Etichete

, , ,

Doamna judecător a dat sentinţa, apoi s-a retras la un restaurant, alături de apropiaţi, ca să sărbătorească. Nu, nu nevinovăţia lui Ioan Becali, cel care-i pusese în vedere s-o ferească Dumnezeu ca el şi neamurile lui să ajungă jupâni peste România. Nici neprihănirea confirmată a lui Cristi Borcea, omul cu contractele trase la xerox. Nici măcar corectitudinea dovedită a lui Jean Pădureanu, Lordul încă dezamăgit de dispariţia oamenilor de onoare, n-a fost motivul discretei sindrofii a doamnei magistrat. Pur şi simplu aşa s-a nimerit, ca dânsa să aniverseze o frumoasă vârstă în ziua în care România a aflat că lotul evazioniştilor n-a făcut nicio evaziune.
Are mai puţină importanţă dacă procurorii au fost incapabili să demonstreze vinovăţia inculpaţilor sau dacă instanţa a ţinut să ne lămurească în ce fel de ţară trăim. Marţi am aflat, de fapt, de ce Olanda nu vrea să fim colegi cu locuitorii săi în spaţiul Schengen. De ce poporul olandez nu se simte în siguranţă ştiind că baza de date care-i asigură protecţia ar putea intra pe mâinile sistemului judiciar din România. De ce Germania şi Franţa spun că aparatura instalată la noi în ţară nu e suficientă pentru a securiza graniţele şi a limita fenomenul infracţional. Ioan Becali poate întoarce conturile şi doamna judecător din România să constate că nu s-a întâmplat nimic, dar Finlanda are dreptul şi datoria să se protejeze de sistemul care generează astfel de verdicte.
Din toată afacerea, Gică Popescu a ieşit cel păgubit. El a fost fraierul care a plătit 400.000 de euro impozit pentru tranzacţia din afacerea Florin Bratu. Singurul care a plătit pentru nişte fapte care, conform instanţei care a achitat lotul evazioniştilor, “n-au existat”. Dacă n-au existat, de ce a plătit? Pentru ca logica justiţiei din această ţară să meargă până la capăt, Gică Popescu are datoria de a da acum în judecată statul şi să ceară banii înapoi. Banii şi dobânda aferentă. Aşa, ca să ştie statul şi procurorii şi România, în general, că nu e bine să te joci cu dreptatea lor.