Noua limba de lemn e mai periculoasa decit cea veche, de pe vremea „Compostatului”. Inainte de 89 existau doua planuri clare ale vietii. Cel din cadrul oficial, in care vorbeai si te comportai „STAS”, foloseai aceleasi haine, cuvinte, expresii ca ale celorlalti, orice tentativa de originalitate era sanctionata dur. Asta era valabil la scoala in timpul orelor, la serviciu, la sedinte, in cadre festive, oficiale, oriunde era o adunare publica vegheata de ochiul si timpanul Partidului. Cel de-al doilea plan (desi influentat inconstient si inevitabil de primul) era cel „normal”. In cadrul neoficial – acasa, cu prietenii, cu rudele, la scoala in recreatii – erai liber sa gindesti si sa vorbesti. Ca existau suficient de multi oameni care sufereau mutatii iremediabile, de obicei imbecilii carora limba oficiala de lemn le oferea cofrajul in care sa-si modeleze lipsa de idei si de cultura, asta era o plaga, dar – din fericire – prietenii ti-i poti alege. Si, deci, nu te obliga nimeni sa vorbesti/interactionezi cu cretinii si in afara orelor de program.

 

Prosti de buna-voie si nesiliti de nimeni

Ce se intimpla acum e mult mai grav. Pentru ca in presa se solidifica in chiar aceste clipe un nou limbaj de metal. Acum nu mai e vorba de o presiune venita dinspre exterior, de o amenintare, ci de o combinatie perfida de comoditate si mediocritate care sapa la radacina unui atu de mare pret al jurnalistilor: gindirea vie, inventivitatea.

In special la televiziuni, dar si in putina presa scrisa care mai rezista, lexicul se restringe permanent. Dramatic e ca, in acest moment, s-a ajuns la o uniformizare a vocabularului. Se folosesc citeva expresii-tip, adesea fara a fi gindite inainte, uneori fara logica. Discursul reporterilor, moderatorilor si invitatilor, dar si multe dintre textele redactorilor seamana cu niste paduri uscate, fara pic de culoare si de viata. In spatele acestor fraze goale se ascunde vidul ideilor. In Romania se petrece exact ceea ce NU aproba manualele de jurnalism. Stereotipiile sint periculoase pentru ca utilizatorul ajunge sa le repete fara sa mai gindeasca. Este o lene a mintii, o pauza a judecatii, o recreatie pe care si-o ia creierul si care tinde sa devina tot mai mare. E un paradox: acum, cind sintem liberi sa inaltam „castele de gindire”, preferam sa ne tirim in perimetrul a 3-400 de cuvinte. Si cind te gindesti ca limba romana are un lexic de peste 120.000 de cuvinte!

S-a generalizat la televiziuni un stil de a vorbi. Interlocutorii folosesc, chiar si de 2-3 ori intr-o propozitie, expresii precum „sincer sa fiu…”, „nu chiar…”, „am senzatia ca…”, „pina la urma-urmei…”, „de luni de zile…”. Le repeta obsesiv, adesea nu mai au loc si timp sa-si expuna putinele idei din cauza acestor „vreascuri” care le ocupa tot timpul.

Nonsens, nesiguranta, confuzie, stereotip

Sa le luam pe rind:

„Sincer sa fiu…”. Nonsens. Nu, sa nu fii sincer! Cum ar fi sa spui: „Sint nesincer, vreau sa va mint!”. Logic ca, daca tot ai deschis gura, asistenta asteapta sa spui ceea ce gindesti. Daca vrei sa minti, tot logic e ca o vei face indiferent daca spui la inceput ca esti sincer sau nu. Expresia polueaza cumplit discursurile politicienilor, ale ziaristilor, chiar ale oamenilor de pe strada.

„Nu chiar…”. Tradeaza nesiguranta interlocutorului. N-are curaj sa-si asume opinia, de aceea incearca sa atenueze ceea ce urmeaza sa spuna. Si incepe cu o negatie, nici macar aceea convingatoare. „N-a iesit prea bine”, „nu-i chiar asa”, „nu-i tocmai rau” – toate sint la fel de gretoase precum diminutivele inutile: „maturica”, „out”, „piciorus”, „puiut”, „bombonica”.

„Am senzatia…”. E in acest moment, probabil, cea mai raspindita si grava confuzie de termeni, alaturi de clasicul „instant” (folosit cu sensul de „instantaneu”). Conform DEX 98, „senzatia” este „reflectarea nemijlocita a unor insusiri ale obiectelor din realitate ca urmare a actiunii lor asupra organelor de simt”. Adica poti avea „senzatia de frig”, „senzatia de foame” (sau „senzatii tari” daca te urci in montagne russe). Tot mai multi colegi de breasla ne anunta insa, la aproape fiecare fraza: „am senzatia ca va fi rau”, „am senzatia ca a fost ofsaid”, „senzatia mea e ca masa e tare”. Este, de fapt, uzitarea gresita a cuvintului „senzatie” pe post de „impresie” sau de „parere”. Conform aceluiasi DEX 98, „impresia” este „efectul lasat in constiinta omului de lucruri sau de intimplari din jurul lui cu care vine in contact”.

„Pina la urma-urmei…”. Stereotip. Polueaza discursul. Nu transmite nimic auditoriului. Cei care folosesc abundent expresia abuzeaza inutil de timpul celor care-i asculta si, in majoritatea cazurilor, se ascund in spatele acestui zgomot gol pentru a „pacali” niste secunde sau spatiul in care n-au, de fapt, nimic de spus.

„De luni de zile…”. Cum ar fi sa spui „de luni de seri”? Sau „de luni de nopti”? E valabil si pentru celelalte ordine de timp. „De ani de zile…”, „de saptamini de zile…”. Astept momentul in care acesti cronofagi care vorbesc/scriu mult fara sa spuna si sa gindeasca nimic vor ajunge la expresia „de zile de zile”, sau „de ore de zile”.

 

Stereotipiile din presa sint mult mai multe, nu mai am timp si rabdare sa le insir acum, dar promit ca revin!🙂