john d rockefellerJohn D. Rockefeller, primul miliardar al Americii, a vizat zăcămintele de hidrocarburi ale României în anii 20 ai secolului trecut. Succesorii săi s-au întors în România. Sursa foto: http://www.freeinfosociety.com/

Zăcămintele de hidrocarburi au constituit, în perioada interbelică, motivul pentru care ţara noastră a fost supusă de Standard Oil, precursorul Exxon şi Chevron, la atacuri financiare, presiuni politice externe şi şantaj economic

Presiunile exercitate asupra ţării noastre în deceniul trei al secolului trecut, de petroliştii şi bancherii din Occident, cu scopul de a obţine controlul asupra zăcămintelor din subsolul României, sunt menţionate în studiul „O istorie a petrolului românesc“, publicat la Editura Enciclopedică, în 1998, istoricul Gheorghe Buzatu.
Motivul războiului financiar, economic, politic şi mediatic dus împotriva României mai ales de Standard Oil (precursorul Exxon şi Chevron) l-a constituit Legea Minelor din 1924, prin care guvernul liberal al lui Ionel I. C. Brătianu încerca să apere capitalul autohton. Legea menţiona, printre altele, că firmele care exploatau resursele minerale ale ţării (printre care şi petrolul) trebuiau să fie controlate de români. Această prevedere a declanşat, potrivit istoricului citat, un război al petroliştilor şi al bancherilor străini, care au comandat campanii de presă împotriva României, au atacat leul pe burse şi s-au implicat în negocierile politice, încercând să condiţioneze recunoaşterea României Mari de modificarea legii respective.

Capitolul referitor la războiul purtat de Standard Oil, Royal Dutch-Shell şi bancheri împotriva României în anii ’20 poartă titlul „Trusturile petrolifere internaţionale şi Legea Minelor din 1924“.
„Un alt procedeu folosit de trusturile american şi anglo-olandez cu scopul de a forţa guvernul român în problema Legii Minelor a constat în influenţarea cursului leului pe principalele pieţe occidentale. Datorită legăturilor vaste în lumea financiară, precum şi ca urmare a dispunerii unor importante resurse proprii, nu a fost dificil pentru cele două trusturi să provoace permanente şi mari fluctuaţii ale monedei româneşti la Zürich, Paris sau Londra. În momentele pe care le-au socotit cele mai dificile pentru ele – ca de exemplu, în vara anului 1924, când s-a dezbătut, aprobat şi promulgat Legea Minelor –, trusturile şi-au făcut simţită intervenţia prin imprimarea unei puternice tendinţe de depreciere a leului pe piaţa internaţională. În aceste împrejurări, nu ne apare surprinzător faptul că cel mai scăzut nivel postbelic al cursului leului s-a înregistrat la doar câteva zile după promulgarea Legii Minelor, la 10 iulie 1924, când el a fost cotat la bursele apusene la 2 centime aur“, menţionează Buzatu.

Protejarea petrolului, motiv de ostilitate a marilor puteri

Atacul pe bursă era însă doar una dintre arme. „Între 1924 şi 1929, trusturile mondiale au întreţinut necontenit în presa străină o campanie ostilă României. În perioada respectivă, paginile unor prestigioase şi influente ziare şi reviste din Occident («The Times», «Petroleum Times», «The Economist», «Manchester Guardian Comercial», «Daily News», «Chicago Daily Tribune», «The Sunday Times» ş.a.) au găzduit atacuri contra statului român, a politicii sale petroliere şi a Legii Minelor. Există dovezi certe că această «campanie de denigrare şi de boicot» a României, provocată de nemulţumirea faţă de prevederile restrictive ale Legii Minelor, a fost iniţiată şi îndrumată de Standard Oil Company şi Royal Dutch-Shell. Atacurile la adresa României din presa apuseană – dintre care multe au fost preluate, în ţară, de către partidele de opoziţie în acţiunea lor de răsturnare a guvernelor liberale – s-au integrat, astfel, campaniei generale purtate contra legii din 4 iulie 1924 de către cele două trusturi, care au făcut «tot ce le-a stat în putinţă pentru a parveni la dărâmarea ei».

„Capitalul american (…) îşi vede periclitate interesele în România. Din această cauză, va fi absolut necesar să luăm măsuri de apărare pe tărâmul economic. Dacă chestiunea Legii Minelor nu va fi rezolvată spre satisfacţia generală, s-a sfârşit cu orice contact cu România de acum înainte“ William Halbrook,
bancher, acţionar la Standard Oil, în 1924

„În cazul în care camera inferioară (a parlamentului) respinge proiectul, vom merge mai departe cu notificarea formală de litigiu comercial pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale de investiţii pentru o sumă de până la 4 miliarde de dolari (americani). Cazul nostru este foarte puternic şi îl vom aduce în atenţia publică astfel încât eforturile României de a atrage investiţii străine vor suferi foarte mult“ Jonathan Henry,
directorul executiv al Gabriel Resources Ltd., compania care deţine exploatarea auriferă de la Roşia Montană, în 2013

O imagine concludentă în privinţa tonului campaniei de presă externe ne-o oferă această declaraţie a bancherului american William Halbrook, fost ministru federal şi acţionar la Standard Oil Co., apărută în 1924 în paginile unui ziar financiar din Viena: «… Capitalul american (…) îşi vede periclitate interesele sale în România. Din această cauză, va fi absolut necesar să luăm măsuri de apărare pe tărâmul economic. Dacă chestiunea Legii Minelor nu va fi rezolvată spre satisfacţia generală, s-a sfârşit cu orice contact cu România de acum înainte».“
Această veritabilă declaraţie de război a căpătat forma unei agresiuni făţişe, politicienii români fiind puşi în situaţii din cele mai grele. Interesant este că în 2013, la 89 de ani distanţă, un alt reprezentant al unei companii americane specializate în exploatarea resurselor subsolului a lansat acelaşi gen de ameninţări la adresa ţării noastre, obiectul şantajului fiind, de data aceasta, aurul de la Roşia Montană. „În cazul în care camera inferioară (n.r. – a parlamentului României) respinge proiectul, vom merge mai departe cu notificarea formală de litigiu comercial pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale de investiţii pentru o sumă de până la 4 miliarde de dolari (n.r. – americani). Cazul nostru este foarte puternic şi îl vom aduce în atenţia publică astfel încât eforturile României de a atrage investiţii străine vor suferi foarte mult“, a ameninţat luna trecută Jonathan Henry, directorul executiv al Gabriel Resources Ltd., compania care deţine exploatarea auriferă de la Roşia Montană. În acest moment, populaţia României se opune, în proporţie covârşitoare, demarării proiectului.

„Desprindem că acţiunile trusturilor Standard Oil Co. şi Royal Dutch-Shell împotriva Legii Minelor din 1924 s-au desfăşurat într-un larg cadru, înglobând, cum s-a afirmat, metode şi mijloace diverse, pentru atingerea unui singur scop – renunţarea la legea din 1924. Pentru România au rezultat de aici serioase dificultăţi pe plan extern, tot timpul cât Legea Minelor s-a aflat în vigoare. În perioada de referinţă, România a avut de tranşat cu străinătatea importante chestiuni politice, economice şi financiare şi, adesea, ea a întâmpinat ostilitatea marilor puteri pe motiv că, după 1924, capitaliştii străini ar fi fost supuşi unui regim discriminatoriu în exploatarea petrolului“, se menţionează în cartea amintită mai sus.

Titulescu: „Nu ştiţi prin ce greutăţi am trecut cu petroliştii“

În urmă cu puţin timp, guvernul României le-a dat petroliştilor de la Chevron şi Exxon-Mobile, firme descendente din Standard Oil, undă verde pentru explorarea zăcămintelor de gaze de şist din ţara noastră. Decizia s-a luat împotriva voinţei comunităţilor locale, cu încălcarea dreptului la proprietate privată al cetăţenilor români din acele zone, în ciuda tuturor studiilor şi dovezilor care demonstrează efectele foarte nocive asupra solului şi în contradicţie cu promisiunile făcute de USL în campania electorală.
În ultimii ani s-a intervenit extern, pe diverse căi, în favoarea exploatării gazelor de şist. Implicarea politico-financiară a vizat mai multe paliere, de la condiţiile puse de Fondul Monetar Internaţional în acordurile cu România până la intervenţiile ambasadorului SUA şi venirea generalului Wesley Clark (reprezentant al petroliştilor care se ocupă cu extracţia gazelor de şist) pe post de consilier al premierului Victor Ponta. Acesta din urmă şi-a schimbat, de altfel, cu 180 de grade poziţia faţă de extracţia gazelor de şist. Înainte de alegeri, Ponta se declara vehement împotriva ideii, iar acum face eforturi pentru ca americanii să pornească exploatările cât mai repede. Nici preşedintele ţării n-a făcut notă discordantă, Traian Băsescu intensificându-şi lobby-ul în favoarea petroliştilor şi a companiei care vizează exploatarea auriferă de la Roşia Montană, în pofida evidenţei că populaţia ţării nu este de acord cu aceste proiecte.

Iată ce se întâmpla acum opt decenii, firul evenimentelor fiind relatat de Gheorghe Buzatu: „Fără a pierde din vedere interesele marilor trusturi, reprezentanţii oficiali ai marilor puteri au lăsat să se înţeleagă adesea între 1924 şi 1926 că România putea căpăta «satisfacţie» într-o serie de probleme (reparaţiile, reglementarea datoriilor de război către marii aliaţi, împrumuturile externe etc.) dacă guvernul Ionel I. C. Brătianu ar fi consimţit la importante concesii în materie de petrol, la revizuirea unor stipulaţii ale Legii Minelor. Nicolae Titulescu, care a condus, la faţa locului, negocierile pentru consolidarea datoriilor de război ale ţării noastre către Marea Britanie şi SUA, a comunicat în repetate rânduri Bucureştilor detalii despre piedicile întâmpinate din partea cercurilor petroliere occidentale. Astfel, până la realizarea unui acord de despăgubire cu petroliştii britanici pentru distrugerile din 1916, diplomatul român s-a plâns consecvent că cei în cauză «strigă» ori că lupta contra lor era «foarte grea». După alte 12 luni, în octombrie 1926, Titulescu avea să relateze: «Nu ştiţi prin câte greutăţi am trecut cu petroliştii»“.

„Nu se ştie cum va rezista România“

Compania Standard Oil, precursoarea Exxon şi Chevron, a recurs la aceleaşi pârghii, şantajând politic România. „Cu americanii lucrurile evoluară întocmai. Într-un rând, Titulescu reţinea că ambasadorul american la Londra «s-a plâns» de Legea Minelor şi a calificat-o «de spoliaţie». Apoi, în cursul discuţiilor de la Washington, el va constata că petrolul era prezent la masa tratativelor. După semnarea acordului pentru consolidarea datoriilor de război, ministrul român la Londra sesiza că: «Am avut de combătut (în S.U.A. – n.ns.) multe obiecţii trase din Legea Minelor şi comercializării…»“, nota istoricul Gheorghe Buzatu.

Această luptă dramatică avea să fie pierdută de statul român, la vremea respectivă, din aproximativ aceleaşi motive ca şi acum: la un moment dat, a fost nevoie de bani. „În ciuda diverselor presiuni, trusturile petroliere nu au ajuns, între 1924 şi 1926, la scopul urmărit – abrogarea Legii Minelor. Numai în perioada ulterioară, profitând de prilejul oferit de angajarea unor tratative financiare de către România pentru contractarea unui mare împrumut financiar extern necesar stabilizării monetare, ele vor insista şi vor obţine revizuirea legii din 4 iulie 1924. Până atunci, comunica Nicolae Titulescu la Bucureşti, în 1925, trusturile petroliere interesate se pregăteau în vederea unei ofensive puternice, la care «nu se ştie cum va rezista România»…“.

P.S. Nu am scris acest material pentru că aş fi împotriva investiţiilor străine, a americanilor sau mai ştiu eu cui. Dar e bine să ştim ce-a fost în trecut pentru a şti cu cine avem de-a face acum. Pentru a ne putea apăra interesele, trebuie să fim informaţi. Iar Chevron, Exxon şi RMGC nu vor să ne facă bogaţi, independenţi, sănătoşi sau să ne dea locuri de muncă. Oamenii de la Chevron, Exxon şi RMGC vor doar să facă profit. Restul sunt poveşti.
În presa convenţională, atât scrisă cât şi cea audiovizuală, nu se găseşte informaţia nici corectă, nici utilă, nici suficientă. Parte din acest lucru este cauzat de faptul că toţi jurnaliştii de investigaţii au fost îndepărtaţi din redacţii. Din fericire, mulţi dintre ei vă oferă online informaţia de care aveţi nevoie vitală pentru a şti cu cine aveţi de-a face. Vă recomand, în privinţa afacerilor „gazele de şist/Roşia Montană”, două site-uri foarte bune:
http://www.riseproject.ro/
http://fracking.casajurnalistului.ro/cum-a-ajuns-chevron-la-barlad/

Va recomand: