Etichete

, , , , , , , , , ,

Constantin Alexe, ziarist la Sportul între 1960 şi 1998, descrie resorturile care au făcut să funcţioneze sistemul mafiot înainte de 1989 / O combinaţie de avantaje mărunte, control instituţional şi presiuni psihice transforma arbitrii în complici şi determina presa să omită abuzurile din sport

Matei Udrea: Domnule Constantin Alexe, aţi lucrat în presa sportivă patru decenii…
Constantin Alexe: 39 de ani şi două săptămâni.

…dintre care aproape 30 de ani înainte de 1989…
…Am venit la “Sportul” pe 16 august 1960. Am luat-o de jos, ca redactor II, şi am terminat ca redactor şef adjunct. Era funcţia maximă pe care o puteai ocupa dacă veneai din interiorul redacţiei. Nici unul dintre ziariştii de la „Sportul” de dinainte de Revoluţie nu a ajuns redactor şef.

Păi, cine ocupa funcţia asta?
Erau numiţi pe linie politică, de la CC (n.r. – Comitetul Central al Partidului Comunist Român). Ei primeau telefoanele şi vegheau la respectarea sarcinilor trasate.

“Până să verifice, te rădeau!”

La sport?
Da, la sport! Erau influenţe mari, în special de la echipele puternice…

Dinamo şi Steaua?
Domnule, uneori, te rog să mă crezi, uneori era un risc să scrii cronica la Steaua-Dinamo! Până să se verifice dacă ai scris corect, te rădeau…

De ce?
Aveau oameni de influenţă la CC şi în conducerea statului.

Şi ce puteai păţi?
Eram plătiţi la acord… Sau te suspendau. Nu ţi se mai dădeau deplasări. Uneori, trebuia să fii erou ca să scrii adevărul! Petrică Gaţu (n.r. – tatăl lui Cristian Gaţu), şef atunci la fotbal, a inventat expresia “de unde mă aflam, n-am văzut bine faza”. Vrăjeală, domnule! Dacă eşti ziarist adevărat, vezi şi de la Baia Mare! Dar e folosită şi acum. E ruginită, însă uneori te scoate…

„Intervenţii de peste tot”

Doar Dinamo şi Steaua erau cu presiunile?
Nu. În carieră, am scris cronica a peste o mie de meciuri. Am avut multe foarte grele…

În ce sens?
Intervenţii. Intervenţii de peste tot. Dacă mergeam în provincie şi pierdeau gazdele… Unii prim-secretari de judeţ erau pătimaşi. Sunau la CC, iar de acolo se suna în redacţie. Când ajungeai să scrii cronica, deja erai luat la întrebări.

Existau presiuni şi înainte de meci?
Nu. Dar erau simpatii şi între cronicari… Să ştii că Universitatea Craiova, marea echipă din anii 70-80, s-a sprijinit mult pe treaba asta! Prin Ştefan Andrei (n.r. – fost ministru de externe) se făcea. Echipa era susţinută prin intermediul ziariştilor olteni.

Se vorbea în redacţie despre blaturi?
Da, se vorbea… Dar şi aici era cu dus şi-ntors. Nu era ca acum, să vezi meciurile la televizor… Sursa era relatarea colegilor. Unii spuneau, alţii… Dar, în timp, ne mirosisem unii pe alţii, cine cu cine e…

“Tovarăşe Alexe, sunteţi chemaţi la protocol!”
O fază controversată în careul steliştilor punea în pericol cariera cronicarului care se nimerea la meci şi avea neinspiraţia să-şi spună deschis părerea.

Cine era forţa numărul unu în România la influenţă?
Domnule, Steaua şi Dinamo au fost mereu cap la cap. Alternau. A fost un moment, cu Postelnicu, în care Dinamo era mai puternică la lucrături. La Steaua era Valentin Ceauşescu, dar el era mai discret. Înainte de Revoluţie, un singur meci s-a rejucat: Dinamo Braşov – Steaua! Ca să înţelegi ce forţă avea Steaua. Dar Dinamo conducea… Îşi făcuse Dinamo Piteşti, Dinamo Braşov, Dinamo Cluj, Dinamo Bacău… La Piteşti, conducătorul clubului era un colonel, şeful Securităţii din Piteşti. Cuvântul lui era sfânt! Pe urmă au schimbat hainele. Din Dinamo Piteşti l-au făcut FC Argeş. Dar tot aia era. Steaua avea la Târgu-Mureş, la Câmpulung Moldovenesc… Domnule, dacă şi la Mizil îşi făcuseră o echipă!

Apăreau şi sincope între prieteni?
Da, de exemplu Dinamo Bucureşti şi Dinamo Piteşti. Au fost şi momente de mare frăţie, şi momente de râcă. De obicei, scandalul izbucnea atunci când venea ordin de la centru, iar organele locale nu prea înghiţeau comanda. Să-ţi povestesc un episod. Mă duc la “U” Cluj-Steaua. Era înainte de Revoluţie. În prima repriză, un clujean a şutat de la trei metri în mâna lui Belodedici. La pauză, mă trezesc cu un cetăţean. Zice: “Tovarăşe Alexe, tovarăşul prim-secretar vă cheamă la protocol…”. Mă duc acolo. Când intru, cine crezi că era?

“În Giuleşti se arbitra foarte greu”

Cine?
Prim-secretarul judeţului, Ioachim Moga, stătea pe un fotoliu. În faţa lui, pe celălalt fotoliu, Valentin Ceauşescu! Şi Moga îi spune lui Valentin: “Ce zice cronicarul, a fost sau nu 11 metri?”. Spun: “Tovarăşe prim-secretar, cronicarul nu-şi spune părerea acum. Vedeţi luni, în ziar!”. Ulterior i s-a plâns lui Ioan Chirilă că sunt al dracului…

Mai conta şi altcineva?
Să-ţi spun ceva: Rapid avea influenţă mare şi atunci! Se sprijinea pe mişcarea sindicală şi nu numai. Păi, toţi conducătorii partidului se revendicau că au fost muncitori pe la Atelierele Griviţa. Şi Gheorghiu-Dej, şi Apostol… Toţi erau rapidişti. Domnule, în Giuleşti se arbitra foarte greu…

“Ştampila lui Ghenoiu, de la Paşapoarte, bătea Steaua şi Dinamo!”
Pentru o viză de ieşire în străinătate, arbitrii au dus Flacăra Moreni în Cupa UEFA.

Arbitrii au fost şi sunt o pârghie mare.
Poţi să-l întrebi şi pe Porumboiu. Eu am scos expresia “corpul de balet”. Când i-am văzut cum dansau pe lângă Victoria şi Flacăra Moreni, le-am zis “balerine”.

Cum a pornit nebunia asta cu Cooperativa arbitrilor?
Să-ţi explic. Înainte de 89 se ieşea foarte greu peste hotare şi, mai ales, în Occident. Era chinul dracului cu viza de ieşire. Din criza asta, o echipă de Divizia B pe care eu o cunoşteam foarte bine a ajuns în Cupa UEFA! Şeful de la Paşapoarte, generalul Ghenoiu, era din Moreni. Aşa a ajuns Flacăra mare echipă în Divizia A! Domnule, te rog să mă crezi, dacă mai ţinea comunismul cinci ani, ieşea Flacăra Moreni campioană! Ştampila lui Ghenoiu, de la Paşapoarte, bătea şi Steaua, şi Dinamo!

Costică “Vâlcea”, Rainea, Crăciunescu – în siajul Stelei

Ei, nici chiar aşa!
Domnule, pe cuvântul meu! Ce puteau face arbitrii pentru o viză… Nu-ţi poţi închipui. Se prinseseră şi arbitrau ca atare. Arbitrul Dinescu, de la Vâlcea, ştie mai bine… Unde era un meci care trebuia să iasă aşa, erau şi brigăzile făcute ca atare.

Dinamo şi Steaua aveau corp de balet?
…(ezită)

Costică “Vâlcea” cu cine era?
Cu Steaua.

Rainea?
Era corect. Dar înclina un pic spre Steaua.

Crăciunescu?
Crăciunescu e din Râmnicu-Vâlcea. Iar Ion Alexandrescu (n.r. – conducător atunci la Steaua) era tot din Vâlcea. Faci tu legătura.

Porumboiu?
Domnule, a spus mereu că a fost corect. Aşa e! Nimic de obiectat! Mi se plângeau ăia de la Constanţa că le-a aruncat roata de caşcaval pe geam. Păi, el era director administrativ la gospodăria de partid acasă, la Vaslui! Veneai la el să-i dai caşcaval?

12,5 lei bateria de vin

Alţii?
Să-ţi zic ceva: arbitrajul românesc a avut meseriaşi mari de tot. Andrei Rădulescu, Limona, Bentu… Păi, acum, când mă uit la Alexandru Tudor, mă apucă groaza!

Revenind…
Eu nu pot să spun că unul a fost aşa dacă era altfel. Veneam din deplasare şi mergeam cu arbitrii aici, la restaurantul de la Casa Centrală a Armatei. Aşa erau vremurile… Costa 12,5 lei bateria de vin. Le dădeam din start 25 de lei: “Primele două baterii sunt ale mele, ca să n-avem discuţii!”. Pe urmă, până seara, se chinuiau să-mi dea banii înapoi. Luni, în ziar, centralul avea nota 4. Pentru că arbitrase de 4. Şi mă înjurau: “Ia uite, mă, am stat la şpriţ cu el şi pe urmă ne-a dat 4”. Păi, dacă nu-mi plăteam consumaţia, îţi dai seama ce scandal ieşea?

“Prioritate la deplasări aveau ciripitorii”
Conducătorul ziarului “Sportul” era “paraşutat” de la partid, redacţia era infestată de turnători, miliţienii se interesau cine scria articolele critice.

Presiunile la ziar erau explicite sau funcţiona autocenzura?
Era inutil să faci pe eroul. Totul era controlat.

De redactorul şef?
Păi, când a venit redactor şef Cornel Popescu în locul lui Aurel Neagu, care era şi el uns cu toate alifiile… Cornel Popescu se ocupase, înainte de a veni la noi, de albumele lui Nicolae Ceauşescu. Era la CC… A fost singurul redactor şef pe care l-am văzut cu portretul lui Ceauşescu pe birou.

“Făceau asta pentru o ştampilă, o aprobare…”

Erau turnători la ziar?
Erau… Vreo opt erau.

Îi ştiaţi?
Pe unii, da. Pe alţii îi bănuiam. Pe alţii i-am aflat abia după Revoluţie. Am citit cu strângere de inimă lista. Făceau asta pentru o viaţă tihnită, pentru ştampila de la Paşapoarte, pentru o aprobare… Ţin minte că un coleg nota tot ce făceam. La un moment dat, s-a strigat de şedinţă. A plecat în fugă, să nu scape ce se discuta acolo, şi a uitat în maşina de scris raportul cu ce făcusem noi…

„Au fost ziarişti care au intrat într-o familie…”

Din exterior erau şi alte imixtiuni?
Eram responsabil de număr. Într-o seară, mă trezesc cu doi miliţieni. Se uitau pe pagini. “Ce căutaţi?”, îi întreb. Îi interesa un articol nesemnat care vorbea despre neregulile din arbitraj… Mă întreabă cine l-a scris. Le spun: “Redacţia”. Ei insistă: “Vedem, dar vrem să ştim cine l-a scris efectiv!”. Nu le-am spus. Pe urmă, în şedinţă cu tot fotbalul, am reclamat incidentul. Erau la prezidiu generalii Dragnea, care răspundea de sport, şi Ion Coman, care era de la Armată. Coman se congestionase. Striga: “Spune, tovarăşe Alexe! Spune, tovarăşe Alexe!”.

Erau ziarişti de casă?
Clar! Eu n-am scris decât o singură dată, în viaţa mea, de Victoria! Eram pe lista neagră. Nu mai dau nume, dar au fost ziarişti care au intrat într-o familie… Se vedea la programarea etapei.

Cine făcea programarea?
Şeful de secţie. Dar o aproba redactorul şef.

Iar cu deplasările în străinătate… Cum se făceau?
Să ştii că treaba asta era o pârghie. Nu toată lumea prindea deplasări, mai ales în Occident. Aici aveau prioritate ciripitorii. Ăia care turnau…
Ziarişti sportivi care figurau ca informatori
În arhivele CNSAS, dosarul “Presa” conţine numele a 75 de ziarişti care, înainte de 1989, au colaborat, într-un fel sau altul, cu Securitatea. În 2006, “Evenimentul zilei” şi “România liberă” au dat publicităţii lista. Printre nominalizaţi – şi opt ziarişti de la “Sportul”. Dintre aceştia, Aurel Neagu, fost redactor şef la “Sportul” şi la revista “Fotbal”, dar şi Adrian Vasiliu, figurau cu menţiunea: “Aceste surse să nu fie deconspirate sub nici o condiţie”.

Numele – Pseudonimul (Publicaţia)
Călin Antonescu – “Ovidiu” (Sportul)
Nandi Haninovici – „Nedelcu” (Sportul)
Geo Raeţchi – „Virgil” (Sportul)
Aurel Neagu – „Constantin” (Sportul)
Paul Slăvescu – “Paraschiv”, “Pascu” (Sportul)
Romeo Vilara – „Maxim” (Sportul)
Dumitru Vişan – “Visu” (Editura Scânteia)
Adrian Vasiliu (Sportul)
Vasile Căbulea (BCS)
Dan Pătraşcu (Informaţia)

 

Acest interviu a apărut mai întâi în ProSport.