Pe 13 noiembrie 1977, la Bucureşti, s-a disputat unul dintre cele mai controversate meciuri din istoria aproape centenară a naţionalei de fotbal a României. Tricolorii au pierdut în mod şocant acasă, scor 4-6, un meci cu Iugoslavia care, dacă ar fi fost câştigat la măcar acelaşi scor ca şi în tur, la Zagreb (2-0), i-ar fi dus la Cupa Mondială. Subiectul, în plin regim comunist, era unul tabu. Citiţi acum povestea partidei care a rămas în memoria a generaţii de români.

Performanţele obţinute de fotbaliştii tricolori la începutul deceniului opt din secolul trecut – calificarea la Cupa Mondială din Mexic 1970 şi în „sferturile“ Europenelor din 1974 1972 – au fost urmate de o lungă perioadă de „secetă“. Revenit în ţară cu aura de antrenor al marelui Ajax, Ştefan Covaci a fost instalat selecţioner unic, dar rezultatele au întîrziat să apară, în ciuda faptului că fondul de jucători români rămăsese unul deosebit de valoros. Campania de calificare la Mondialele din ’78, organizate în Argentina, a rămas în memoria microbiştilor ca una dintre cele mai ciudate şi, în acelaşi timp, dubioase din istoria fotbalului nostru. Tricolorii fuseseră repartizaţi într-o grupă preliminară de trei echipe, alături de Spania şi Iugoslavia. Începutul a fost fulminant, cu două victorii de mare efect: 1-0 acasă, cu Spania, şi 2-0 în deplasare, cu Iugoslavia. A urmat un eşec previzibil, 0-2 în returul cu ibericii. Ultimul meci, disputat cu Iugoslavia la Bucureşti, în faţa unui stadion umplut până la refuz şi într-o atmosferă incendiară, avea să se soldeze cu un eşec stupefiant: 4-6.

Suspiciunile care au planat în acea vreme asupra unora dintre jucători au fost rapid muşamalizate, iar presa n-a avut voie să relateze dedesubturile întregii afaceri. La un sfert de veac după acel meci de pomină, în 2003, am documentat întâmplările din acest meci epocal cu ajutorul protagoniştilor, dar şi al celor implicaţi în fenomenul fotbalistic la vremea respectivă şi cu acces direct la „subteranele“ fotbalului nostru din anii ’70.
Povestea acestui meci, deschidere de ziar în „Evenimentul zilei“ pe 26 ianuarie 2003, a rămas „sechestrată“ între paginile exemplarelor ajunse în colecţii: textul a dispărut din arhiva online a ziarului. Alte publicaţii au preluat frânturi din această anchetă, însă materialul original n-a mai fost de găsit.
Îl readuc acum pe blogul personal, cu credinţa că mărturiile strânse atunci sunt preţioase, iar oamenii trebuie să le cunoască. La dificila muncă de documentare a unor evenimente care nu le trezeau participanţilor amintiri prea plăcute a participat, la vremea respectivă, şi colegul Daniel Nazare. Iată, aşadar, textul apărut în „Evenimentul zilei“ pe 26 ianuarie 2003.

Cernăianu: „S-a dorit calificarea Spaniei“

Constantin Cernăianu, antrenorul secund al echipei naţionale în campania de calificare la Mondialele din ’78, este cel mai în măsură să vorbească despre acel meci de pomină cu Iugoslavia. Antrenor emerit şi profesor universitar, Cernăianu are un palmares de invidiat: campion în ’66 cu Petrolul şi în ’74 cu Universitatea Craiova, campion mondial universitar cu România, în ’72 şi ’74, şi medaliat cu bronz la Mondialele pentru juniori din ’81. Reputatul tehnician a lămurit lucrurile, prezentându-şi numeroasele suspiciuni pe care le-a argumentat cu nume, fapte şi locuri concrete, imposibil de contestat.

„Liţă Dumitru şi Cornel Dinu au fost văzuţi la hotelul sârbilor“

Domnule Cernăianu, ce s-a întâmplat în acel meci cu Iugoslavia, din ’77?
A fost, poate, cea mai mare deziluzie din viaţa mea! Înaintea meciului, Covaci şi cu mine ne-am luat toate măsurile posibile. Pişti a trimis un spion la Budapesta, să-i vadă pe sârbi în meciul pierdut cu 4-3 în faţa Ungariei. Susici dăduse şi acolo două goluri. Eram, deci, în temă. Iugoslavii şi-au schimbat antrenorul cu doar câteva zile înaintea meciului. Premise pentru victorie existau, aşadar. De aici însă a pornit un lanţ de întâmplări mai mult decât stranii.

S-a petrecut ceva necurat?
Nu pot acuza cu certitudine, n-am dovezi palpabile. Dar vă voi spune ce s-a întâmplat şi veţi trage singuri concluziile. Mai întâi, din cauza mofturilor făcute de jucători, am fost nevoiţi să mutăm cantonamentul de la Snagov în Bucureşti. Apoi, în preziua meciului, am primit nişte promisiuni foarte tentante, care nu veneau din partea autorităţilor…

„Dinamoviştii au plecat, imediat după aceea, într-un turneu în Spania“

Erau de la spanioli?
Bănuiesc că da. A urmat meciul, cu întâmplări inexplicabile. Cheran era atât de zăpăcit, încât a vrut să înceapă meciul în tricoul de antrenament! Pe partea lui a fost dezastru… Dudu Georgescu primise un telefon de la soţia lui, care era la Paris, chiar în noaptea dinaintea jocului. Nu ştiu ce au vorbit, dar n-a mai putut să doarmă şi a devenit foarte agitat. La pauză, în timp ce mergeam spre cabine, Sătmăreanu II a început să strige că e accidentat, deşi în timpul primei reprize nu avusese nimic. L-am înlocuit cu Dobrău, de la Cluj. La reluare, Iordănescu a ratat incredibil, din situaţii ideale.

Ce s-a întâmplat după meci?
S-a declanşat o anchetă în privinţa lui Liţă Dumitru şi a lui Cornel Dinu, despre care s-a spus că au fost văzuţi întâlnindu-se cu persoane dubioase la Hotelul Dorobanţi, unde se cazaseră sârbii, cu doar câteva zile înaintea meciului. Când a auzit că e suspectat, Liţă a făcut o criză nervoasă. Cazul s-a închis, pentru că Dinu era la Dinamo, cadru în MI, şi s-a socotit că e deasupra bănuielilor. Cert e că, la zece zile după meci, dinamoviştii au plecat într-un turneu în Spania, pe o diurnă uriaşă pentru acea vreme. După două săptămâni, Sătmăreanu II rămânea în străinătate…

Covaci ce credea despre acel meci?
Am avut mai multe discuţii cu Pişti, iar el mi-a dat de înţeles că n-au fost lucruri curate atunci. Interesul era foarte mare ca Spania să participe la turneul din Argentina. Senzaţia mea e că autorităţile române au ştiut ce se petrece, dar au închis ochii. Covaci avea să-mi spună, după aceea, că „n-aveam ce face, nu ne puteam pune împotriva vântului“…

Moraru: „Am dat declaraţie, eu cu Cheran, în favoarea lui Liţă“
Dumitru Moraru, portarul care a încasat cele şase goluri de la sârbi, juca la Steaua în ’77. „Important e că am reuşit să trec peste drama aceea. Am vrut atunci să mă las de fotbal. Aveam 21 de ani şi m-am dus plângând acasă, la părinţi. Nici nu mai voiam să aud de fotbal. M-au salvat nea Imi Ienei şi Crăiniceanu. Au venit după mine şi m-au dus aproape cu forţa înapoi, la echipă. Peste doar trei zile, în campionat, făceam un meci senzaţional la Reşiţa. Steaua a bătut cu 2-1, iar eu am apărat două penalty-uri“, povesteşte „Ţeţe“.
Moraru nu susţine ideea blatului: „Poveştile astea sunt cam de Ion Creangă… S-au spus o grămadă de chestii. Că Liţă a vândut meciul, că am fi fost drogaţi, că ar fi dat ordin să pierdem chiar Ceauşescu… Eu eram atunci doar un copil, n-am de unde să ştiu ce e adevărat. Am dat declaraţie, eu cu Cheran, în favoarea lui Liţă. S-a spus că fusese văzut în hotelul sârbilor, deşi el stătuse cu noi, la televizor. Nu sunt de acord nici cu ce s-a spus despre mine, că aş fi vinovat la toate cele şase goluri. Am văzut reluările şi cred că doar două şuturi au fost parabile“.
Moraru spune că o parte din vina pentru eşec îi revine lui Covaci: „A greşit la pauză, când trebuia să mă schimbe. Văzuse că sunt terminat psihic. Dar nu m-a întrebat nimic. Am rămas până la final şi am luat şase“.

Sameş: „A fost ceva dubios“
Regretatul Ştefan Sameş (decedat în 2011), fundaş la Steaua, titular la naţională la sfârşitul anilor 1970 şi prezent pe teren în acel meci de pomină, îşi prezenta în 2003 suspiciunile şi semnele proprii de întrebare asupra a ceea ce s-a petrecut în confruntarea cu Iugoslavia. „A fost ceva dubios. La câteva săptămâni distanţă după acel eşec răsunător, lotul echipei Dinamo a plecat într-un turneu de pregătire la Palma de Mallorca. Jucătorii au primit atunci nişte diurne grase. Cine a ieşit pe primul loc în grupă? Spania! Nu vi se pare suspect?“, întreba Sameş, care a strâns 49 de meciuri la naţională. Dubiile îi vizează pe Cheran şi Sătmăreanu II, din linia defensivă, cei doi fiind şi autorii unor gafe majore la golurile înscrise de „plavi“.
„Acel meci a fost unul dintre cele mai negre momente ale carierei mele. Puteam participa la turneul final din Argentina. Cupa Mondială e visul oricărui fotbalist. A fost un joc în care, spre deosebire de alte ocazii, nu ni s-a promis din partea conducătorilor nicio primă specială. La insistenţele noastre, ni s-a răspuns «Învingeţi voi, că vor veni şi banii»“, îşi aminteşte fostul apărător al „roş-albaştrilor“.

Octavian Popescu a „mirosit“ si el ceva putred: „Cred că Sătmăreanu II a fost «pe invers»“
Suspiciunile celor direct implicaţi în această poveste ciudată sunt confirmate de Octavian Popescu, în acea vreme antrenorul naţionalei de tineret şi martor ocular, din tribunele stadionului din Ghencea, la ce s-a petrecut pe gazon. „Din capul locului vreau să spun că eu cred că Sătmăreanu II a jucat «pe invers». Aşa l-am «mirosit» eu“, acuză Popescu. „Era atât de plin stadionul încât n-am mai găsit loc pe scaun. Am văzut meciul împreună cu marele pugilist Dumitru Ciobotaru, campion la categoria grea şi fostă gardă de corp a lui Gheorghe-Gheorghiu Dej. Am mirosit ceva putred la meciul ala… Aceleaşi bănuieli le-au avut şi alţii. Ciobotaru i-a înjurat pe jucători încă din timpul jocului. Nu-mi venea să cred ceea ce vedeam. Apărarea era inexistentă. Sătmăreanu II îşi dădea cu stângul în dreptul de o manieră stupefiantă. Sincer, de prestaţiile lui Moraru şi Cheran nu-mi mai aduc aminte limpede, dar defensiva, în întregul ei, s-a comportat lamentabil. E o mare enigmă ceea ce s-a petrecut acolo, pe gazon“, argumentează Popescu.
După dramaticul eşec, pe culoarele federaţiei a fost uragan. „Am vrut să deschid discuţia despre corectitudinea cu care unii şi-au apărat şansele, dar rana era prea adâncă. Federaţia a declanşat cercetările. A fost scandal mare… Covaci evita discuţiile pe această temă, dar şuşotelile şi murmurele au persistat pe la colţuri mult timp după aceea. Până la urmă, s-a «îngropat» cazul“.

Preliminarii Cupa Mondială 1978
Grupa 8
10 octombrie 1976:Spania – Iugolsavia 1-0 (Pirri ’86 – din penalty)
16 aprilie 1977:România – Spania 1-0 (Benito ’6 – autogol)
8 mai 1997: Iugoslavia – România 0-2 (Dudu Georgescu ’37, Iordănescu ’47)
26 octombrie 1977: Spania – România 2-0 (Leal ’75, Martinez ’83)
13 noiembrie 1977: România – Iugoslavia 4-6 (Vigu ’2, Iordănescu ’40, Bölöni ’43, Dudu Georgescu ’67/Susici (’14, ’51, ’62), Muzinici (’18), Trifunovici (’79), Filipovici (’84)
30 noiembrie 1977: Iugoslavia – Spania 0-1 (Cano ’71)

Clasament final
1. SPANIA       4     3    0    1   7-4   6p
2. România       4     2    0    2    7-8    4p
3. Iugoslavia    4     1    0    3    6-8    2p

Fişa meciului
România – Iugoslavia 4-6 (3-2)
Stadion: „Steaua“, Spectatori: 30.000
Au marcat: Vigu (min. 2), Iordănescu (min. 40), Bölöni (min. 43), D. Georgescu (min. 67) / Susici (min. 14, 51 şi 62), Muzinici (min. 18), Trifunovici (min. 79), Filipovici (min. 84)
ROMÂNIA: Moraru – Cheran, Sătmăreanu II (min. 46 Dobrău), Sameş, Vigu – I. Dumitru (min. 64 Romilă II), Bölöni, Iordănescu – Crişan, D. Georgescu, C. Zamfir. Antrenor: Ştefan Covaci
IUGOSLAVIA: Borota – Boljat, Stojkovici, Hatunici, Muzinici – Trifunovici, Nikolici (min. 64 Zajec), Surjak – Zungul (min. 80 Vukotici), Filipovici, Susici. Antrenor: Marko Valok
Arbitru: Alfred Decourt (Belgia)