Etichete

, , , ,

colaj iohannis

E fără dubiu că structurile învinse duminică de societatea civilă îşi pregătesc contraatacul. În timp ce românii savurează încă victoria lui Klaus Iohannis, organizaţia care controlează România cu mână de fier se regrupează, iar
schimbarea iniţiată duminică printr-un efort colectiv atât de mare este în pericol. Societatea are tendinţa să-şi idealizeze preşedintele ales şi, în acelaşi timp, să creadă că lupta a fost deja câştigată. Ambele sunt fără acoperire: Klaus Iohannis nu e Neo din Matrix, iar actuala clasă dominantă se va bate până la capăt pentru putere.

Cum să transformi un om normal într-un supererou

Simpatia şi entuziasmul faţă de Iohannis, atât în ţară, cât şi în străinătate, cresc în progresie geometrică începând de duminică, pe măsură ce românii (şi străinii) realizează că au ales corect. Profesorul acesta cu o nevastă – la rându-i, profesoară – care merge pe jos la liceul unde predă chiar şi după ce a devenit prima doamnă a României, tipul înalt şi blond care până la 30 de ani a mers doar cu bicicleta, amator de teatru şi autor al nemaiauzitei fraze „decât să fiu mârlan, mai bine pierd“ e acum asaltat din toate părţile. Scriitorii, ziariştii şi politicenii îi adresează valuri de scrisori deschise gemând de sfaturi şi consideraţii, sportivii îl cheamă alături de ei, oamenii stau ore în şir la coadă pentru un autograf, mămicile îşi trimit copiii să-l atingă, cancelarul Germaniei anunţă că va sprijini România cu sfaturi şi fapte, America transmite că abia aşteaptă să lucreze cu guvernul său. Pe nesimţite, Iohannis şi-a pierdut statura de om, transformându-se într-un ideal.
Acesta e primul pericol. Românii aşteaptă de la acest sas serios, cu gândire practică, să facă tot ceea ce nu s-a făcut vreodată în această ţară: reforma sistemului politic, limitarea corupţiei, reducerea birocraţiei, creşterea nivelului de trai, atragerea investitorilor străini, ridicarea economiei şi câte şi mai câte. Iar noi, o dată în plus, suntem pe cale să aşteptăm salvarea de la erou, uitând să punem noi înşine umărul.
Euforia victoriei din 16 noiembrie, pe care ar trebui deja s-o uităm, ne împiedică să vedem că în realitate Klaus Iohannis, preşedintele ales, nu este un supererou, iar noi nu suntem într-un film regizat de fraţii Wachowski. Că acest primar e, de fapt, un începător neînţărcat în curvăsăria politică de la Bucureşti, fără relaţii în edificiul la vârful căruia a ajuns pe nepusă masă. Şi că, mai presus de orice, e singur (sau aproape singur) în faţa sistemului pe care l-a provocat deja.

În acest timp, suprastructura care conduce partidele politice din România s-a repliat deja. Analiza înfrângerii se va fi făcut acolo unde trebuie, iar măsurile n-au întârziat. Mai întâi au fost cele evazive, prin care sistemul evită coliziunea cu opinia publică. Demisiile de la Externe, votul din Parlament pentru ridicarea imunităţii unor deputaţi şi senatori anchetaţi pentru corupţie, aparenta pocăinţă, vacanţa premierului – toate sunt făcute cu scopul de a disipa presiunea străzii şi a exponentului său, preşedintele Iohannis. Trageri de timp, eschive menite să domolească apetitul pentru schimbare devenit periculos duminică seară.

Primele semne ale contraofensivei

Acum ceaţa din 16 noiembrie s-a risipit şi vedem că dincolo, în cealaltă tabără, rândurile s-au strâns la loc. „Să nu crezi că faci ce vrei tu în partid“, spune Ion M. Ioniţă că i-au replicat baronii PNL lui Iohannis marţi, când acesta a cerut eliminarea corupţiei din organizaţie. În Camera Deputaţilor, reforma sistemului de vot a fost amânată pe termen nelimitat. Preşedintele încă în funcţie refuză revocarea ambasadorilor din ţările unde românii au fost împiedicaţi să voteze şi bătuţi de poliţie. Sunt semnele că această formă hibridă de putere, jumătate mafie – jumătate politică, a reluat lupta. În paralel a şi început munca de demolare a credibilităţii noului preşedinte, iar burtierele de la Antena 3 şi România TV confirmă noul ordin de luptă pe unitate. Pentru a îndrepta „eroarea“ din 16 noiembrie, e nevoie în primul rând ca Iohannis să piardă susţinerea societăţii civile care l-a propulsat şi, în acest moment, îl apără. Iar munca se face după toate regulile scrise la manual. Campania a început şi în perioada următoare vom afla grozăvii câte-n lună şi-n stele despre noul preşedinte. Exact ca la carte. „Obiectivele diversiunii sunt triple. Diferenţierea lor nu poate fi decât didactică, deoarece în fapt ele se sprijină şi se completează reciproc. Aceste obiective sunt: 1. Demoralizarea naţiunii vizate şi dezintegrarea grupurilor ce o compun; 2. Discreditarea autorităţii, a apărătorilor, funcţionarilor şi oficialităţilor acesteia; 3. Neutralizarea maselor pentru a împiedica orice intervenţie spontană generală în favoarea ordinii existente în momentul ales pentru preluarea nonviolentă a puterii de către un mic grup minoritar.
Aceste scopuri sunt posibile prin utilizarea mijloacelor de informare în masă. Fără presă, fără radio, fără televiziune, subversiunea e neputincioasă. Fără specialişti în domeniul psihologiei sociale, subversiunea e incoerentă“. Manualul „Subversiunea“ al psihosociologului Roger Muchielli în 1971.

Tendinţa de a transforma un om normal într-un Mesia nu face decât să-i ajute pe toţi bandiţii care acum sunt debusolaţi. România se agaţă de piciorul lui Iohannis, sperând că „neamţul“ va face treaba în locul celorlalte 20 de milioane. Nu merge aşa. Klaus, care este la propriu emanaţia străzii şi a populaţiei, e singur contra tuturor politicienilor. Şi aşa va rămâne, dacă societatea civilă nu-l va susţine raţional şi pragmatic, fără efuziuni sentimentale, iluzii şi accese de patetism.