Etichete

, , , , , , ,

Citită pe prima şi pe ultima pagină, „era Copos“ la Rapid înseamnă o echipă luată în 1993 de pe locul 4 şi lăsată, în 2013, în Liga a II-a. Povestea preluării „feroviarilor“ de – de-acum – fostul patron, în 1993, seamănă izbitor cu cea a vânzării. “Era Copos” înseamnă 20 de ani de „tunuri“ în fotbal, afaceri şi Fisc.

„Au fost ani buni“, constata zilele trecute, nostalgic, colegul Cristian Delcea, rapidist de 28 de ani, adică de-o viaţă, gândindu-se la „era Copos“ sfârşită marţi, cu echipa în „B“, îngropată în datorii şi vândută către masonul „vişiniu“ Nicolae Cristescu. Meditaţia lui Cristi avea loc în ghena de gunoi a etajului 9 dintr-un bloc de vis-à-vis de Giuleşti, în timp ce încerca să suprindă ceva secvenţe din ultimul meci în Liga I jucat de Rapid acasă. Meci jucat fără spectatori.

Aşa e, au fost ani buni, Rapidul după Copos nu va mai putea fi niciodată Rapidul de dinainte. Echipa a luat două titluri în ultimii 20 de ani, a câştigat Cupa României, a prins “sferturile” Cupei UEFA… Noile generaţii de suporteri nu mai seamănă nici ele cu vechile generaţii, o dată cu “know-how”-ul adus din Şoseaua Ştefan cel Mare au venit în Giuleşti nu numai performanţele, antrenorii, jucătorii şi conducătorii trecuţi pe la Dinamo, dar şi tentaţia puterii care a alungat pe veci farmecul vieţii…
1993-2013 înseamnă o epocă. Înseamnă Rapidul ca forţă în fotbalul românesc, înseamnă mândria galeriei, înseamnă gustul victoriei. Dar mai înseamnă şi Samsungurile arbitrilor, finala Cupei din 1995, delegările făcute de Kassai împreună cu Copos, blaturile cot la cot cu vechii duşmani Dinamo şi Steaua, de care Rapid ajunsese să nu se mai deosebească…

„Mă duc la Angelescu, îi spun de Copos, când aude Mircea, dă ochii peste cap: «Pe ăsta să nu-l prind nici pe scări, în faţa ministerului!». M-am mirat atunci, nu înţelegeam de ce…”
Mircea Pascu, fost preşedinte la FRF

Copos pleacă şi lasă Rapid într-o situaţie mult mai grea decât atunci când a luat echipa. A făcut performanţă şi afaceri, apoi afaceri şi performanţă, în final a făcut doar afaceri. În sezonul 1992-1993, ultimul înainte de preluarea puterii de către Copos, Rapid a terminat pe locul 4, după Steaua, Dinamo şi Craiova. Acum, la plecare, Copos lasă echipa retrogradată în liga secundă, îngropată în datorii, cu proprietăţile puse gaj şi aproape fără jucători. În urmă cu câţiva ani, ultimul preşedinte al Rapidului înainte de aceşti ani buni, Mircea Pascu, mi-a acordat un interviu în care a acceptat să povestească circumstanţele în care s-a inaugurat era închisă marţi. Citiţi în continuare o poveste cu iz de vechi din timpuri nu atât de bune ca ultimele decenii, despre cum s-a privatizat Rapidul, despre whisky-ul lui Băsescu, despre vodca lui Văcăroiu, despre feţele lui Copos, despre obligaţii morale şi oportunism.

Domnule Pascu, în august 1990 aţi fost dat afară de la FRF într-o Adunare Generală despre care spuneţi că a fost ilegală, convocată de ministrul Cornel Dinu şi dirijată în totalitate de politicieni. Ce aţi făcut după aceea?
Am fost preşedinte la Rapid şi Poli Timişoara. La Rapid am avut, pe urmă, acelaşi gen de probleme ca şi la federaţie.

„Pe ăsta să nu-l prind nici pe scări!”

Cum?
Cu venirea lui George Copos.

Adică?
E o poveste lungă. Imediat după revoluţie, la sfârşitul lui decembrie 1989, m-am trezit că vine Copos la mine pe când eram la sediul FRF, eu fiind atunci preşedintele executiv al federaţiei. A început să plângă, mi-a spus că are copil, că e muritor de foame, m-a rugat să-l angajez, dacă pot. Mă duc la Angelescu, îi spun de Copos. Când aude Mircea, dă ochii peste cap: “Pe ăsta să nu-l prind nici pe scări, în faţa ministerului!”. M-am mirat atunci, nu înţelegeam de ce… Apoi, când am devenit preşedinte la Rapid, mi-am adus aminte de Copos. El îşi deschisese o cofetărie… I-am spus că la salonul VIP al Rapidului vin o grămadă de oameni importanţi, poate să asigure prăjiturile pentru protocol. Venea Iliescu pe acolo, apăruseră şi coreenii de la Samsung… El s-a băgat pe lângă ăia, a profitat de faptul că dealerul Samsung pe România era pe la Piteşti, l-a dat la o parte pe respectivul şi a preluat relaţiile cu asiaticii. Din Bucureşti, altfel se dirijau lucrurile.

“Noi am cumpărat autocarul, Copos l-a luat”

Şi cu Rapid?
Samsung sponsoriza secţiile clubului sportiv. El a intrat pe spaţiul Samsung, ca sponsor pe alte sporturi, iar pe contract ne-am trezit că era şi fotbalul, deşi noi aveam contract separat, la noi era altceva, iar ei ştiau acest lucru.

Care era diferenţa?
Păi, noi trebuia să primim mulţi bani. Îi economisisem şi comandasem din Germania, la Ţiriac, un autocar ultramodern. Când să vină autocarul, ne-am trezit că s-a dus la Copos! Am rămas fără autocar…

„Când am păţit treaba cu autocarul, m-am dus la Văcăroiu, am discutat cu el şi, dacă am văzut că nu rezolv nimic, mi-am dat demisia. Aşa a pus Copos mâna pe echipa de fotbal Rapid”
Mircea Pascu, fost preşedinte la Rapid

Pe dumneavoastră cine vă adusese la Rapid?
Pe mine m-a adus Băsescu, actualul preşedinte era atunci ministrul transporturilor. Băsescu mi-a zis atunci: “Domnule Pascu, vă vreau la Rapid pentru că am o obligaţie… Nu sunt rapidist, eu ţin cu Steaua, dar am o obligaţie faţă de ceferişti. Vreau să le aduc şi acestor oameni o satisfacţie. Să faceţi din Rapid o echipă puternică”. Atunci i-am solicitat să înfiinţăm UFC Rapid, să privatizăm clubul cu cele 15 secţii. A fost senzaţional. În patru ore se făcuse clubul! Imediat s-a făcut tot, s-au obţinut toate aprobările, toate avizele. Apoi a fost problema completării tribunelor. Bâr, şeful de la Romtrans, rapidist născut chiar pe locul unde era stadionul, a primit tot felul de compensaţii şi facilităţi. În schimb, el a ridicat peluza.

“Rapidul pe care-l ştiu eu nu mai există”

Şi atunci, de ce îi spune “peluza Văcăroiu”?
Nu ştiu. La iniţiativa lui Băsescu s-a făcut. Poate pentru că s-a terminat pe vremea lui Văcăroiu… Vreau să spun câte ceva şi despre ei. S-a spus că Băsescu bea whisky. Domnule, bea, dar îţi jur că nu l-am văzut niciodată bând două pahare! Sau că Văcăroiu bea ţuică, vodcă… Eu nu l-am văzut niciodată băut sau bând!

Să revenim la Copos.
Aşa. Când am păţit treaba cu autocarul, m-am dus la Văcăroiu, am discutat cu el şi, dacă am văzut că nu rezolv nimic, mi-am dat demisia. Aşa a pus Copos mâna pe echipa de fotbal Rapid. Rapidul poate exista, sigur că da, dar e jucăria lui Copos. Rapidul pe care-l ştiu eu nu mai există…

De la acest dialog au trecut doi ani. Rapid nu mai e nici aşa cum îl ştia Pascu, nu mai e nici jucăria lui Copos. E în “B” şi suporterii aşteaptă să vadă dacă va mai exista în vreun fel şi în continuare.