Etichete

, ,

Există o senzaţie acută de gol atunci când te atingi azi de FRF. O senzaţie de ambalaj cu fundă în care nu este nimic. Că ai de-a face cu nişte forme fără fond. Că nişte entităţi ciudate au uzurpat personalitatea şi mintea oamenilor de la Casa Fotbalului, pe care le păpuşează aberant. De aici interacţiuni absurde, de Alice nimerită la masă cu Iepurele de mai, Pălărierul cel nebun şi Bursucul adormit. Dar e doar o senzaţie. Oamenii ăştia mimează doar absurdul, ca să le meargă bine. Când au interesul, ştiu foarte clar ce şi cum să discute.

„Federaţia Română de Fotbal desfăşoară, în parteneriat cu diverse organizaţii ale societăţii civile, activităţi în scopul îndeplinirii obiectivelor asumate prin strategia antidiscriminare, un document realizat şi adoptat în colaborare cu organizaţii de prestigiu şi autorităţi publice competente, bazat pe valori puternice şi orientat spre măsuri afirmative de combatere a discriminării, a rasismului, a discursului instigator la ură, a oricărei forme de impietare a bucuriei, pe care fotbalul o aduce practicanţilor şi spectatorilor acestuia deopotrivă.“ Aceasta este prima propoziţie a răspunsului primit de la Florin Şari, director cu programele sociale de la FRF, la întrebările concrete pe care i le trimisesem lui Răzvan Burleanu după incidentele din 18 martie, de la turneul antidiscriminare organizat de federaţie la Buftea, pentru copiii defavorizaţi. Subiectul îl puteţi citi aici.

Aşadar, la chestiuni precum nepotrivirea dintre comunicatele la superlativ şi informaţiile de pe teren privind insulte rasiste aduse copiilor, condiţiile proaste asigurate acestora şi banii pe care-i primeşte federaţia pentru astfel de acţiuni, directorul FRF a răspuns după cum vedeţi mai sus.

Colegul Cristian Scutariu spune că a renunţat demult la pretenţia unui dialog civilizat şi inteligibil cu cei de la federaţie. Personal, cred că oamenii de acolo asta şi vor. Până la urmă, şi comunicatele de PR de azi, şi limba de frasin a activiştilor de pe vremuri au acelaşi scop: să sufoce dialogul sub aparenţa comunicării.

Nu vă voi plictisi: pe tot parcursul documentării în cazul scandalului de la turneul „Nu violenţă! Nu rasism!“, desfăşurat de FRF şi de Fundaţia Policy Center pe 18 martie, la Buftea, cel mai deranjant a fost sentimentul că responsabilii sunt obsedaţi doar de limitarea „daunelor de imagine“. Pentru ei, grav a fost că „s-a aflat“ şi nu că „s-a întâmplat“.

Dialogul cu omul preşedintelui FRF a fost ca un dans cu şerpii. Nu înşir aici toate câte s-au vorbit, dar este îndeajuns să vă spun că rar mi-a fost dat, de-a lungul timpului, să aud un număr atât de mare de dezinformări pe unitatea de timp.

Sursele ProSport spun că, imediat după ce la federaţie şi la Fundaţia Policy Center s-a aflat că „ştiu ăştia de la presă“, s-a încercat „astuparea găurilor“. S-au făcut cercetări: ce şi cât ştie reporterul din cele petrecute la Buftea, dacă are poze şi filme de la întâmplări, dacă şi ce anume a vorbit cu copiii. Bonus, dacă nu cumva a discutat cu copii instituţionalizaţi şi dacă are acordul părinţilor – asta, pentru un posibil contraatac juridic. Măcar jumătate din acest interes, dacă ar fi fost investit în competiţia propriu-zisă, probabil că subiectul n-ar mai fi existat acum.

Aşadar, până la urmă, întrebările neesenţiale au fost lăsate pe seama presei: au fost insultaţi copiii?, cine şi de ce a uitat să organizeze turneul?, cine răspunde pentru transformarea competiţiei într-o şuşă?, de ce zeci de copii s-au schimbat, la final, afară, în frig?

Toate astea sunt, pentru organizatori, aspecte secundare.

N-ar mai fi multe de spus. Federaţia a omis, în răspunsul trimis ProSport, să răspundă la întrebarea dacă şi câţi bani din fonduri europene şi/sau guvernamentale primeşte pentru astfel de acţiuni. Pe cei de la Fundaţia Policy Center nici măcar n-am apucat să-i întrebăm: au evitat dialogul.

În loc de încheiere, o idee din discuţia cu Viorel Krauss junior, patronul minusculei grupări care a câştigat turneul de la Buftea. În Bucureşti, oraş cu cluburi, federaţii, asociaţii şi fundaţii care mai de care mai private, independente şi neguvernamentale, cu bugete de milioane – unele, chiar zeci de milioane! – de euro pe an, singurul care are un program de fotbal social, dedicat în totalitate copiilor nevoiaşi, este VK Soccer, un club de amatori din Liga 5.

Anunțuri