Etichete

, , , , , , , , , ,

harta special
Conform indexului corupţiei din 2012 întocmit de organizaţia Transparency International, România ocupă locul 29 din 43 de ţări europene monitorizate. Cel mai bine la acest capitol stau ţările nordice – Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia – şi Elveţia, iar cel mai prost – cele ex-sovietice, balcanice şi caucaziene. Dintre ultimele 15 ţări în această ierarhie, 11 sunt ortodoxe, două musulmane, una catolică şi Bosnia, musulmano-ortodoxă (peste 80 la sută). În clasamentul Uniunii Europene (inclusiv Croaţia), România ocupa anul trecut locul 25 din 28, fiind mai „curată“ decât Italia, Grecia şi Bulgaria.

Indexul corupţiei este întocmit de Transparency International pe baza unui complex de indicatori furnizaţi de 13 instituţii independente.
INFOGRAFIE: ADEVĂRUL

În România, a patra cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană, conform studiului Transparency International pe 2012, e greu de găsit un specialist în corupţie. Oamenii de ştiinţă încep dialogul cu un avertisment sincer: „N-am studiat domeniul“. E un paradox: ne lovim zilnic de această plagă, vorbesc străinii, vorbim şi noi, ne afectează viaţa de zi cu zi, dar puţini sunt cei care au pus-o sub lupa ştiinţei. Sociologul Constantin Schifirneţ, profesor la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA, găseşte explicaţii interesante pentru particularităţile „ticăloşiei“ seculare a funcţionarului român. „Există un context geopolitic favorizant, care a împins mentalităţile către această stare de lucruri. În primul rând, ţările române n-au avut niciodată alte teritorii sub ocupaţie, care să asigure capital din exterior. Miza a fost, permanent, această resursă internă limitată, mai mereu sub presiune externă. De aici, lupta pentru accesul la buget. Acesta este, prin tradiţie, unica sursă sigură de îmbogăţire în România. În plus, secole de-a rândul, pacea şi funcţiile s-au cumpărat în ţările române. Asta creează un obicei“, spune Schifirneţ.

Totul pleacă, până la urmă, de la structura statului român: „Această mentalitate ţine de cadrul instituţional. România nu a avut şi nu are o birocraţie reală, în înţelesul celei occidentale, al celei franţuzeşti, ca să fim exacţi, pentru că noi de acolo ne-am inspirat“.
Corupţia nu e un fenomen românesc, ţine să precizeze profesorul Schifirneţ, dar aici amploarea e accentuată de nişte factori locali. Timpul avut la dispoziţie de România a fost, întotdeauna, scurt. „Noi, ca stat, n-am fost lăsaţi niciodată să ducem un proiect până la capăt. Şi asta a afectat mentalitatea colectivă“, explică sociologul.

Pentru a evolua şi maturiza, o societate are nevoie de perioade de timp în care să existe continuitate, stabilitate, pace, o anumită predictibilitate a viitorului. România n-a avut niciodată la dispoziţie aceste răgazuri. În scurtele intervale dintre războaie, invazii sau crize economice, conducătorii ţării noastre s-au concentrat pe marile proiecte naţionale: independenţa, întregirea teritorială. Proiectul reformei interne, acela al emancipării populaţiei şi al progresului civilizaţiei, a fost lăsat în plan secund.

„Catolicii s-au autoreformat moral. Ortodocşii – nu“

Istoricul Marius Diaconescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi specialist în istorie medievală, spune că nu cunoaşte vreo mărturie documentară care să vorbească despre cinstea şi respectul faţă de legi al locuitorilor de pe aceste meleaguri, cu o singură excepţie: perioada lui Vlad Ţepeş.
Diaconescu explică instituţionalizarea corupţiei şi perpetuarea de-a lungul secolelor prin lipsa autorităţii: „Documente şi mărturii ale vremii atestă că, în perioada lui Vlad Ţepeş, legea chiar era respectată în Ţara Românească. Există o legătură cauzală între duritatea cu care domnitorul acesta a sancţionat hoţia, corupţia, trădarea şi diminuarea acestor fenomene. De aceea a rămas şi legendar în memoria poporului. Sigur, nu vom cădea în capcana clişeelor şi a demagogiilor din ultimii ani, însă lucrurile aşa au stat atunci, regulile s-au respectat pentru că oamenilor le era frică să le încalce“.
Soluţia pare mai simplă decât ne imaginăm: „Cheia spre diminuarea corupţiei e o atitudine intransigentă a statului în faţa tentativelor de a fi eludată legea. Nici în Occident nu a fost altfel până în urmă cu un secol sau două. La rigoarea de acum s-a ajuns tot prin impunerea cu forţa a legii. Conştiinţa s-a format şi cu ajutorul pedepselor şi al educaţiei“.

foto afp _SMA353-18003Experimentul Vlad Ţepeş, din secolul al XV-lea, demonstrează că fenomenul hoţiei şi al corupţiei poate fi stăpânit şi pe teritoriile locuite de români, dacă încălcarea legilor e pedepsită de autorităţi, arată istoricul Marius Diaconescu.
Ilustraţie: gravură germană de epocă

Medievalistul acceptă ideea că biserica ortodoxă a jucat şi încă joacă un rol neplăcut în perpetuarea corupţiei şi găseşte cauze concrete, istorice: „Da, patriarhiile ortodoxe sunt afectate, într-un grad înalt, de acest flagel, n-are rost să ne ascundem, ştim cu toţii acest lucru. Până la un punct, şi biserica catolică a avut aceeaşi problemă cu corupţia ca şi cea ortodoxă. Diferenţa a început să se facă în urmă cu aproximativ 4-500 de ani. Începând din secolul al XVI-lea, reforma iniţiată de Martin Luther, izvorâtă tocmai din aceste nemulţumiri ale poporului faţă de practicile bisericii catolice, a pus o presiune foarte puternică atât pe papi, cât şi pe cler. Schisma protestanţilor a obligat biserica catolică să se autoreformeze. Din păcate, în ortodoxism n-a existat o asemenea presiune, iar consecinţele se văd“.

„Schimbarea va dura generaţii“

Marius Diaconescu ţine însă să contreze cu argumente contribuţia grecilor în general la răspândirea corupţiei în ţările române. „În primul rând, nu trebuie să credem tot ceea ce scriau domnitorii valahi în secolul al XVII-lea. Trebuie să ştim că şi atunci, ca şi acum, era o luptă dură pentru putere. Iar edictele prin care diverşi domni îi acuzau pe greci şi chiar îi expulzau din ţară erau doar justificările unor răfuieli politice. Grecii veneau aici, cumpărau moşii, se căsătoreau aici, ajungeau la dregătorii şi chiar la domnie, deveniseră nişte competitori puternici pentru boierii autohtoni, care nu vedeau cu ochi buni această concurenţă. Aşa că, în anumite momente, s-au folosit de prilejuri pentru a-şi elimina rivalii“, spune Diaconescu.
Nici fanarioţii nu au fost chiar atât de răi, susţine Dia-conescu. „Pentru cei din Fanar, domnia în ţările române era o afacere. Veneau aici pentru a-şi recupera investiţia şi pentru a strânge avere. Deci nu aveam la ce să ne aşteptăm. Dar să ştiţi că n-au fost toţi răi. Pentru ţările noastre, care erau izolate din cauza dominaţiei turceşti, ei au fost nişte legături cu epoca Renaşterii din Occident. Erau şi oameni învăţaţi care, mai ales în prima parte a anilor 1700, au încercat unele reforme, au iniţiat schimbări în acord cu ceea ce se întâmpla în lume. Constantin Mavrocordat a fost unul dintre ei. Apoi, mai târziu, Alexandru Ipsilanti. S-a urmărit descentralizarea, reducerea puterii boierilor, introducerea unor coduri de legi, profesionalizarea funcţionarilor. Boierii au fost cei care s-au opus, pentru că nu acceptau să-şi piardă privilegiile.“

Există posibilitatea ca lucrurile să se schimbe? Da, crede Diaconescu, aruncând o privire de-a lungul veacurilor, dar nu radical şi nu într-un timp scurt. Un român, bulgar sau grec nu va ajunge niciodată să gândească şi să acţioneze precum un german sau un suedez. O meteahnă atât de veche precum corupţia se va atenua în generaţii: „Prezenţa României într-un cadru organizatoric larg, precum Uniunea Europeană, va duce, treptat, la impunerea unor reguli care acum încă sunt adoptate doar formal. Sunt factori puternici care acţionează concertat pentru schimbarea mentalităţii. Milioane de români care merg mai ales la muncă sau la studii în Occident iau contact acolo cu o altă disciplină, rigoare, cu o altă mentalitate. Unii o adoptă şi se se întorc aici. Este şi o presiune legislativă puternică, multe dintre legile impuse acum de Uniunea Europeană vor sfârşi prin a fi însuşite de români, indiferent de opoziţia de moment a clasei politice. Dar ameliorarea aceasta va dura generaţii“.

Există o legătură cauzală între duritatea cu care Vlad Ţepeş a sancţionat hoţia.şi diminuarea acestui fenomen. Regulile s-au respectat de frică.
Marius Diaconescu, istoric

Secole de-a rândul, pacea şi funcţiile s-au cumpărat. Asta creează un obicei. În plus, România n-a avut şi nu are o birocraţie reală.
Constantin Schifirneţ, sociolog

La noi, de la vlădică la opincă, toată lumea fură. Şi de aceea şi copiii fac la fel! Iar dacă nimeni nu mai are moralitate, nu mai au nici copiii. (…) La noi, ideea de a şmecheri e considerată nu doar normală, dar aproape o datorie! Copiii ăştia sigur că trişează, pentru că ei sunt necinstiţi din educaţie!
Neagu Djuvara, istoric

Djuvara: „Să se pună accentul, în şcoala primară, pe cinste!“

Istoricul Neagu Djuvara spune că, în această tristă consevenţă a poporului român, a existat o ruptură mai recent, tot sub influenţa Occidentului de care-şi leagă speranţele şi Diaconescu. „Veacul al XIX-lea a fost unul destul de fericit. La începuturile României, de la 1859 şi chiar mai devreme, odată cu ultimii domni pământeni din ţările române, Ion Sturdza şi Grigore Ghica, lucrurile au început să se schimbe aproape miraculos. Sub influenţa Occidentului, care la vremea aceea însemna Franţa, a ideilor născute acolo, partea intelectuală a boierilor noştri, negustorii bogaţi intraţi în contact cu civilizaţia de acolo au dat tonul unei reforme a mentalităţilor.“

Într-un interviu acordat anul trecut pentru „Weekend Adevărul“, Djuvara menţiona
că această mentalitate de hoţi a românilor a fost încurajată de comunism şi de cei care l-au continuat după 1990. Istoricul găsea cauza şi oferea şi soluţia pentru remedierea acestei catastrofe. „Am să vă spun un lucru supărător: la noi s-au dezvoltat mai rău decât oricând, în ultimii 60 de ani de comunism, hoţia, trişarea, minciuna! La noi, de la vlădică la opincă, toată lumea fură. Şi de aceea şi copiii fac la fel! Iar dacă nimeni nu mai are moralitate, nu mai au nici copiii.“
Istoricul are şi o sugestie pentru Traian Băsescu: „Dacă aş fi preşedinte al Republicii, aş face o mare adunare de învăţători şi aş spune că pentru 10-20 de ani să se pună accentul, din şcoala primară, pe cinste! La noi, ideea de a şmecheri e considerată nu doar normală, dar aproape o datorie! Copiii ăştia sigur că trişează, pentru că ei sunt necinstiţi din educaţie. Pentru termen lung, trebuie să schimbăm mentalitatea, încă de la şcoala primară. Să-i învăţăm că una din cele 10 porunci este «să nu furi»!“.

Ştefan Câlţia: „Ca să supravieţuiască, ţăranii au furat“

Decăderea moravurilor în România s-a accelerat odată cu instaurarea comunismului, după 1945. Nu numai Neagu Djuvara depune mărturie. Pictorul Ştefan Câlţia (71 de ani) disecă boala societăţii româneşti cu puterea analitică a intelectualului care a urmărit, pe de plin conştient, procesul de degradare. „Unul dintre programele cu care au venit aici cei care s-au instaurat în ’47 a fost acela de a distruge elitele, de la cei de sus, până la cei din sat. Toţi şi-au declarat proprietăţile, iar cine a fost harnic a fost scos din sat, înnebunit şi terminat“, a explicat Ştefan Câlţia într-un
interviu publicat în acest an în „Weekend Adevărul“.

Puterea exemplului furnizat de Câlţia este grăitoare: „În ’64, am fost profesor de desen în satul Şercaia, lângă Făgăraş. Alt lucru impus de comunişti, lucru care a distrus satul, a fost colhozul. Colhozul însemna următorul lucru: locul unde eu am învăţat prima dată să fur. În satul meu, fiind un sat pe coastă, străzile erau cu sens unic, pentru că veneau care multe cu bucate în sus şi în jos şi voiau să evite să se întâlnească pe drumul acela îngust. În satul acesta, cuiva i-a venit ideea asta teribilă: aduceam apă acolo, la arie, unde treierau oamenii. Nimeni nu s-a mirat de ce cărăm atâta apă. De fapt, deşertam damigeana şi o umpleam cu grâu şi mergeam acasă şi o răsturnam. Lângă lăzile alea goale în care se ţinea grâul cu ani în urmă, noi reuşisem să strângem o grămăjoară de grâu şi eram fericiţi. Eram prima dată fericiţi că am furat! De atunci încoace, ţăranii, ca să supravieţuiască, au tot furat. Şi deveniseră nişte hoţi de pe propriul pământ“.

Alt lucru impus de comunişti, lucru care a distrus satul, a fost colhozul. Colhozul însemna următorul lucru: locul unde eu am învăţat prima dată să fur.
Ştefan Câlţia, pictor