Etichete

, , , , , , , , , ,

În România există şi presă de calitate. Pentru poporul român, care a renunţat demult la dragostea pentru lectură (dacă a existat vreodată), asta poate fi în sine o ştire. Destui cunoscuţi îmi declară scârba lor incomensurabilă faţă de mizeria de presă care se face în România. Când îi întreb ce ziar le-a provocat această repulsie, îmi mărturisesc că n-au mai citit deloc nicio publicaţie de ani – adesea nici nu-şi mai amintesc când au citit ultima oară un ziar. Dar asta nu-i împiedică să fie ferm convinşi de ceea ce spun. Părerile lor se formează (sunt formate) la televizor. Mircea Badea şi Radu Banciu le-au explicat deja cum stă treaba.
Nu-i o noutate, România a urmat nefericitul model american în materie de educaţie a populaţiei, în locul celui european. Studiile arătau, în urmă cu aproape două decenii, că 4 din 5 americani îşi formau opinia şi luau deciziile în ceea ce îi priveşte în funcţie de ce vedeau la televizor. De atunci, lucrurile s-au înrăutăţit.
Prin contrast, Europa – în special cea Occidentală – rămâne fidelă universului scris. Oamenii citesc mult mai mult, se informează din surse multiple, apelează la informaţiile din ziare şi de pe site-uri. De aici, capacitatea mai mare de a rezista la manipularea prin televiziune.
Cu toate problemele şi loviturile primite din partea clasei politice şi a structurilor mafiote pe care se sprijină aceasta, presa din România – în ciuda prăbuşirii cantitative şi calitative – continuă să conţină insule bune de profesionalism. În cele ce urmează vă propun nişte surse, cred eu, cât se poate de rezonabile de unde vă puteţi extrage informaţiile relevante şi necesare pentru a vă putea raporta corect la lumea din jur. Unui om bine informat este greu sau imposibil să îi furi mintea – lucru care, în acest moment, se întâmplă zi de zi cu un număr foarte mare de români.
Considerând că mass-media exact asta înseamnă, mijloace de informare şi comunicare pentru publicul larg, n-am inclus aici platformele de nişă. Au rămas astfel pe dinafară publicaţii absolut remarcabile, precum Dilema şi Historia, însă am dorit ca acest top să vizeze vehiculele media în care se poate urca oricând orice român.
Aşadar, iată cel mai bun ziar, cel mai bun site, cel mai bun radio şi cea mai bună televiziune din România.

Cel mai bun ziar. „Adevărul“, cu vârful „Weekend Adevărul“, care apare vineri, nu are concurenţă pe piaţă. E de departe cea mai bine scrisă şi consistentă dintre toate tipăriturile zilnice care mai supravieţuiesc pe puţinele tarabe din România.
La „Adevărul“ se concentrează o parte importantă a ziariştilor valoroşi şi experimentaţi rămaşi în presă. Este singurul ziar unde se mai pot citi cam toate genurile publicistice (mai puţin anchetele, dar acesta este un gen absent în general, fiind eradicat de patronii de trusturi din România, care l-au considerat prea periculos), greşelile gramaticale sunt rare, articolele tipărite sunt scrise de oameni oneşti şi de calitate.
Aparent paradoxal, cititorii din România nu par să aprecieze asta. Conform Biroului Român de Audit al Tirajelor (cifre pe octombrie – decembrie 2014), „Adevărul“ a vândut zilnic, în medie, 10.013 exemplare. „Weekend Adevărul“ stă mai bine, cu 14.164 de exemplare vândute, în medie, la fiecare număr.
Vă recomand editorialele lui Andrei Pleşu, analizele politice ale lui Liviu Avram, interviurile şi reportajele din „Weekend Adevărul“ cu şi despre oameni relevanţi pentru România, serialul (din păcate, aproape de final) excepţional „Apostolii lui Stalin“ – o muncă titanică, de peste un an, pentru a documenta şi prezenta publicului cele mai importante personaje cu care sovieticii au bolşevizat ţara după 1944. Nu încercaţi să găsiţi, de exemplu, acest serial pe internet – nu veţi găsi decât fragmente. „Apostolii lui Stalin“, o producţie premium, care a consumat multe resurse, poate fi citit integral numai în varianta de print.
Ziarişti de urmărit: Liviu Avram, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Laurenţiu Ungureanu, Mihai Mincan, Sînziana Ionescu, Vlad Andriescu.
Editorialişti de urmărit: Andrei Pleşu, Petre Barbu, Nicolae Manolescu, Lavinia Bălulescu.

Cel mai bun site. La mare luptă sunt adevarul.ro şi hotnews.ro. Varianta online a ziarului Adevărul se foloseşte din plin de acest avantaj, al unui corespondent pe hârtie, şi depăşeşte hotnews la cantitatea de informaţii şi la varietatea lor. Calitatea scriiturii este cam aceeaşi. Ambele site-uri sunt în general de încredere, ziariştii sunt buni, îşi verifică informaţiile şi fac o triere corectă a relevanţei ştirilor. Un plus are aici hotnews.ro, care evită în continuare abordările senzaţionaliste, aducătoare de clicuri facile din zona tabloidă, dar compromiţătoare pentru restul conţinutului. Site-ul adevărul.ro, construit după o variantă mai veche a publicaţiei online huffingtonpost.com acoperă un spectru mai larg de public, alocând una dintre cele trei coloane bloggerilor. Este o sursă foarte importantă de informaţii şi diversitate, aici găsindu-şi loc opiniile unui număr de specialişti din domenii foarte diferite, de la filosofi la preoţi, de la piloţi de avion la scriitori, de la profesori la actori, de la analişti militari la istorici. Inevitabil, în acestă masă de oameni se strecoară uneori şi neaveniţi care n-au mare lucru de spus şi ale căror texte stridente fac notă discordantă cu conduita generală a site-ului, dar în general aceştia nu rezistă mult. În ansamblu, însă, această secţiune conferă două avantaje colosale faţă de absolut toţi competitorii de pe piaţa din România: este singura care aduce societatea civilă în prim-plan, oferindu-i platformă şi greutate cu profesionalism, şi reprezintă o sursă inepuizabilă de informaţii din domenii altfel imposibil de acoperit cu resursele limitate ale unei redacţii.
Şi hotnews.ro are un corespondent al platformei de bloguri de la adevarul.ro. E vorba de site-ul partener contributors.ro. Diferenţa este că acest din urmă site nu este atât de deschis şi interactiv. Scriu mai puţine persoane – numai specialişti în domeniile lor -, nivelul e mai ridicat, textele în general sunt mai lungi. În esenţă, însă, este tot o invitaţie la dezbatere, însă adresată intelectualilor şi nu publicului larg, precum blogurile de pe adevarul.ro.
Pe site-ul adevarul.ro puteţi citi în egală măsură reportaje şi interviuri cu oameni de cultură şi politicieni, incursiuni în trecut, poveşti din ţară şi ultimele informaţii din IT şi tehnologie, modă şi politică, atât internă, cât şi externe. Plusul vine de la faptul că evenimentele sunt comentate de specialişti care le „decriptează“ pentru publicul larg. Prăbuşirea avionului Germanwings, precum şi catastrofele de la noi din ţară, din Munţii Apuseni şi de pe Litoral, au fost prezentate din perspectiva unor piloţi profesionişti, sărbătorile religioase şi semnificaţia lor – de preoţi deschişi la minte, diversele aniversări ale unor evenimente – de istorici, premiile Oscar şi de la Cannes – de critici de film ş.a.m.d. Excelentele editoriale ale lui Andrei Pleşu şi Nicolae Manolescu, analizele istoricului militar Manuel Stănescu, micile pastile ale remarcabililor scriitori-ziarişti Petre Barbu şi Lavinia Bălulescu, interesantele lămuriri şi puncte de vedere aduse de preotul Eugen Tănăsescu, chiar şi analizele geopolitice oferite de masonul Cristian Unteanu – purtător de cuvânt al Marii Loji Naţionale – sunt câteva dintre motivele pentru care adevarul.ro este deocamdată imbatabil pe piaţa online din România la calitate informaţiei.
Hotnews.ro percutează mai bine la evenimente – poate şi pentru că, neexistând grija unui ziar care apare a doua zi, toate eforturile se canalizează doar pe online. Editorialele politice ale lui Dan Tapalagă şi analizele de specialitate ale celui mai bun ziarist pe sănătate din România, Vlad Mixich, sunt numai două dintre punctele forte ale acestui site. Pe contributors.ro ne putem desfăta cu textele filosofului Gabriel Liiceanu, ale profesorului de drept constituţional Ioan Stanomir şi scriitorului şi dramaturgului Vlad Zografi.
În concluzie, nu aveţi de ce vă teme că, dacă intraţi pe aceste două platforme media, veţi fi păcăliţi sau veţi pierde vremea inutil, accesând titluri sforăitoare care acoperă un mare vid, aşa cum se întâmplă cu 90% din site-urile din România. Pe adevarul.ro şi hotnews.ro sunt forme cu fond, după ce veţi ieşi de acolo veţi fi mai informaţi, mai lămuriţi, adesea chiar mai luminaţi după contactul cu ideile unor oameni excepţionali.
Conform sati.ro, unde sunt monitorizate rezultatele traficului, adevarul.ro a avut sâmbătă, 19 aprilie, 315.360 de vizitatori unici, clasându-se pe locul 12 în ierarhia site-urilor din România. Hotnews.ro şi contributors.ro sunt monitorizate pe o altă platformă, trafic.ro, unde sâmbătă, 18 aprilie, au avut 100.875 de unici (hotnews.ro), respectiv 3.548 de unici (contributors.ro).
Rezultatele nu sunt însă întru totul relevante. În mediul online actual din România, contează mai mult mijloacele adiţionale decât relevanţa conţinutului. Un SEO bun (cuvinte şi formulări cheie care te fac mai uşor de găsit pe google), nişte cross-uri dibace cu cât mai mulţi parteneri şi ceva bănuţi plătiţi la facebook, pentru a le fi băgat pe gât mai multor utilizatori sunt drumul sigur către un trafic uriaş. Asta, însă, n-are absolut nimic în comun cu calitatea şi siguranţa informaţiei găsite acolo. De aceea, locurile aparent mici pe care se află adevarul.ro şi hotnews.ro nu sunt relevante.

Cel mai bun radio. Radio France International (RFI), pe frecvenţa 93,5 FM şi online pe www.rfi.ro, este, în mod clar, greu de învins de vreun alt post din ţară. Poate tocmai pentru că este făcut în două redacţii, la Bucureşti şi la Paris, programul are o importantă tuşă de profesionalism care nu se prea găseşte nicăieri în altă parte. Ştirile sunt obiective şi neutre, muzica de calitate, prezentatorii cu cultură generală, buni meseriaşi, cu ABC-ul radioului în bagajul de cunoştinţe. Există reportaje, analize, comentarii, informaţii şi interviuri, o doză de emisiuni culturale, chiar şi o cronică bilingvă română şi franceză. Evident, fiind un post franţuzesc cu redacţie în limba română, RFI abordează evenimentele externe din perspectiva Franţei. Acestă subiectivitate este însă una discretă şi uşor de decriptat, deci nu deranjează în mod deosebit. Avantajul este că ziariştii de la Paris conferă emisiunilor o anvergură internaţională, aflăm cum se vede România, dar şi ce se întâmplă în lume din alt unghi decât cel de la Bucureşti. Revista presei internaţionale, foarte bine făcută, cu o selecţie relevantă, împreună cu prezentarea viziunii franceze a evenimentelor, ridică nota RFI peste tot ceea ce ar putea oferi alte posturi din România.
Lipsurile sunt previzibile: prea multă muzică franţuzească, postul difuzând mai mult chiar decât lasă impresia că poată să producă Franţa. Obsesia pentru protejarea culturii franceze şi promovarea acesteia atinge, rareori, ce-i drept, culmi absurde, precum cele de la Radio România înainte de 1989. RFI transmite, astfel, inclusiv coveruri franţuzeşti după hituri internaţionale cântate în limba engleză. Este ridicol. Din fericire, aceste momente sunt rare şi, cu puţin noroc, nu le veţi prinde în direct. Site-ul de internet este de modă veche şi oarecum neprietenos, fiind greu de găsit un subiect pe care aţi vrea să-l reascultaţi sau să-l şi citiţi. Totuşi, acest lucru e mai puţin important, deoarece acum discutăm de un post de radio şi nu de un site de ştiri.
La RFI puteţi asculta jurnalism radio de calitate făcut de Magda Prelipceanu, Cosmin Ruscior, Andreea Pietroşel, Matei Vişniec şi alţii.

Cea mai bună televiziune. Digi24 nu are concurenţă pe piaţa românescă. Este singurul post TV care nici nu-şi manipulează grosolan telespectatorii, nici nu îi cufundă până peste cap în emisiuni mizere, nici nu le livrează cronici roz sau cronici negre supradimensionate pe post de evenimente relevante. Pentru cei deja „reeducaţi“ de senzaţionalismul de cea mai proastă factură practicat de alte televiziuni, e greu de suportat monotonia ştirilor reale de la Digi24. Dar aşa arată, în realitate, lumea: evenimentele de breaking news tocmai de aceea sunt de breaking news, pentru că sunt rare şi au caracter excepţional. Atunci când ţi se livrează banda galben ţipător de 30 de ori pe zi, e clar că e ceva în neregulă şi eşti minţit.
Digi24 este singurul post TV din România care asigură ştiri neutre, lăsându-şi telespectatorii să tragă singuri concluziile. Are emisiuni culturale şi pentru copii, o rubrică de bune maniere, talk show-uri civilizate, cu moderatori care-şi respectă meseria şi nu se transformă în inchizitori de prost-gust, dar şi emisiuni de analiză a vieţii politice şi sociale atât interne, cât şi externe. Încă mai există transmisiuni din teritoriu, reportaje şi ştiri, iar desfăşurătorul nu e făcut de cronica topoarelor în cap, bilanţul accidentelor de pe şosele şi certurile curvelor din aşa-zisul showbiz băştinaş.
Sigur, Digi24 nu este şi nici nu poate fi un competitor la nivelul calităţii şi cantităţii informaţiei cu ziarele şi nici cu site-urile de calitate. Dar televiziunea însăşi, prin formatul şi natura sa vizuală, nu poate concura cu universul scris, incomparabil mai profund şi mai complex. În acest segment, al vizualului, Digi24 e însă vârful pieţei româneşti.
Rubrici de urmărit la Digi24: jurnalul de seară, emisiunea de bune maniere Bonton, Ca-n filme, Imparţial, Kilometrul zero, Business Club.
Jurnalişti de urmărit la Digi24: Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu, Sanda Nicola, Luca Niculescu, Elena Vijulie.

Opţiunile de mai sus sunt personale, argumentele şi recomandările îmi aparţin, de asemenea, şi nu sunt sprijinite pe vreun top oficial făcut de cine ştie ce instituţie. Am lucrat la Adevărul doi ani, între 2012 şi 2014, dar acest lucru nu a contat în alegerea mea. Nu am nicio legătură cu Hotnews, RFI şi Digi24, în afara aceleia de consumator (cititor/ascultător/telespectator). După cum se poate observa din cifrele de audienţă, punctele mele de vedere nici măcar nu sunt împărtăşite de cei mai mulţi dintre români: niciuna dintre instituţiile enumerate mai sus nu conduce în segmentul său. Din punctul meu de vedere, asta nu face decât să confirme că, deocamdată, românii nu ştiu să facă distincţie între ce le este de folos şi ce nu. Este însă bine că aceste produse media care încă respectă scopul iniţial al jurnalismului, acela de a informa, există pe piaţă.