„Avem paranoici printre noi?“, le striga românilor Roger Waters, pe scena show-ului „The Wall“, acum două săptămâni. Nu-şi imagina britanicul că vorbea de funie în casa spânzuraţilor. Mi-a fost dat să văd, zilele acestea, o explozie de ură comparabilă doar cu cea din iunie ’90. Aţâţate inconştient de presă şi de politicieni, resentimentele răscolite din tenebrele unde erau zăvorâte de cazul dramatic al copilului ucis de câini trec grăbite, în uralele mulţimii înfierbântate, graniţa dinspre violenţa verbală spre agresiunea fizică. La adăpostul isteriei întreţinute cu înverşunare inclusiv de Traian Băsescu – omul care se hrăneşte cu energiile negative -, oportunişti în căutare de atenţie şi psihopaţi fericiţi să nu se mai ascundă transformă România într-o ţară toxică.
> Pe Facebook, un oarecare posta zilele trecute, ici şi colo, acelaşi mesaj, aproape compulsiv: „MOARTEEEE! MOARTEEE TUTUROR!“. Personajul nu se referea numai la câinii fără stăpân. Depăşise momentul. Acum cerea uciderea celor care nu sunt de acord cu masacrul animalelor.

Ziua în care „milă“ şi „iubire“ au devenit cuvinte interzise

> Am văzut o fată frumoasă, susurând cu voce suavă: „Trebuie omorâţi întâi miloşii care iubesc animalele, apoi şi câinii“. Ca în „451˚ Fahrenheit“ şi „1984“: „iubire“ şi „milă“ au ajuns de hulă, iar cei capabili de asemenea sentimente sunt supuşi oprobiului public. Poporul este dresat să urască.

> O fostă vedetă de televiziune, specalizată în mesaje oportuniste, producătoare de clicuri pe net, amestecă inepţiile şi patetismele cu insultele misogine. Gentlemanul cu pricina afirmă că femeilor care au marea slăbiciune de a iubi animalele le lipsesc partidele de sex, că n-au soţi care să le ţină din scurt şi, eventual, să le tragă câte-o mamă de bătaie, să-şi bage minţile-n cap.

> Cele câteva sute de oameni strânse duminică într-un parc din Bucureşti, pentru a cere masacrarea câinilor, au huiduit şi agresat un cetăţean care trecea din întâmplare pe acolo, la plimbare cu un patruped pe care-l ţinea în lesă.
Linia roşie a fost, în acel moment, călcată.

Înapoi, la instinctele atavice

> În fiecare din ultimele zile citesc ştiri sau văd imagini horror, coborâte din filmele cu criminali bolnavi psihic. Un bărbat a turnat benzină pe un câine şi i-a dat foc, privindu-l apoi cu satisfacţie cum arde de viu şi filmând întreaga scenă. În presa turcă au ajuns imagini din România cu câini spânzuraţi şi atârnaţi de garduri. La Bragadiru, scrie „Libertatea“, locuitorii omoară cu bestialitate câinii în plină stradă. Iar exemplele pot continua.

Nu se mai respectă nicio lege, scrisă sau nescrisă. Oamenii „gândesc“ cu instinctele atavice, reptiliene. Pe TVR2 se difuzează un reportaj în care hingherii capturează nişte câini dintr-o curte particulară, în timp ce proprietara e ţinută la distanţă de poliţişti, primii care ar fi trebuit să-i apere proprietatea. Nimeni nu intervine, nimeni nu se indignează, celor care difuzează imaginile li se pare ceva firesc.

Presa în general, balansând dezaxat între satisfacţia băloasă a sceleraţilor care profită de moment pentru a da frâu liber pornirilor animalice şi ocazia de a pune mâna pe un rating facil şi fără pericole (cum ar fi cartofii fierbinţi „Roşia Montană“ şi „gazele de şist“), e prima care se bucură de ceea ce se petrece.

În încheiere, o secvenţă petrecută sâmbătă, la postul de ştiri Realitatea TV: „Această problemă a câinilor maidanezi tronează de ani de zile în Bucureşti“. Asta era: problema maidanezilor tronează pentru că o altă problemă, cea a proprietăţii faptelor şi vorbelor noastre, trenează, la rându-i, de foarte mult timp.