crimea_simferopol_airport_1Invazia Ucrainei a început cu trupe de comando fără însemne ale statului care le-a trimis cu misiunea de a ocupa toate punctele-cheie ale Peninsulei Crimeea

Nu există om trecut de 30 de ani din Estul Europei şi cât de cât în temă cu trecutul recent al ţării sale care să nu recunoască mâna KGB-ului în „mişcările de protest“ ale „cetăţenilor paşnici“ din Crimeea şi estul Ucrainei. Este acelaşi scenariu repetat de puterea de la Moscova, care lucrează – după cum se poate lesne observa –, şi la un sfert de secol după dispariţia aparentă a comunismului, după aceleaşi manuale scrise în laboratoarele Liubiankăi de teoreticienii poliţiei secrete a lui Stalin.

Pentru români, veştile din Ucraina trezesc amintiri dureroase. În primele şase luni ale anului 1990 am avut şi noi parte de discursurile antioccidentale ale lui Ion Iliescu (comunist instruit la Moscova în anii ’50) despre „moşierii“ din opoziţie care voiau „să vândă ţara“, de contramanifestaţiile FSN care aduceau faţă în faţă, în acelaşi loc, mulţimi de oameni manipulate şi întărâtate prin intermediul mass-media, de „excursiile“ a zeci de mii de mineri organizate de Securitate pentru a distruge fizic opoziţia din Bucureşti. Pe 15 martie, la Târgu Mureş, a avut loc provocarea soldată cu violenţele etnice maghiaro-române. În iunie 1990, Ion Iliescu – folosind exact acelaşi limbaj cu cel al ruşilor azi la adresa manifestanţilor de la Kiev – acuza opoziţia de „fascism“, anunţa la televizor că România are de-a face cu „o lovitură de stat legionară“ şi chema încă o dată minerii la Bucureşti, să termine ceea ce începuseră în ianuarie şi februarie. Istoricii vorbesc acum despre acea perioadă ca fiind una în care „România a fost o ţară ocupată“ (Cristian Troncotă), observând că zecile de mii de „turişti“ sovietici care intraseră aici în toamna lui 1989 s-au întors de unde veniseră abia un an mai târziu.

Mereu acelaşi scenariu: apelul la intervenţia „salvatoare“ a ruşilor

Noi ştim. Steagurile ucrainene coborâte şi sfâşiate de pe instituţiile statului la Simferopol (capitala Crimeei, teritoriu component al Ucrainei) n-au fost în niciun caz date jos de „oameni revoltaţi“. Mitingurile prin care locuitorii rusofoni cer intervenţia armatei lui Putin n-au fost spontane. Poate, pentru opinia publică din Occident, poveştile astea ţin. Dar aici, în această parte de lume, trebuie să fii naiv sau prost să crezi că scandarea „mamă Rusia, salvează-ne de fasciştii de la Kiev“ s-a născut în altă parte decât la Moscova.
Bineînţeles „mama Rusia“, sensibilă la chemările „fiilor“ săi, răspunde cu grăbire. Aşa cum ar fi răspuns şi în 1989, când, pe fondul „atacurilor teroriste“, Ion Iliescu cerea pe 22 decembrie – să nu uităm asta niciodată! – intervenţia trupelor sovietice în România. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei, a intervenit atunci salvator, refuzând ferm „ajutorul“ sovietic. Iliescu îl elibera din funcţie şase zile mai târziu (Guşă a murit în 1994, de cancer osos. Înainte de a muri, generalul şi-a făcut publică suspiciunea că totul i s-ar fi tras de la o cafea băută în noaptea de 22/23 decembrie 1989, similitudinea cu alte cazuri célèbre, cum ar fi decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1964 sau al colonelului KGB Litvinenko în 2006, fiind evidentă).

Toată povestea din fostul spaţiu sovietic capătă sens dacă e privită prin prisma explicaţiilor generalului Ion Mihai Pacepa, în completarea ediţiei din 2010 a cărţii „Orizonturi roşii“. Fostul şef al Securităţii fugit în SUA în 1978 avertiza că, în realitate, KGB-ul n-a dispărut niciodată, ci s-a transformat, din instrument de teroare a conducerii URSS, în însuşi statul, serviciile secrete preluând controlul tuturor structurilor de putere. KGB-ul n-a dispărut, ci a intrat într-un fel de „submersie”, schimbându-şi denumirea şi forma. În fapt, cel mai necruţător serviciu secret din istoria umanităţii n-a mai fost recunoscut pentru simplul motiv că a înghiţit cu totul o ţară întreagă. Prezenţa lui Vladimir Putin, fost ofiţer KGB, în fruntea Rusiei, dar şi modul în care reacţionează imperiul acum în Ucraina arată că Pacepa nu s-a înşelat în analiza sa.

Anunțuri