Etichete

, , , , ,

look-carousel-660x400Campionatul de fotbal al României care începe vineri, 25 iulie, intră la propriu în anonimat. Schimbarea operatorului de cablu care preia posturile unde se difuzează meciurile şi noile condiţii de transmisie (parţial contra cost) reduc drastic bazinul de asistenţă pentru Liga 1

Pentru prima oară în istorie, Liga 1 la fotbal va putea fi văzută, în noul sezon care începe vineri, 25 iulie, de cel mult o treime din populaţia României abonată la televiziunea prin cablu şi – tot pentru prima oară – cei care vor să vadă toate meciurile vor fi nevoiţi să plătească în plus.
Posturile Look TV şi Look Plus, care vor transmite meciurile, sunt în grila UPC, operator de cablu care are în portofoliu puţin peste 30% din totalul gospodăriilor din România, conform datelor publicate de „Ziarul Financiar“. UPC include în pachetul de bază doar unul dintre cele două posturi care transmit meciurile – Look Plus. Problema apare la cel de-al doilea post, Look TV, care va transmite aproximativ jumătate dintre partide. Acesta va putea fi recepţionat doar contra sumei de 10 lei pe lună. E foarte probabil ca o parte dintre abonaţi să nu plătească aceşti bani.
O altă companie de internet şi TV care va transmite meciurile din Liga 1 este iNES IPTV. Numărul clienţilor acestei companii este însă foarte mic, probabil şi din cauza sumei de 50 de euro percepută ca abonament lunar.

RCS deţine peste 60% din piaţa de TV prin cablu

După 1990, când meciurile din campionat au fost transmise regulat la posturile TV (în ultimul deceniu de comunism acest lucru era de neimaginat), acestea s-au difuzat fie „la liber“, de posturi care se pot prinde de oricine, fie pe postul DigiSport, canal deţinut de RCS&RDS. În urmă cu şase ani, când a cumpărat prima oară drepturile TV pentru Liga 1, compania de cablu deţinea numai 40% din cota de piaţă, fiind la egalitate, din acest punct de vedere, cu rivalii de la UPC. Restul de 20 la sută din cele 3,8 milioane de abonaţi existenţi în România aveau contracte cu alte reţele de cablu mai mici.
Conform prospectului pentru emisiunea de obligaţiuni lansată de RCS&RDS pe piaţă în noiembrie 2013 – informaţie publicată de „Ziarul Financiar“ –, compania ajunsese pe 31 decembrie 2012 la 2,3 milioane de abonaţi la serviciile de cablu TV. Cifra reprezintă 60,5% din cota de piaţă şi echivalează cu un avans impresionant comparativ cu situaţia din 31 decembrie 2009, când RCS&RDS avea 47,7% din cota de piaţă.
Prin comparaţie, UPC (care deţine şi Focus Sat, divizie de televiziune prin satelit care anul trecut avea aproximativ 300.000 de abonaţi şi care acoperă tot teritoriul României), principalul competitor al celor de la RCS pe piaţa de cablu TV din România, mai dispune în prezent de numai 1,15 milioane de abonaţi (luând în calcul toate serviciile de televiziune – digitală, prin satelit şi analogică).
Conform acestor date, puţin peste 6 milioane dintre cei 20 de milioane de români au contract cu UPC.
Dacă în ceea ce priveşte operatorul care are majoritatea abonaţilor (RCS) lucrurile sunt clare deocamdată – nu a iniţiat negocieri pentru a cumpăra dreptul de a prelua posturile care transmit meciurile –, în schimb un alt operator important, Romtelecom, a început negocierile cu Intel Sky Broadcast Ltd., companie care deţine drepturile TV şi are acţiuni la Look TV şi Look Plus. Discuţii a iniţiat şi un alt operator, Orange TV, dar numărul de abonaţi al acestei companii este nesemnificativ.

Infrastructura RCS, inutilă
Contraofensiva UPC ridică unele probleme concurenţilor de la RCS&RDS, care la început au cumpărat drepturile de televizare a meciurilor din Liga 1 şi ca parte a strategiei de a atrage clienţi de la rivali. Între timp, RCS a deschis trei posturi de nişă (DigiSport1, DigiSport2, DigiSport3), a investit masiv în echipamente şi a angajat personal care să se ocupe de transmiterea celor nouă meciuri pe etapă. Tot acest efort devine acum, cel puţin pe termen scurt, inutil. Chiar şi în eventualitatea în care, la un moment dat, RCS se va înţelege cu deţinătorii drepturilor TV şi va include Look TV şi Look Plus în grilă, infrastructura Digi va fi la fel de nefolositoare, pentru că operatorul de cablu ar prelua doar posturile respective şi nu s-ar ocupa de producerea transmisiunii partidelor.