Etichete

, , , , , , ,

Cât de „ocupată“ este România, în acest moment, de foştii securişti şi cât de puternic este prezentă Rusia pe teritoriul ţării noastre? Acestea sunt problemele reale la care trebuie să ajungem dezbătând cazul „trădarea lui Pacepa“, atât de vehiculat în ultimele săptămâni. Generalul de Securitate care a fugit la americani în 1978 e acuzat acum, de istorici precum Larry Watts şi Cristian Troncotă, dar şi de foşti securişti precum Ioan Talpeş, că a fost agent KGB. El ar fi „defectat“ la comanda sovieticilor, cu scopul de a strica imaginea României şi a lui Nicolae Ceauşescu.
Prin cele afirmate, cei de mai sus confirmă, de fapt, că ruşii au avut permanent o puternică agentură în România, agenţii lor fiind infiltraţi până la cel mai înalt nivel.

Războiul agenturilor

Succesiunea de evenimente din decembrie 1989, dar mai ales ceea ce a urmat, indică faptul că serviciile de spionaj sovietice au amplasat fie agenţi, fie oameni agreaţi, în cele mai înalte funcţii ale statului român. Ce şi cât s-a schimbat de atunci? Aceasta este întrebarea esenţială şi al cărei răspuns ar putea să ne dea explicaţii pentru situaţia în care se află acum România. O serie de întâmplări, analogii şi raţionamente ne pot ajuta să ne apropiem de realitate, chiar dacă informaţiile explicite sunt sărace, iar autorităţile, inclusiv serviciile secrete româneşti, nu discută niciodată subiectul.
> România este, în acest moment, zonă de graniţă a lumii occidentale şi a structurilor politice, sociale şi militare atlantice. Dintotdeauna, ţările de frontieră au fost ţinta predilectă a activităţii de spionaj (vezi Stockholm, Elveţia şi Istanbul în Al Doilea Război Mondial, Berlinul de Vest, RF Germania şi Austria în timpul Războiului Rece, Liban, Siria şi Iordania acum, în contextul conflictului israeliano-arab). Nu există niciun motiv ca să credem că România este ocolită de acest fenomen, atât timp cât guvernele ţărilor baltice, de exemplu (de asemenea, zonă de graniţă a UE şi NATO cu sfera de influenţă rusească), au acuzat, uneori deschis, amestecul serviciilor de spionaj de la Moscova.

Semnele că Moscova e activă

> Chiar dacă, între timp, România a intrat sub umbrela americană şi a Uniunii Europene, SRI şi SIE au pornit la drum, în 1989, cu oameni agreaţi şi chiar decoraţi de KGB (vezi numirea lui Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informaţii Externe). La fel, conducerea statului român. Destui dintre politicienii influenţi de acum (inclusiv premierul Victor Ponta) au fost formaţi la şcoala lui Ion Iliescu şi a lui Petre Roman – amândoi, încă activi politic.
> La începutul anilor 2000, guvernul lui Adrian Năstase le-a cedat ruşilor aproape întreaga industrie siderurgică. Printre combinatele date în condiţii dezastruoase – şi cele pe care acum Mechel le vinde la fier vechi. Lipsa oricăror prevederi contractuale care să protejeze România de astfel de acţiuni distrugătoare pentru economia naţională reprezintă una dintre responsabilităţile de care fostul premier şi acoliţii săi de atunci nu vor scăpa niciodată.
> Absenţa reacţiei din partea guvernului de acum în faţa acţiunii ruşilor la Mechel arată că, între timp, lucrurile nu s-au schimbat. De asemenea, combinatele de aluminiu au fost date, de foarte mult timp, tot companiilor ruseşti.
> Există, mai ales în ultimul an, un discurs anti-occidental tot mai puternic şi pe din ce în ce mai multe voci, sprijinit şi popularizat de mijloace mass-media. Posturile TV ale fostului securist Dan Voiculescu şi cel al lui Cozmin Guşă (personajul care, în 2009, înaintea alegerilor prezidenţiale, l-a dus pe Mircea Geoană într-o vizită „privată“ la Moscova, „pentru discuţii“) sunt principalele „guri de foc“ care îi conving pe români de nocitivatea prezenţei noastre în UE şi NATO.

Sferele de influenţă: cine şi cât ia

> Ceea ce se întâmplă în România sugerează, mai degrabă, o împărţire a sferelor de influenţă ale Occidentului şi Rusiei în România. O parte a industriei a fost preluată de Rusia, o alta – de firme din Occident. La fel, resursele naturale. O altă parte a industriei a fost dezactivată, iar o altă „felie“ a încăput pe mâna foştilor securişti şi activişti de partid.
> Situaţia din 2013 seamănă destul de bine, la nivel macro, cu cea în care România a ajuns la finalul perioadei interbelice: un stat slab, corupt, cu afacerişti autohtoni „făcuţi“ din afacerile cu bugetul, industria şi resursele exploatate de companii străine, clasă politică incompetentă, iar marile puteri – foarte active la nivelul agenţilor de influenţă. Bătălia vizibilă se dă în plan mediatic, pentru a se influenţa opinia populaţiei sau pentru a se crea impresia că există anumite curente de opinie. Iar aici România e forfecată între campanii purtate de cercuri financiare din Occident (cum ar fi cea plătită cu zeci de milioane de euro pentru pornirea exploatării la Roşia Montană şi a zăcămintelor de gaze de şist) şi campanii care se potrivesc mănuşă cu interesele Moscovei (cum ar fi cea de convingere a românilor că toate relele li se trag de la Uniunea Europeană).