Etichete

, , , , ,

UMBRĂ / Naţionala sub 17 ani a încercat zadarnic în 2011, de data aceasta corect, să repete succesul obţinut în urmă cu o jumătate de secol @ Românii nu se fură doar între ei. În 1962, la ordinul partidului comunist, tricolorii câştigau necinstit turneul final, aliniind o echipă cu fotbalişti care aveau vârsta măsluită

Tinerii tricolori care au încercat în primăvara lui 2011 să cucerească trofeul la Europenele de juniori sub 17 ani din Serbia au readus România în prim-planul atenţiei după o pauză de aproape o jumătate de secol în care fotbalul nostru s-a mândrit şi ruşinat, în acelaşi timp, cu o performanţă obţinută “pe blat”. Europenele de juniori sub 19 ani din 1962 au fost câştigate, la Bucureşti, cu o echipă compusă din jucători care erau şi cu trei ani mai mari decât adversarii lor! A fost, în realitate, încă o ocazie în care ne-am furat singuri căciula, acea generaţie devenită campioană pe fals neizbutind, ulterior, să obţină nici o calificare la turneele finale de seniori.

Pe 29 aprilie 1962, în faţa a peste 80.000 de spectatori înghesuiţi pe arena “23 August”, din Bucureşti, România câştiga singurul trofeu internaţional din istoria FRF: Campionatul European pentru juniori – sub 19 ani. A fost o victorie sărbătorită îndelung, cu fast, autorităţile subliniind-o drept realizare epocală a noii orânduiri comuniste. Turneul, organizat de ţara noastră, se ţinuse în cinci oraşe (Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Braşov şi Cluj) şi strânsese toată crema Europei. Ulterior s-a aflat că, de fapt, România falsificase vârsta fotbaliştilor trimişi în teren!

Naţionala mare – la fel de slabă şi atunci, şi acum
Din echipa care a câştigat unica întrecere importantă interţări din palmaresul României, un singur fotbalist a îndeplinit corect criteriile impuse de UEFA: Constantin Jamaischi. În rest a fost o luptă inegală, între adolescenţi care abia împliniseră vârsta majoratului (la adversari) şi jucători români care aveau chiar şi 22 de ani!
Acest turneu final unic în istoria ţării noastre s-a desfăşurat în circumstanţe grele pentru fotbalul românesc, asemănătoare celei din 2011, din momentul campaniei juniorilor sub 17 ani. Naţionala mare era, în 1962, în stare de colaps, fiind desfiinţată de autorităţile comuniste după un bilanţ de-a dreptul catastrofal în anii precedenţi. Acum, naţionala este, de asemenea, într-o criză teribilă, ivindu-se din nou, după patru decenii, voci care să sugereze că ar fi bine să ne retragem din competiţie din cauza lipsei de valoare. Echipele de club erau atunci fără valoare, incapabile de performanţe în cupele europene, iar abuzurile, blaturile şi corupţia abundau în campionatul intern.
Diferenţa fundamentală e însă că, de data aceasta, fotbaliştii români calificaţi în premieră la Europenele rezervate juniorilor sub 17 ani au îndeplinit criteriile sportive şi de vârstă, iar factorul politic n-a avut nici un amestec în toată povestea. În condiţii corecte, ei nici n-au reuşit, de altfel, mai mult decât două puncte în grupă şi eliminarea după prima fază a competiţiei.

Victoria a fost închinată colectivizării
Europenele de juniori din 1962 au fost organizate special de România în luna aprilie, pentru a coincide cu Marea Adunare Naţională care urma să consfinţească încheierea procesului de colectivizare a agriculturii după modelul sovietic. La finala de pe defunctul “23 August” au fost aduşi, de altfel 11.000 de ţărani, ei simbolizând numărul inventat de propaganda comunistă al celor care ar fi fost ucişi în răscoala de la 1907.
Foarte interesant este faptul că drumul României spre trofeul din 1962 a început cu o tentativă de a face selecţia (aproape) corect. Iniţial, au fost aduşi la lot şi jucători care se încadrau în limita de vârstă. Rezultatele n-au fost însă concludente, în ciuda pregătirii centralizate şi a tuturor eforturilor depuse de federaţie. Obiectivul stabilit de Partidul Comunist, câştigarea Europenelor, fiind imperativ, sub comanda antrenorului Gheorghe Ola au “aterizat” treptat tot mai mulţi fotbalişti născuţi înainte de 1 septembrie 1943 (data-limită acceptată de UEFA).

Acte de identitate false
Aşa s-a ajuns ca, la turneul final al Europenelor de juniori organizat între 20 şi 29 aprilie 1962, România să alinieze o echipă în care toţi fotbaliştii, mai puţin unul, jucau pe fals! Statul le confecţionase jucătorilor, pentru această competiţie, acte de identitate cu data naşterii măsluită, avantajul substanţial câştigat astfel, alături de cel al terenului propriu şi al arbitrajelor binevoitoare, fiind decisiv. Spre exemplu, în finală, media de vârstă maximă pe care o putea avea echipa, conform UEFA, ar fi fost 18 ani, 7 luni şi 28 de zile. Media reală a României a fost însă de 20 de ani, două luni şi 3 zile, cu aproape un an şi şapte luni mai mare!

18
ani,
7 luni şi 28 de zile era media de vârstă maximă admisă la finala din 1962

20
de ani, 2 luni şi 3 zile a fost media de vârstă a României la finala din 1962

5
mii de lei
au primit fotbaliştii care au câştigat titlul european de juniori în 1962

30
de mii de euro
a fost prima promisă de FRF juniorilor sub 17 ani, dacă reuşeau să câştige Europenele din Serbia – 2011

Traseu
România la Euro 1962
juniori născuţi după 1 septembrie 1943

Grupa A (Bucureşti)
RF Germană – Portugalia 1-1
România – Belgia 2-2
Au marcat: Avram (70), Voinea (73) / Beurlet (2), Carteus (47)
RF Germană – Belgia 1-1
România – Portugalia 0-0
Belgia – Portugalia 1-0
România – RF Germană 3-0
Au marcat: Pall (52), Voinea (53), Dumitriu II (67)
Clasament
1. România 3 1 2 0 5-2 4
2. Belgia 3 1 2 0 4-3 4
3. Portugalia 3 0 2 1 1-2 2
4. RF Germană 3 0 2 1 2-5 2

Semifinale
Iugoslavia – Cehoslovacia 6-2
România – Turcia 4-0
Au marcat: Hajdu (15), Voinea (64), Gergely (75), C. Matei (80)

Finala mică
Cehoslovacia – Turcia 1-1
Cehoslovacia a luat bronzul prin tragere la sorţi

Finala mare
România – Iugoslavia 4-1
Au marcat: Voinea (10), Gergely (18), Dumitriu II (35), Hajdu (48) / Radosav (7)

Finala Euro 1962
România-Iugoslavia 4-1 (3-1)
Marcatori: Fl. Voinea (min. 10), Gergely (min. 18), Dumitriu II (min. 35), Hajdu (min. 48) / Radoslav (min. 7)
România: Suciu (19 ani şi 6 luni) – Pall (20 de ani şi 5 luni), Petescu (căpitan, 19 ani şi 11 luni), Răcelescu (22 de ani) – Jamaischi (17 ani şi 2 luni), D. Popescu (20 de ani şi o lună) – C. Matei (21 de ani şi 10 luni), Dumitriu II (19 ani şi 5 luni), Fl. Voinea (20 de ani şi 10 luni, Gergely (20 de ani şi 6 luni), Hajdu (20 de ani şi 3 luni). Antrenor: Gheorghe Ola
Iugoslavia: Poklepovic – Pavlovic, Gracanin, Kovacevic – Raskovic, Skrbic – Radoslav, Milosavljevic, Kovac, Feric, Corn. Antrenor: Rada Durovic
> Stadion: “23 August”, 29 aprilie 1962; Spectatori: 80.000

Juniori
Participante la Euro 1962
Grupa A: România, Belgia, Portugalia, RF Germană
Grupa B: Bulgaria, Olanda, Iugoslavia, Anglia
Grupa C: Turcia, Ungaria, Franţa, Spania
Grupa D: Italia, Polonia, Austria
Grupa E: RD Germană, Grecia, Cehoslovacia, URSS

Eşecul unei generaţii
Victoria obţinută de fotbalul românesc în 1962 e doar aparentă pentru că, în realitate, scopul competiţiilor pentru juniori pe categorii de vârstă organizate de UEFA este acela de a le da şi tinerilor şansa de a se afirma şi de a căpăta experienţă, chiar dacă nu se pot încă măsura cu seniorii. Trimiţând pe teren o echipă mult mai în vârstă decât adversarii, România n-a câştigat decât aparent, deoarece nu numai că juniorilor adevăraţi li s-a refuzat şansa afirmării, dar generaţia campioană europeană pe fals n-a reuşit, ulterior, nici o performanţă la seniori. În echipa învingătoare în finala cu Iugoslavia s-au regăsit şi câţiva jucători de valoare, dar nici unul n-a reuşit vreo calificare spectaculoasă la un turneu final al Mondialelor sau Europenelor.

Ţară-ţară, vrem copii
Gimnastica şi boxul – patriile şmecheriilor
Este important de notat că argumentul principal cu care s-au apărat, ulterior, cei care au recurs la falsificarea vârstei jucătorilor este că “şi ceilalţi au făcut la fel”. În realitate, ţările din Est au venit cu această înşelăciune, vesticii respectând criteriile impuse de UEFA. Micşorarea vârstei reale a sportivilor era o practică uzuală în ţările comuniste avide de recunoaştere internaţională. În România, dar şi în ţări precum URSS, RD Germană, China şi Cuba erau la ordinea zile astfel de escrocherii nu numai la fotbal, dar şi în gimnastică, box şi alte discipline, unde se obţineau astfel incorect medalii la juniori, tineret şi, chiar, seniori. China este şi acum suspectată că trimite în concurs, la gimnastică, fetiţe sub vârsta admisă de forurile internaţionale. La Olimpiada de la Beijing, din 2008, celebrii Bela şi Martha Karoly au atras, de altfel, atenţia asupra acestui “detaliu”.
Dopajul era, de asemenea, o armă temută, în urma căreia numeroşi sportivi mai ales din RD Germană au rămas cu sechele sau chiar au murit.

Jamaischi: “Dej vroia să-i batem pe turci”
Singurul jucător român cu dreptul să joace în finala din 1962 a fost Constantin Jamaischi. “Eu eram chiar mai mic cu doi ani, mă născusem în 1945”, îşi aminteşte acesta. “A fost formidabil… Procesul de selecţie a început cu un an mai devreme şi au fost filtraţi vreo 200 de jucători. Nu pot spune că jucam doar de plăcere, era miză mare, dar nu se înfiinţaseră, din păcate, banii în România… Am primit, după finala câştigată cu iugoslavii, 5.000 de lei, adică vreo cinci salarii pe vremea aceea. Ne-au mai dat Ordinul Muncii clasa a III-a… Dar dacă am fi jucat acum, era altceva”. Turneul a fost foarte greu, spune Jamaischi, deşi România prezenta o echipă mult mai matură: “Am pornit greu, egaluri cu Belgia şi Portugalia, care aveau jucători foarte buni. Pe urmă, ne-am dat drumul şi i-am bătut la scor pe nemţi, deşi la ei jucau Sepp Maier şi Overath. În semifinale am făcut instrucţie cu turcii, iar finala… Se ştie, 4-1 cu iugoslavii, pe un stadion arhiplin”.
Deşi a fost singurul „curat” din echipă, fotbalistul din Fălticeni subliniază că şi alţii erau dubioşi. “După vreo patru ani, am citit undeva că adversarul meu direct din finală avea 26 de ani. Şi m-am gândit: mă, cum dracu’? Înseamnă că la turneul final avea 22…”.
Echipa a fost primită, ulterior, de şeful statului, Gheorghe Gheorghiu Dej: “Am intrat toată delegaţia la el, ne-a decorat, ne-a felicitat şi ne-a cerut să-i batem pe turci! Avea el ce avea cu turcii… I-am spus atunci că noi tocmai îi învinsesem în semifinale. A râs şi ne-a zis: «Nu-i nimic, să-i bateţi pe unde-i prindeţi, ‘tu-le muma-n c…!”.

Anunțuri