Etichete

, , , , , , ,

colaj-nu-ne-vindem-tara

Tema „Nu ne vindem ţara” a fost folosită intens, de-a lungul timpului, de comunişti şi de cleptocraţia urmaşă a acestora pentru a ţine în loc România. La sfârşitul anilor ’40, românilor li se spunea că prin Planul Marshall se înrobeşte Europa. În realitate, Uniunea Sovietică impusese ţării noastre să refuze ajutorul american de reconstrucţie. În primele luni după 1990, Ion Iliescu şi urmaşii regimului comunist grupaţi în FSN au spus populaţiei că vin moşierii şi capitaliştii occidentali ca să ne fure ţara, iar de vină pentru problemele României sunt ţărăniştii şi liberalii abia reînfiinţaţi. În ultimii ani, o nouă generaţie de români e intoxicată cu ideea că străinii vor să ne cumpere. Azi, această lozincă e principala armă de propagandă a Rusiei şi a oligarhiei politico-economice care a condus România în ultimul sfert de secol

Temele centrale ale propagandei cu care Rusia încearcă să destructureze Occidentul se suprapun, în România, până la similitudine cu cele ale Coaliţiei Antijustiţie grupate în jurul PSD. Parte a unui tablou mult mai complex şi mai larg, colţişorul rezervat ţării noastre în acest război mediatic de o amploare fără precedent în istoria umanităţii (în special pentru că mijloacele la îndemână sunt incomparabile cu tot ce s-a întâlnit până azi) nu suportă – paradoxal – teza excepţionalismului atât de puternic susţinută de aliaţii, voluntari sau nu, războiului hibrid al Rusiei. Nu numai în România sunt puse pe masă temele atacate de propaganda rusească. Ele se regăsesc, cu unele nuanţe locale, în toate ţările vizate şi mizează, esenţial, pe acelaşi resort: frica. Fie că e frica de străini, de viitor, de schimbare sau de nou, e un numitor comun. Tocmai pentru că e unul din instinctele cele mai vechi pe scara evolutivă, un instinct atavic, frica e accesibilă, practic, tuturor receptorilor. Succesul unor astfel de mesaje e garantat.

Aşadar: şi oamenii lui Putin, şi cei ai mafiei politico-economice din România încearcă să vă convingă azi că:

> ţara e condusă din afară,

> străinii ne-au transformat în sclavi,

> la ordinul conspiraţiei mondiale a fost distrusă economia înfloritoare şi ţara prosperă de pe vremea lui Ceauşescu (sic!),

> Soros stă în spatele planului diabolic (cu mesajul subliminal antimaghiar şi antisemit aferent) de înrobire a poporului român,

> se urmăreşte pervertirea tineretului prin drepturi acordate homosexualilor, > se încearcă distrugerea credinţei strămoşeşti prin atacarea bisericii ortodoxe,

> se vizează distrugerea identităţii româneşti şi europene prin invazia dirijată a imigranţilor musulmani.

Cum s-a ajuns la această aberantă alianţă între importante forţe politice, economice şi sociale din România, pe de o parte, şi emisari ai unei puteri explicit şi tradiţional ostile ţării noastre pe parcursul ultimilor 150 de ani? Cum au ajuns aceste două tabere să-şi unească vocile şi eforturile?

Răspunsul este complex şi poate face chiar obiectul unui studiu de caz. Totuşi, putem identifica unele elemente-cheie.

Primul şi cel mai important este interesele şi originea comune ale acestor forţe aliate. Acestea transced graniţele şi eventualele diferenţe de limbă, neam, identitate culturală şi spaţială. Oligarhia politico-economică stăpână din 1990 peste România conduce după principii şi valori similare celor după care este condusă Rusia. Fiind de sorginte comună – făurite la şcoala comunismului – cu actuala conducere a Rusiei, există o concepţie similară despre lume, viaţă şi – deloc în ultimul rând – afaceri. Cele două clase conducătoare, din Rusia şi din România, concep statul într-o structură piramidală, de tip mafiot.

planul-marshall-ironizat

Caricatură de la sfârşitul anilor ’40, când URSS decisese ca ţările intrate sub controlul său să nu accepte ajutorul financiar american pentru reconstrucţia după război. Românilor li se spunea că SUA vrea, de fapt, să fure ţările europenilor. Istoria a demonstrat, ulterior, cât de valabilă a fost tema „nu ne vindem ţara” la momentul respectiv

În ceea ce priveşte interesul comun: în acest punct al istoriei, atât Rusia cât şi oligarhia românească îşi propun ca această ţară să-şi stopeze apropierea de Occident, să întârzie cât mai mult dezvoltarea şi, pe cât posibil, să respingă valorile europene. Motivul este evident: o ţară cu locuitori săraci şi proşti, înapoiată şi coruptă, e mult mai uşor de controlat şi de condus.

Aceste valori, interese şi scopuri comune ale mafiei autohtone şi ale Rusiei sunt completate de alte elemente cu specific local pentru aliaţii imperiului de la Răsărit. E o zbatere firească a actualei clase conducătoare, legitimată în decembrie 1989 prin înscenarea unor confruntări soldate cu 1.000 de morţi, şi care încearcă acum, printr-o altă diversiune, să se păstreze la putere. Nimeni, nicăieri în lume, nu a cedat de bună-voie puterea (economică, politică, socială etc) obţinută prin forţă şi abuz. De ce ar face-o tocmai în România mafia politico-economică extrasă din burta regimului comunist? Destui dintre aceşti mafioţi sunt sinceri când acuză conspiraţia occidentului. Pentru ei, modul ăsta de viaţă nou – în care să fii politician sau afacerist agreat de Putere nu-ţi aduce nici imunitate, nici coloană oficială cu girofar, nici intrare prin faţă la cozi, nici contracte privilegiate cu statul, nici armată de slugi – e un nonsens.

Cei pe care-i vedeţi acum la TV că strigă despre străinii asupritori nu s-au făcut politicieni ca să meargă cu bicicleta sau cu metroul la Parlament şi nici miniştri ca să zboare cu avionul la clasa economică. (Îmi stăruie în minte două secvenţe de acum câţiva ani, din perioada protestelor faţă de proiectul Roşia Montană şi faţă de gazele de şist: un anume Buzatu, şef de Consiliu Judeţean la Vaslui, pare-mi-se, răstindu-se în direct, în timpul unei emisiuni TV, la câţiva locuitori din zonă care protestau – „gura, bă! Acum vorbesc eu, da?“. Şi un deputat urlând în studioul unei televiziuni: „Ăştia care protestează la Universitate sunt eco-anarhişti care se plimbă cu biciclete de 5.000 de euro. E o formă de nazism!“.)

De la masonul bătrân care dezvăluie hub-ul energetic de sub Bucegi până la conspiraţia lui Soros nu e decât un pas surprinzător de mic. Publiculţintă: cel puţin 30% din populaţia României

Lângă personajele de mai sus mai există, bineînţeles, nelipsiţii agenţi plătiţi ai Moscovei (Rusia a avut tot timpul în România acest instrument de control, nu mai dezvolt subiectul, am scris deja despre el cu altă ocazie), bine coordonaţi şi profesionişti. Dar şi oportuniştii amorali – specie care, în lipsa unei reglementări, a explodat pur şi simplu în ultimii ani.

Pentru destui posesori şi gestionari de site-uri cu temă conspiraţionistă, clicurile n-au miros: important e să facă trafic. Reţeta o ştim, buzfeed.com a scris despre asta pornind pe urmele tinerilor macedoneni care au făcut mii de dolari pe lună din reclamele găzduite pe site-uri cu temă aşa-zis politică americană, dar pline de ştiri inventate sau distorsionate. Pentru acest fel de oameni, e bună orice temă care face afişări, indiferent că e despre „demonul care a răsărit dintr-o gaură săpată de savanţi în Siberia“, despre „masonul bătrân care dezvăluie secretul centralei energetice de sub Bucegi“ sau despre Monica Macovei care „a pledat la CEDO contra României“ şi „a anchetat demonstranţii anti-Iliescu la mineriadă“.

Toate aduc unici, clicuri, afişări, like-uri, share-uri cu un efort minim. Ca să faci copy-paste după o prostie publicată deja pe alt site sau după vreo inepţie urcată de Ponta pe Facebook nu îţi trebuie nici cunoştinţe de jurnalism, nici prea multă minte, nici timp şi resurse pentru a verifica dacă există vreun strop de adevăr. Ca să ştiţi şi dumneavoastră: acest tip de oameni alocă mai mult timp instrumentelor puse la dispoziţie de Google şi Facebook pentru a vizualiza ce teme sunt virale, „ce se caută“, decât verificării informaţiilor pe care le publică. Ei scriu despre Soros, România vândută, trădătorii aserviţi Americii etc nu neapărat pentru că ar crede – în multe cazuri, probabil că se şi amuză copios când publică aceste „ştiri“ – ci pentru că, dintotdeauna, teoria conspiraţiei are public, „se vinde bine“.

lozinca-protest-vanzare

Regretatul psihiatru Florin Tudose punea diagnosticul „Delir de persecuţie” pentru cei care găsesc întotdeauna conspiraţii împotriva lor, punând propriile neîmpliniri pe seama altora

În 2011, regretatul psihiatru Florin Tudose îmi mărturisea că, potrivit studiilor făcute de cadrele didactice de la facultate împreună cu studenţii, 30% din populaţia României era dispusă să creadă, oricând, în orice teorie a conspiraţiei. „E o lene a minţii, e o cheie universală cu care poţi desface orice uşă. Spunând că duşmanii îţi vor răul şi că nefericirea şi neîmplinirea ta au o sursă exterioară, totul devine uşor şi comod de explicat. Tu nu ai nicio vină, alţii sunt responsabili“, mi-a explicat Florin Tudose, care mi-a spus atunci şi denumirea acestei afecţiuni: „Delir de persecuţie“.
Această slăbiciune, această vulnerabilitate de ordin psihic a multor români, e exploatată, sadic şi iresponsabil, de politicieni, afacerişti, posturi TV şi posesorii de site-uri cu temă conspiraţionistă. Banii nu au miros.

La rândul lor, foarte mulţi cititori/telespectatori nu au capacitate analitică şi nici puterea interioară de a-şi pune întrebări. Lipsiţi de orice protecţie, având baza latentă a propagandei comuniste care vehicula aceeaşi conspiraţie mondială, aceşti oameni înfruntă cu mâinile goale un gigantic mecanism al manipulării. Azi, Descartes nu mai e la modă şi, odată cu el, a căzut în uitare şi „dubito ergo cogito, cogito ergo sum, sum ergo Deus est“.

S-a creat, astfel, o masă critică, un amestec incredibil de toxic exploatat cu sânge rece de cleptocraţia română cu sprijin rusesc. Azi avem politicieni şi afacerişti populişti disperaţi că-şi pot pierde puterea şi libertatea, avem profesionişti ai manipulării plătiţi să „fure“ mintea audienţei, avem o forţă străină ostilă la graniţa noastră care susţine agenţi de influenţă şi e în plină ofensivă neconvenţională, avem site-uri create special şi armate de troli angajate cu misiunea de a deruta şi descuraja populaţia-ţintă, avem oportunişti a căror unică ţintă e creşterea audienţei/traficului.

Şi, în sfârşit, avem o masă mare de oameni (public) fără apărare, cu un nivel scăzut de educaţie şi de informare.
Pentru specialiştii în propagandă şi comunicare, creierele acestor oameni sunt ca plastilina.

Reîncărcarea unui slogan FSN din 1990 găseşte, în 2016, un public surprinzător de numeros. Secretul armei secrete: televizorul

dorin-lazar-nu-ne-vindem-tara-90

Ianuarie 1990. Grup de manifestanţi, la Piaţa Victoriei, în căutare de moşieri şi trădători care voiau să vândă România

În 2016 asistăm la reîncărcarea sloganului fesenist „nu ne vindem ţara!“, din ’90, care a însemnat recuperarea de facto a României de către foştii activişti de partid şi securiştii lui Ceauşescu, după ce, în primă fază, aceştia fugiseră care-ncotro, în primele luni după căderea regimului, înspăimântaţi de perspectiva pedepsei pentru ticăloşiile făcute.

Promotorii acestei teme a României asuprite de străini, scoase iar de la naftalină, sunt tocmai cei care au ruinat, în realitate, ţara. Astăzi, ca şi în 1990, ei arată spre un inamic din afară, spre o cabală mondială îndreptată împotriva excepţionalismului românesc, pentru a nu da socoteală pentru propria lor vină. Când îl arăţi cu degetul pe Soros, nu te mai întreabă nimeni de caracatiţa corupţiei cu care ai sufocat ţara şi ai obligat 15% din populaţie să fugă peste graniţă.

Până la exponenţii de la Bruxelles ai conspiraţiei mondiale contra României, economia a fost distrusă de foştii securişti şi activişti reîmpachetaţi ca „oameni de afaceri“ şi „politicieni“ după 1990. Fixând România în centrul Universului, adresându-te unor oameni atât de slab informaţi încât manipularea lor e o joacă, totul devine simplu. Există un public uriaş care încă mai crede absolut tot ce i se spune la TV. Televizorul este, pentru aceşti oameni, Dumnezeu. Dacă „a zis la televizor“, atunci aşa trebuie să fie. Nu intru în detalii complicate şi tehnice. Ideea e că ecranul magic este, pentru mintea unui om nepregătit, ceea ce este becul, noaptea, pentru fluture.

De fascinaţia asta profită pătura care exploatează atât de primitiv România. Oligarhia – eşalonul 2 şi 3 al PCR şi ofiţerii de securitate din 1989, azi dublaţi de urmaşii lor – alcătuieşte „sistemul“ care se întinde peste România ca o pânză de păianjen şi are pe conştiinţă criza morală, socială şi economică pe care a cultivat-o cu mare atenţie.

Cei care acuză azi că România o duce rău pentru că a fost vândută străinilor au condus ţara în 18 din cei 27 de ani trecuţi de la Revoluţie. Tot ei sunt autorii celor mai păguboase operaţiuni de privatizare

 

bechtel_agerpres_117064-465x390

2003: premierul Adrian Năstase, încântat la semnarea contractului Bechtel. Pentru 52 de kilometri de autostradă, România a plătit 1,2 miliarde de euro. Actele au fost negociate şi semnate în guvernarea PSD. FOTO: Agerpres

 

 

 

 

 

 

nastase-omv

2004: premierul PSD Adrian Năstase veghează la semnarea contractului de privatizare a Petrom către compania austriacă OMV. Pentru 669 de milioane de euro, PSD a vândut „perla coroanei”, o companie strategică, împreună cu toate resursele de hidrocarburi ale României. „Vă puteţi imagina, în 2004, un OMV cu 5.000 de angajaţi să preia Petromul cu cei 60.000 de angajaţi? Cred că este cel mai mare succes al unei companii austriece în afara Austriei“, declara ulterior Gerhard Roiss, CEO al OMV, citat de Ziarul Financiar. Azi, PSD reclamă că ţara a fost vândută pe nimic străinilor şi promite că ne va face din nou mândri că suntem români

Toate funcţiile vitale ale României – unele dintre ele, construite într-o sută de ani de oameni providenţiali şi cu sacrificii enorme – au fost puse la pământ de această cleptocraţie: învăţământul, sănătatea, companiile strategice. Oligarhii care vorbesc astăzi despre maleficul Soros şi despre dictatura Occidentului au furat tot ce se putea fura: banii de autostrăzi, de electrificare şi de canalizare, au tăiat şi vândut la fier vechi fabricile, au prăduit pădurile şi au cufundat în sărăcie provincii întregi, au pustiit localităţile, au luat dreptul la viaţă demnă şi decentă al concetăţenilor lor. Dacă azi încă vă căcaţi în fundul curţii, dacă în tot oraşul nu găsiţi un loc de muncă, dacă atunci când plouă vă trebuie cizme de cauciuc ca să ieşiti pe stradă, dacă atunci când ninge nu vine nimeni să deszăpezească drumul, dacă v-au plecat copiii în străinătate, dacă nu mai găsiţi un doctor bun care să vă vindece şi un profesor dedicat care să vă înveţe carte nepoţeii, dacă faceţi cu trenul 7 ore de la Bucureşti până la Mangalia, dacă staţi la cozi interminabile ca să vă achitaţi impozitele, dacă poliţia plătită din taxele voastre îi apără pe mafioţi, dacă se întâmplă toate astea, să ştiţi că nu Soros şi birocraţii de la Bruxelles sunt de vină.

În toţi aceşti ani, mafia politico-economică băştinaşă a supt România ca o lipitoare uriaşă. Pentru că devoalează piesă cu piesă acest gigantic mecanism al interlopilor deghizaţi în oameni onorabili, Justiţia a devenit, şi ea, vândută Cabalei. Dar cine vă spune asta? Cine arată cu degetul spre procurori şi judecători? Cum îi cheamă pe acuzatori?

Vi se enunţă, generic, că „România a fost vândută străinilor“. Cine a vândut-o? Guvernul PSD din 2000-2004 poartă povara istorică a înstrăinării pe nimic a tuturor resurselor de hidrocarburi (vânzarea Petrom către OMV), a vânzării Sidex, a achiziţionării la preţ exorbitant a celor două fregate antice de la Marea Britanie, a vânzării combinatelor siderurgice către ruşii de la Mechel.

Tot Adrian Năstase a semnat celebrul contract Bechtel, în urma căruia s-au plătit peste 1,2 miliarde de euro pentru 52 de kilometri de autostradă.

Guvernul Tăriceanu a girat vânzarea Electrica spre Enel, în 2005 şi 2007 şi a Distrigaz Nord către E-On.

Sub guvernul Victor Ponta a fost falimentat Oltchimul şi ştersă datoria de 600 de milioane de dolari a kazahilor de la Kaz Munay Gaz către statul român.

Azi, liderul partidului care a făcut toate astea, Liviu Dragnea, spune să nu ne mai uităm atât în trecut şi să privim spre viitor, spre ce va face partidul său când va ajunge la guvernare. Va reda demnitatea românilor, îi va face stăpâni în propria ţară.

Despre ce mai vorbim. atunci?

Din cei 27 de ani scurşi de la revoluţia din decembrie 1989, 16 au fost cu PSD la conducere: adică exact partidul care acuză astăzi politica falimentară, distrugerea economiei, sărăcirea românilor, vânzarea ţării. Din cei 11 rămaşi, alţi doi ani au fost petrecuţi cu Călin Popescu Tăriceanu, aliatul PSD, în funcţia de premier.

E greu de crezut că un om normal la cap poate înghiţi toate poveştile despre conspiraţia mondială căreia i-a căşunat, evident, pe „colţul de rai“ al României. E greu de crezut şi, totuşi, se întâmplă. Am avut la dispoziţie un deceniu pentru a reconstrui ţara cu banii europenilor despre care acum ni se spune că vor să ne transforme în sclavi. Polonezii, ungurii, cehii, slovenii, letonii, lituanienii, estonienii şi-au ridicat clasa de mijloc, şi-au capitalizat companiile, au fondat firme puternice, au făcut autostrăzi şi aeroporturi, au reparat oraşele şi civilizat satele, au făcut respirabile aceste locuri. În România, oligarhia post-sovietică a furat banii şi apoi a ţipat că e o conspiraţie.

P.S. Încă un amănunt interesant: în ţara noastră, aceste mesaje folosite deopotrivă de propaganda rusă şi de Coaliţia Antijustiţie (PSD şi apendicele sale, ALDE şi PRU) sunt propagate nu numai pe căile lăturalnice ale unor site-uri dubioase, apărute şi finanţate obscur (după reţeta celor care au virusat opinia publică americană la alegerile prezidenţiale şi publicul ţărilor occidentale în direcţia euroscepticismului), dar şi de mass-media aşa-zis clasică. Posturi TV şi site-urile arondate, posturi de radio şi ziare tipărite alimentează teza conspiraţionistă concomitent cu „îngroparea“ subiectelor reale. Dacă ridicaţi ochii din ecranul televizoarelor şi vă uitaţi la patronii acestora, veţi descoperi cine vă vrea, de fapt, sclavi.

Anunțuri