Presiunea companiilor interesate să pornească exploatarea gazelor de şist în România este din ce în ce mai puternică nu numai la nivelul guvernului, ci şi a presei. Foarte puţine publicaţii şi posturi TV mai reuşesc să-şi menţină neutralitatea, pentru că miza financiară e colosală, mult peste ce ne putem noi imagina acum.
Problema e că, la fel ca şi în povestea cu Uniunea Europeană, asupra românilor se exercită o campanie de dezinformare menită să amestece culorile, albul cu negrul, binele cu răul şi prietenii cu duşmanii. Obiectivul final al acestor acţiuni este acela de a-i convinge pe locuitorii acestei ţări că adevăraţii lor aliaţi (Uniunea Europeană) le sunt, de fapt, duşmani, iar demararea exploatărilor în materie de gaz metan şi metale preţioase (aur, argint) le va ridica nivelul de trai fără a le afecta sănătatea.

Poluare, consumarea resurselor de apă, cutremure

Niciuna dintre companiile care dau acum din pinteni să înceapă exploatarea gazelor de şist nu e românească. Nici de stat, nici privată. România nu există în această ecuaţie a profitului. Procesul de exploatare a gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice a rocilor, este controversat, insuficient documentat, contestat vehement inclusiv în Statele Unite, unde afaceriştii şi grupurile de lobby, în ciuda resurselor financiare uriaşe de care dispun, n-au reuşit să biruie pretutindeni ostilitatea opiniei publice.
Deocamdată, puţinele studii de impact asupra mediului au scos în evidenţă grave pericole pentru regiunile unde se porneşte exploatarea gazelor de şist. Metoda fracturării hidraulice presupune poluare decisivă şi ireversibilă a solului, consumarea resurselor de apă potabilă, declanşarea de cutremure de mică intensitate în zonele fără activitate seismică şi efecte încă imposibil de anticipat în zonele unde există deja natural acest risc (cum sunt Vrancea şi Marea Neagră, două dintre locurile vizate de companiile străine pentru a porni exploatarea).

Blestemul aurului, al petrolului, al uraniului. Al gazelor

Dar ştiţi, deja, bănuiesc, aceste lucruri. Încă de la bun început, resursele naturale ale României au fost, mai degrabă, un blestem decât o binecuvântare. Presiunea exercitată de companiile străine pentru a prelua aceste resurse s-a întâlnit uneori cu posibilităţile limitate ale politicienilor români de a rezista (vezi perioada interbelică), iar alteori cu oportunismul şi corupţia factorilor decizionali (vezi perioada postdecembristă). De-a lungul timpului, aurul a luat drumul Romei, al Budapestei, Vienei şi Moscovei – acum, nici măcar destinatarii nu se ştiu sigur, deşi compania proprietară la Roşia Montană e, pe hârtie, canadiană. Uraniul – tot la Moscova, petrolul a ajuns la englezi, apoi la nemţi, la ruşi iar acum, la austrieci. Gazele sunt, în parte (prin Petrom), tot la austrieci.
Dacă se vor porni exploatările, zăcămintele de gaze de şist vor fi luate de americani şi englezi. Milioane de tone de fier – fostele fabrici comuniste – au fost deja scoase din ţară, iar procesul continuă. De pe urma acestor inestimabile resurse naturale, România a beneficiat o prea scurtă perioadă de timp. Presiunea pusă acum de companiile şi guvernele străine pentru a li se încredinţa şi ultimele resurse naturale ale ţării se face prin consilieri americani, prin condiţii puse de Banca Mondială, prin legi emise de UE, prin infiltrarea serviciilor secrete ruseşti la nivelul industriei sub masca unor aşa-zişi oameni de afaceri.

Legea interbelică a minelor, motiv de represalii economice asupra României

Nu este însă nimic nou. În perioada interbelică, legea liberală a minelor (guvernul Brătianu încerca protejarea capitalului autohton şi încuraja dezvoltarea industriei şi a afacerilor româneşti) a generat atacuri dezlănţuite ale Occidentului, ţara fiind condiţionată la Londra şi Paris, atacată pe bursă, blocată în momentul în care încerca să obţină împrumuturi externe. După 1945, sub ocupaţie, timp de aproape 20 de ani, resursele minerale ale României au fost jefuite sălbatic de URSS sub acoperirea aşa-ziselor „Sovromuri“, companii mixte prin intermediul cărora se scoteau, la preţuri derizorii, materiile prime importante.

În cele ce urmează, mi-am permis să preiau, să grupez şi să adaptez (foarte puţin) posturile unei cititoare a site-ului http://www.adevarul.ro , româncă stabilită în SUA, la New York. Opiniile userului „Ara Blandiana“ mi s-au părut relevante tocmai pentru că vin de dincolo de Ocean şi ne oferă viziunea reală pe care o au americanii asupra acestei metode riscante de exploatare a acestei bogăţii potenţial mortale: gazele de şist. Românii sunt supuşi unei campanii sistematice de dezinformare. Li se prezintă un adevăr cosmetizat: americanii exploatează, de ce n-am face-o şi noi, ne-ar asigura independenţa energetică, va fi bine, vor fi gaze ieftine… Realitatea e că în SUA sunt nişte lupte teribile ale populaţiei cu marile companii, independenţa energetică nu ne va fi asigurată pentru că exploatarea va fi făcută de străini care vor îndrepta resursele obţinute acolo unde consideră de cuviinţă, nu va fi bine pentru că zonele vor fi grav afectate, iar locuitorii se vor îmbolnăvi, gazele nu se vor ieftini aşa cum nici benzina nu se ieftineşte, deşi Petrom obţine barilul de petrol cu un preţ de cinci ori mai mic decât cel internaţional.
Cititoarea ne spune că, la New York, se fac presiuni pentru construirea unei staţii de decontaminare a apei în valoare de două miliarde de dolari, pentru că pânza de apă freatică va fi decisiv compromisă prin exploatarea gazelor de şist. Vă imaginaţi pe cineva construind o staţie de epurare de două miliarde la Bârlad? În America, locuitorii sunt despăgubiţi generos, pentru a putea pleca în alte zone, unde nu există risc de îmbolnăvire. Cât ar primi şi de la cine românii din zona Mangalia, după ce apa din zonă nu va mai fi potabilă, iar pământul va deveni deşert? Întrebările ar putea continua.
În acelaşi timp, nu pot să nu remarc cât de simple sunt soluţiile care ne-ar aduce prosperitatea fără preţul nimicirii organismelor vii pe o suprafaţă încă necunoscută. Şi cât de limpede se vede uneori pădurea de la distanţă. Deci, Ara Blandiana, cititoare http://www.adevarul.ro stabilită în SUA, la New York:

„Cutremurele din Virginia şi Pennsylvania n-au fost o coincidenţă“

„România, ca întindere, e o ţară mică prin comparaţie cu Statele Unite. În SUA, de abia de 4 ani s-au luat în discuţie efectele asupra sănătăţii populaţiei în urma exploatării gazelor naturale prin metoda fracturării hidraulice şi consecinţele pe termen lung nu se cunosc, cu toate că exploatările au început deja şi prevăd şi zone destul de întinse. Totuşi, din puţinele studii care s-au făcut, s-a constatat că benzenul şi toluenul care se emană în aer sunt dăunătoare sănătăţii. Prin fracturare hidraulică orizontală se introduce adânc, în pământ, nu numai o cantitate mare de apă, sunt injectate şi chimicale sub presiune mare pentru a se putea sparge formaţiunile stâncoase şi a se elibera pungile de gaz. Mai mult, chiar şi în Midwest se pot produce cutremure foarte mari. Chiar dacă mai rare, cine poate spune că exploatările astea nu le vor accelera? Cutremurele recente din Virginia şi Pennsylvania nu au fost o coincidenţă. În 2020 se preconizează că SUA va depăşi Arabia Saudită în producerea petrolului, iar până în 2030 gazul natural va înlocui petrolul.

Guvernatorul statului New York este între ciocan şi nicovală

Se vorbeşte că va fi încorporat în toate mijloacele de transport, creând oportunităţi foarte mari atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru consumatori. Se mai spune că gazul natural este mai curat decât benzina şi motorina. Statele Unite vor deveni independente energetic, vor avea suficient pentru consumul intern şi vor putea chiar vinde spre folosul marilor companii, care vor câştiga profituri uriaşe. Ceea ce este devastator e faptul că populaţia nu prea mai poate să facă mare lucru pentru a se împotrivi marilor corporaţii şi goanei lor după profituri uriaşe. Suntem toţi la cheremul lor, indiferent că vorbim de petrol, gaz, minerit, medicamente, îmbrăcăminte sau orice altceva. La ora actuală există planuri de fracturări chiar şi în statul New York, în Catskill, de-a lungul graniţei cu Pennsylvania, iar guvernatorul New Yorkului se află între ciocan şi nicovală. Adică sub imense presiuni, pe de o parte fiind lobbiştii industriei de exploatare a gazelor de şist, pe cealaltă parte fiind ecologiştii, din ce în ce mai mulţi şi mai vocali. Chiar şi Administraţia Obama susţine acest lucru şi sunt planuri pentru dezvoltare, extindere etc. Trăim astăzi vremuri când populaţia se află sub controlul absolut al marilor corporaţii şi industrii, vocea oamenilor de rând este din ce în ce mai puţin auzită şi nu prea mai contează. Marile corporaţii şi industrii au luat locul politicienilor în a decide ce trebuie să se facă, cum trebuie să trăim, ce trebuie să mâncăm, ce să respirăm. Ele suportă financiar campaniile electorale ale acestora şi aceştia au obligaţia să le satisfacă cerinţele, chiar în dauna sănătăţii populaţiei. Problema asta e fierbinte, e de actualitate în New York, este dezbătută pe toate feţele. Datorită faptului că Departamentul de Conservare a Ecosistemului s-a pronunţat clar „dacă există probleme în legătură cu sănătatea public, nu se va da curs fracturărilor“, Guvernatorul N.Y., care la început susţinea poziţia industriei, văzând şi el o dezvoltare a zonei,declară astăzi că va trebui să asculte opiniile oamenilor de ştiinţă înainte de a lua o hotărare. Pentru că nu e numai dezvoltare, va fi şi poluare, vor fi şi pagube.
Dacă în Statele Unite încă mai există forţe care se mai pot opune tăvălugului distrugător, in Romania este jale. Sigur, ar fi perfect ca România să devină independentă energetic, dar cu ce sacrificii? Ţara este mică, nu are nici măcar întinderile astea pustii ale Americii. Dacă sacrificiile vor fi atât de mari din partea populaţiei, despre ce profituri vorbim? Şi în buzunarul cui vor intra aceste profituri? Cine va beneficia de aceste profituri?

Dacă la New York se dezbate intens problema, cum naiba în România îşi permit să ia decizii atât de grave fără studii prealabile?

Nu aveţi întinderile de aici, din America, şi distrugeţi complet ecosistemul ţării, care are o valoare extraordinară şi care nu este nici apreciată şi nici fructificată. În plus, chiar şi în America sunt probleme. Cu toate că există acest vast teritoriu, aceste exploatări tot afectează populaţia din jur. Iată că în N.Y. se discută despre poluarea apei nu numai în Catskill, ci peste tot. În Catskill se află rezervoare uriaşe de alimentare cu apă a oraşului New York. Unii au pus problema chiar şi a construirii unei uzine de decontaminare a apei, de purificare a ei… Care ar costa 2 miliarde de dolari. Dacă aici se discută şi se dezbat intens aceste probleme, cum naiba acolo (n.r. – în România) îşi permit unii să ia decizii de o asemenea gravitate şi răspundere fără nişte studii prealabile?
Eu sunt liberală, progresistă în gândire, accept noul sub toate formele, accept progresul, dar nu dau cu piciorul tuturor lucrurilor vechi, adică tuturor măsurilor conservatoare. Nici măcar nu sunt o ecologistă, dar asta nu presupune că nu trebuie să vedem lucrurile sub toate aspectele. Eu nu pot să fiu plătită de nimeni… poate dacă aş fi militat pentru minerit sau pentru gaze de şist, aţi fi putut să vă întrebaţi ce interes aş avea să mă transform într-o lobbistă a celor care vor să exploateze. Dar aşa?
Eu trăiesc în SUA şi cunosc foarte bine ce înseamna ca SUA să-şi capete 100% independenţa energetică şi să mai vândă şi altora. Pentru mine şi pentru alţii ca mine e foarte bine, iar pentru cei care exploatează este cel mai bine. Ei nu locuiesc în locuri poluate, îşi pot permite cele mai exclusiviste locuri, insule chiar… dar ce-şi pot permite cei care stau în zonă? Măcar aici sunt despăgubiţi considerabil pentru pământul pe care îl cedează, pentru casele pe care le părăsesc şi se mută în altă parte. Dar în România, ce li se dă oamenilor şi unde pot pleca, unde să se mute?

Soluţiile la îndemână

A apărut şi legea cu interzicerea cianurilor, aşa că Roşia Montană cade… doar dacă va extrage cu alte tehnologii. Se ştie foarte bine că la nivel mondial resursele de apă au scăzut, că milioane de oameni suferă de foame, de secetă, de lipsa apei. România are rezerve de apă şi nu ar fi mai indicat ca aceste cantităţi uriaşe de apă care ar trebui folosite pentru captarea gazelor de şist să fie folosite pentru a fi irigat Bărăganul şi zonele secetoase ale ţării? Nu ar fi mai bine să avem o agricultură performantă şi să putem vinde cereale, legume, fructe şi alimente pentru export şi să ne cumpărăm gazul natural? Sunt milioane şi milioane de oameni care au nevoie de mâncare şi de apa,nicidecum de gaze.
Nu credeţi că depozitele formidabile de ape minerale care se află în subsolul României ar trebui să fie mai bine valorificate… decât să le poluăm cu chimicalele necesare captării gazelor de şist? Nu credeţi că ar fi mult mai bine să se investească în toate aceste oaze cu ape minerale pentru a se dezvolta atât agroturismul, cât şi turismul balnear, pentru a-l aduce la standarde occidentale, cu resorturi şi facilităţi de lux? În turism balnear România are un potenţial uriaş, dar el trebuie să fie de calitate, să corespundă cerinţelor turiştilor străini, care ar veni de pe toate meridianele lumii. Turismul balnear ar reprezenta adevărata mină de aur a României în special astăzi, când media de viaţă a crescut şi când vârstnicii din toate colţurile lumii îşi doresc să se răsfeţe cu aşa ceva. Doar turismul dacă se dezvoltă la capacitatea sa şi populaţia Romîniei ar putea să aibă un nivel de viaţă foarte ridicat şi să nu mai aibă nevoie de exploatarea aurului sau a gazelor de şist!
(…) Ştiu foarte bine, este o presiune din punct de vedere economic pentru a se porni exploatările gazelor de şist… dar mai aşteptaţi puţin, mai consultaţi-vă, mai vedeţi ce naiba fac şi americanii ăştia pe aici, cu studiile lor asupra sănătăţii, ce spun oamenii de ştiinţă, nu doar politicienii şi cei care au interesul să exploateze. Dacă aţi şti ce zone teribile au rămas de-alungul SUA după tot felul de exploatări…“.