Portugalia 1-0
România – RF Germană 3-0
Au marcat: Pall (52), Voinea (53), Dumitriu II (67)
Clasament
1. România 3 1 2 0 5-2 4
2. Belgia 3 1 2 0 4-3 4
3. Portugalia 3 0 2 1 1-2 2
4. RF Germană 3 0 2 1 2-5 2
Semifinale
Iugoslavia – Cehoslovacia 6-2
România – Turcia 4-0
Au marcat: Hajdu (15), Voinea (64), Gergely (75), C. Matei (80)
Finala mică
Cehoslovacia – Turcia 1-1
Cehoslovacia a luat bronzul prin tragere la sorţi
Finala mare
România – Iugoslavia 4-1
Au marcat: Voinea (10), Gergely (18), Dumitriu II (35), Hajdu (48) / Radosav (7)
Finala Euro 1962
România-Iugoslavia 4-1 (3-1)
Marcatori: Fl. Voinea (min. 10), Gergely (min. 18), Dumitriu II (min. 35), Hajdu (min. 48) / Radoslav (min. 7)
România: Suciu (19 ani şi 6 luni) – Pall (20 de ani şi 5 luni), Petescu (căpitan, 19 ani şi 11 luni), Răcelescu (22 de ani) – Jamaischi (17 ani şi 2 luni), D. Popescu (20 de ani şi o lună) – C. Matei (21 de ani şi 10 luni), Dumitriu II (19 ani şi 5 luni), Fl. Voinea (20 de ani şi 10 luni, Gergely (20 de ani şi 6 luni), Hajdu (20 de ani şi 3 luni). Antrenor: Gheorghe Ola
Iugoslavia: Poklepovic – Pavlovic, Gracanin, Kovacevic – Raskovic, Skrbic – Radoslav, Milosavljevic, Kovac, Feric, Corn. Antrenor: Rada Durovic
> Stadion: “23 August”, 29 aprilie 1962; Spectatori: 80.000
Juniori
Participante la Euro 1962
Grupa A: România, Belgia, Portugalia, RF Germană
Grupa B: Bulgaria, Olanda, Iugoslavia, Anglia
Grupa C: Turcia, Ungaria, Franţa, Spania
Grupa D: Italia, Polonia, Austria
Grupa E: RD Germană, Grecia, Cehoslovacia, URSS
Eşecul unei generaţii
Victoria obţinută de fotbalul românesc în 1962 e doar aparentă pentru că, în realitate, scopul competiţiilor pentru juniori pe categorii de vârstă organizate de UEFA este acela de a le da şi tinerilor şansa de a se afirma şi de a căpăta experienţă, chiar dacă nu se pot încă măsura cu seniorii. Trimiţând pe teren o echipă mult mai în vârstă decât adversarii, România n-a câştigat decât aparent, deoarece nu numai că juniorilor adevăraţi li s-a refuzat şansa afirmării, dar generaţia campioană europeană pe fals n-a reuşit, ulterior, nici o performanţă la seniori. În echipa învingătoare în finala cu Iugoslavia s-au regăsit şi câţiva jucători de valoare, dar nici unul n-a reuşit vreo calificare spectaculoasă la un turneu final al Mondialelor sau Europenelor.
Ţară-ţară, vrem copii
Gimnastica şi boxul – patriile şmecheriilor
Este important de notat că argumentul principal cu care s-au apărat, ulterior, cei care au recurs la falsificarea vârstei jucătorilor este că “şi ceilalţi au făcut la fel”. În realitate, ţările din Est au venit cu această înşelăciune, vesticii respectând criteriile impuse de UEFA. Micşorarea vârstei reale a sportivilor era o practică uzuală în ţările comuniste avide de recunoaştere internaţională. În România, dar şi în ţări precum URSS, RD Germană, China şi Cuba erau la ordinea zile astfel de escrocherii nu numai la fotbal, dar şi în gimnastică, box şi alte discipline, unde se obţineau astfel incorect medalii la juniori, tineret şi, chiar, seniori. China este şi acum suspectată că trimite în concurs, la gimnastică, fetiţe sub vârsta admisă de forurile internaţionale. La Olimpiada de la Beijing, din 2008, celebrii Bela şi Martha Karoly au atras, de altfel, atenţia asupra acestui “detaliu”.
Dopajul era, de asemenea, o armă temută, în urma căreia numeroşi sportivi mai ales din RD Germană au rămas cu sechele sau chiar au murit.
Jamaischi: “Dej vroia să-i batem pe turci”
Singurul jucător român cu dreptul să joace în finala din 1962 a fost Constantin Jamaischi. “Eu eram chiar mai mic cu doi ani, mă născusem în 1945”, îşi aminteşte acesta. “A fost formidabil… Procesul de selecţie a început cu un an mai devreme şi au fost filtraţi vreo 200 de jucători. Nu pot spune că jucam doar de plăcere, era miză mare, dar nu se înfiinţaseră, din păcate, banii în România… Am primit, după finala câştigată cu iugoslavii, 5.000 de lei, adică vreo cinci salarii pe vremea aceea. Ne-au mai dat Ordinul Muncii clasa a III-a… Dar dacă am fi jucat acum, era altceva”. Turneul a fost foarte greu, spune Jamaischi, deşi România prezenta o echipă mult mai matură: “Am pornit greu, egaluri cu Belgia şi Portugalia, care aveau jucători foarte buni. Pe urmă, ne-am dat drumul şi i-am bătut la scor pe nemţi, deşi la ei jucau Sepp Maier şi Overath. În semifinale am făcut instrucţie cu turcii, iar finala… Se ştie, 4-1 cu iugoslavii, pe un stadion arhiplin”.
Deşi a fost singurul „curat” din echipă, fotbalistul din Fălticeni subliniază că şi alţii erau dubioşi. “După vreo patru ani, am citit undeva că adversarul meu direct din finală avea 26 de ani. Şi m-am gândit: mă, cum dracu’? Înseamnă că la turneul final avea 22…”.
Echipa a fost primită, ulterior, de şeful statului, Gheorghe Gheorghiu Dej: “Am intrat toată delegaţia la el, ne-a decorat, ne-a felicitat şi ne-a cerut să-i batem pe turci! Avea el ce avea cu turcii… I-am spus atunci că noi tocmai îi învinsesem în semifinale. A râs şi ne-a zis: «Nu-i nimic, să-i bateţi pe unde-i prindeţi, ‘tu-le muma-n c…!”.
Matei Udrea 
Ba Matei Udrea, mare lichea trebuie sa fii. Cum iti permiti tu, ba neica nimeni, sa blamezi o generatie de jucatori care in acea duminica de Pasti a delactat peste 80 de mii de romani care la acele vremuri nu aveau alte bucurii? Iti pemiti sa spui ca din acea echipa mai nimeni nu s-a afirmat. Am fost pe „23 August” la acel cuplaj si am vazut si finala mare si finala mica. Tu ce-ai vazut la viata ta, carcotas ordinar ce esti? Nici cel mai mare dusman al fotbalului autohton, nu ar blama jucatori ca Hajdu, Matei, Petescu, Racelescu, Dumitriu ll. Siktir!!!
Dupa ce treci de „argumentele” astea, poate reusesti sa gasesti si unul la subiect.
Tin minte ca inca din acea vreme se vorbea despre „juniorii” nostri care in zi de meci se barbiereau de doua ori pe zi ca sa para mai „juniori” .
Lasand asta la o parte , aproape toti jucatorii de atunci s-au afirmat pe la diferite echipe din divizia A si multi dintre ei si la echipa nationala . Fruntasul promotiei este Gergely cu vreo 40 de meciuri in echipa nationala , in pofida unei grave accidentari care l-a tinut pe tusa vreo 2 ani . El si cu rezerva de portar Stere Adamache au participat la CM 1970 .
Iuliu: in parte, sint de acord cu dumneavoastra. Golgheterul Florin Voinea facea furori si in campionatul intern. Si ceilalti erau fotbalisti cunoscuti si apreciati in epoca (Gergely, cum ati spus dvs, Mircea Petescu, Hajdu). Totul se derula insa doar pe plan intern. La nivel international, aceasta generatie n-a confirmat deloc. Euro 1964, Mondialul din 1966, Euro 1968 au fost turnee ratate. Mondialul din 1970 s-a cistigat cu o alta echipa. E adevarat, Gergely si Adamache supravietuisera, dar sa notam ca in 1970 aceasta generatie ar fi trebuit sa alcatuiasca osatura nationalei mari (jucatorii de la Europeanul de juniori din 1962 aveau in 1970 intre 27 si 30 de ani, virful de cariera pentru majoritatea fotbalistilor).
Nici la nivelul echipelor de club nu s-a obtinut vreo performanta notabila. Daca luam la bani marunti acea perioada, am avea „dubla” Dinamo-Inter din 1965 (2-1 si 0-2), „dubla” Petrolul-Liverpool din 1966 (0-2, 3-1, 0-2) si cam atit. Dintre campionii europeni din 1962, au jucat Gergely si Hajdu pentru Dinamo in 1965 si nimeni la Petrolul in 1966.
Corect , turneele din 1964,1966 si 1968 au fost turnee ratate , dar aceasta era valoarea fotbalului romanesc din vremea aceea pe plan international . Povestea Mondialului din 1970 a fost scrisa de Dumitrache , Lucescu , Dinu , Radu Nunweiller , Dobrin , Boc , Satmareanu , care apartin de generatia urmatoare ( in 1962 Dinu si Dumitrache aveau 14 ani ) .
A mai existat un turneu , astazi pe nedrept uitat , locul 5 la olimpiada Tokio 1964 . In meciurile de calificare si la turneu au participat cativa jucatori din lotul de „juniori” 1962 : Suciu , Petescu , Sorin Avram , Hajdu , Voinea , Pavlovici si ar fi fost si Gergely daca nu s-ar fi accidentat .
Marele merit al turneului trucat din 1962 este ca datorita lui au fost gasiti multi jucatori necunoscuti de la echipe mici care in loc sa se piarda prin divizii inferioare au ajuns la echipe de prima divizie , remarcandu-se , e adevarat , numai pe plan intern . Sa nu uitam ca dintre necunoscutii din 1962 , in jur de 11 jucatori au imbracat in timp tricoul echipei nationale .
Suciu ar fi fost probabil portarul nationalei in urmatorii 5-6 ani , deja debutase in 1964 ( Bulgaria – Romania 0-1 , meci care ne-a trimis la Tokio ) a avut ghinionul unei grave accidentari in toamna aceluiasi an . . Adamache a „supravietuit” pana in 1970 . Petescu a fost un stoper valoros , la nationala a prins perioada excelentului Nelu Nunweiller asa ca a jucat mai putin . Alt „ghinionist” a fost Matei , o extrema dreapta de exceptie , la nationala a prins si el perioada excelentului Parcalab .
Emil Dumitriu II a fost un tehnician de marca , adevarat virtuoz al balonului .
Voinea a fost om de gol , jucator valoros , si-a incheiat cariera in 1972 in Franta la Nimes ( impreuna cu Parcalab ) . Pavlovici a ratat o mare cariera de om de gol din cauza vietii nesportive . Hajdu a castigat cu Dinamo 3 campionate si doua cupe , are la activ un gol impotriva campioanei europene Inter Milano in dubla din 1965 de care ai amintit .
Si peste toti , Gergely , un mijlocas de exceptie , atat la Dinamo cat si la echipa nationala , pacat ca si-a incheiat o cariera extraordinara prin implicarea in scandalul meciurilor vandute in Germania .
De ce generatia 1962 nu s-a afirmat la echipa nationala ? Poate este vorba mai degraba de o greseala a antrenorilor de atunci , care n-au avut curajul de a sari peste o generatie si de a promova „in masa” jucatorii acelei generatii si s-au multumit sa convoace la echipa nationala nu mai mult de 2-3 jucatori ca lipituri .
In 1968 , dupa o serie de esecuri , antrenorul prof. Angelo Niculescu a avut curajul de a sari peste o generatie , a promovat „in masa” o serie de jucatori de la nationala de tineret si restul e istorie .