Despre greci se spune ca au reusit, de-a lungul mileniilor, sa puna la pamint trei imperii: mai intii, propria constructie, apoi Imperiul Bizantin si, in final, Imperiul Otoman. Sint sanse maxime ca, peste alte citeva sute de ani, sa se poata spune ca au distrus patru, daca punem la socoteala si Uniunea Europeana. Arma, aceeasi de fiecare data: coruptia. Ultima veste, aici: http://www.adevarul.ro/financiar/business_extern/Paulson-_Grecia_ar_putea_da_faliment-fapt_care_va_provoca_destramarea_zonei_euro_0_647335346.html
In fiinta acestui popor scaldat de apele azurii ale Mediteranei, risipit printre livezi de maslini, iubit de soare si de soarta, sarmul si pacatele se amesteca dupa o reteta secreta, imposibil de refuzat.

Nikos. Sau Zorba. Sau El Greco
Nu stiu cum il cheama, dar ii spun Nikos. Nikos, de la Nikos Kazantakis. Puteam sa-i spun, foarte bine, si Zorba sau El Greco. Tot aia era. Un grec sfatos, plin de viata, cindva marinar (se putea altfel?), acum posesor de nevasta mustacioasa (Elefteria), de fetita in clasa a patra si de circiumioara in „Agia Nikola”, un sat din Insula Zakintos care, in lunile de iarna, numara 16 locuitori. Acum e inceput de septembrie si sfirsit de sezon. O reverie intr-un tarim de vis, vipia de peste vara s-a mai domolit, englezii s-au imputinat si ei, acum pe plajele ascunse intre peretii abrupti ai stincilor bate vintul.
Taverna lui Nikos este la drum, intre maslini si lamii. O constructie din piatra la mijlocul serpentinei, caci soseaua din Zakintos e, ca toate soselele din insulele Greciei, o curea infasurata in jurul peticului de pamint, urmind sinuos tarmul. Cind ne vede trecind pragul, grecul sare-n sus de bucurie. In 5 minute sintem deja prieteni. De circiuma se ocupa el, Elefteria si, de-acum e mare!, fetita. „A, romani, am fost si eu de multe ori la Constanta”, se lauda Nikos. I se deschide fata cind vede ca vreau spaghetti carbonara desi nu e inca 12. „Asa, asta e de micul dejun!”, ma tachineaza el de parca ne-am sti de-o viata. Nu e multumit de felul in care mincam zaziki, asa ca ne invata el. Insfaca intre degete un snop zdravan de ierburi aromate, presara gros peste farfuria cu zaziki si, la sfirsit, ineaca totul in ulei de masline. Sta linga noi bucuros ca un copil, asteptind sa ne vada reactia. Vine si cafeaua, „greek coffe”, bine-nteles cafea turceasca, la ibric, dar nu-i putem spune asta, l-am jigni.

Acasa la criza
„Merkel e Hitler!”
Pe podet mai apar doua figuri cindva albe, acum rosii ca focul. Cei doi par usor obositi, se duc la soare. „Englezii sint groaznici. Acum au mai ramas citiva, dar pina la sfirsitul lui august a fost nebunie. N-am mai vazut asa oameni ca ei nicaieri. Vin seara, beau toata bautura pe care o am, uneori fac si scandal. Ele beau cot la cot cu ei. Atit de rau se imbata, ca a doua zi nu-si mai amintesc ce-au facut, dar o iau de la capat. Acum sint rupt de oboseala. Am stat azi-noapte pina la 5 dupa doi. Inca un rind si inca un rind si inca un rind. Pina la urma, am ascuns whisky-ul si am zis ca nu mai e”, ride Nikos. S-ar trage vreo doua ore in camera de jos, la racoare, pentru un pui de somn, ca-l cam doare si spatele. Isi aduce aminte de nemti si-l apuca dracii: „Merkel e ca Hitler! Hitler pentru noi! Vrea sa distruga Grecia! Euro este cel mai rau lucru care putea sa i se intimple Greciei! Toate s-au scumpit. E o moneda care nu te lasa sa economisesti. Inainte, cind era drahma, era altceva. Toata lumea putea sa puna ceva de-o parte. Acum, nimic! Am saracit. Numai nemtii sint de vina! Vor sa ne ocupe economic”.

Escrocul de la Cavernele Albastre
Ma uit la bietul Nikos. Imi e simpatic si nu pot sa-i spun cum vad eu Grecia din afara. Am venit in Zakintos cu masina. Aproape doua zile pe drum (cu popas de-o noapte la Ioannina), sapte zile in insula, alte aproape doua la intoarcere (am innoptat la Salonic). In tot acest timp, pe linga Nikos, sa tot fi fost inca vreo 3 locuri unde ni s-a dat bon fiscal. O evaziune incredibila, colosala, cum n-a vazut si nici nu va vedea, probabil, in vecii-vecilor Romania. Cel mai adesea, nota de plata ti se mizagleste in greceste, pe un petic de hirtie fara nici o valoare. Regula de aur pare a fi: fara chitante, fara dovezi. In ultima zi, dupa o baie linga Cavernele Albastre, am oprit pentru o caracatita la gratar, stropita cu ulei de masline si mirodenii, la o taverna imbietoare. Chelnerul ne-a cerut 66 de euro, dar a refuzat sa ne dea nota (care era scrisa in greceste). Mi s-a parut dubios, am facut calculul si mi-au iesit 57 de euro. L-am chemat sa-i atrag atentia si a devenit agresiv. A inceput sa tipe ca e inclusa si spaga: 6 euro. Oricum, tot nu iesea la socoteala…

750 de euro
In zona portului Agia Nikola sint citeva taverne si barulete inca deschise, desi clientii sunt acum putini. Pe o raza de doar citeva sute de metri gasesc doua romance: una angajata la un restaurant, cealalta – la o dugheana care face sandwich-uri, sucuri si cafele. Amindoua sint moldovence. Prima e numai un zimbet, desi numai de ris nu e ce pateste aici. E din Tirgu-Frumos. „Am venit la inceputul verii. Aici imi dau 750 de euro pe luna plus cazare si masa. Cu ce cistig aici vara, traim toata familia in restul anului in Romania”. Pentru banii astia, romanca accepta sa munceasca la bucatarie de la ora 8.00 dimineata pina seara, la ultimul client. Acum e bine, dar in virf de sezon restaurantul era plin si la 2-3 noaptea. Patroana, o grecoaica – si ea – mustacioasa, nu pune mina pe un pai. O supravegheaza permanent. Din cind in cind, mai apare si o baba in odajdii negre care-mi aminteste iar de Zorba – bocitoarele hraparete din jurul Bubulinei in agonie. „E atenta sa nu ma asez nici o clipa”, spune fata careia ii lucesc ochii la gindul ca, peste citeva zile, se intoarce acasa, la sot si la copii. Ea e la bucatarie, dar nu primeste cota-parte din ciubuc, pe care si-l impart patroana si cealalta angajata, o ghaneza care are avantajul ca stie limba engleza. Aici nu exista acte, nu exista protectia muncii, nu exista drepturi pentru angajati, mai ales daca sint din alte tari. „Primul an a fost cu contract, printr-o firma. Pe urma am venit direct la ei”. Aud acum aceeasi poveste pe care am aflat-o si in urma cu ani, prin 2005, de la niste fete care se intorceau de la munca din Cipru. „Nu-i da curatenia afara din casa. Daca ati vedea…”. Nu, nu vreau sa vad si nici sa aud ce e la bucatarie. Nu vreau sa aflu iar, cum mi s-a intimplat pe aeroportul din Larnaca, despre economia pe care o fac la detergent, despre WC-ul spalat cu acelasi spalator folosit si la farfurii… Mai bine nu!
Mai jos, in port, cealalta fata – care e din Iasi – nu reuseste sa treaca la fel de usor peste umilinte. „Daca stiam ca e asa, nu veneam nici moarta”. „De ce nu pleci?”, o intreb. „Pentru ca am venit fara acte, sint deja aici de trei luni si banii mi-i dau la sfirsit. Daca plec acum, nu mai primesc nimic”, raspunde mohorita.

Covrigul fetitei
…ma intorc la Nikos. Fetita vine, fericita ca azi a scapat de scoala, si ne intinde fiecaruia cite un abtipild. Ieri ne-a facut portretele. Azi se uita la noi si, apoi, ne intinde ceva ce i se pare ca ni se potriveste: un catelus, o floricica, o pisica… Grecii astia ma impresioneaza. Ieri dimineata, cind imi dadeam duhul la deal incercind sa termin cei patru kilometri de jogging, m-am intersectat cu Elefteria si cu fetita, abia ajunse la taverna. Au ris si m-au incurajat. Apoi, femeia a bagat mina in desaga, a scos un covrig – probabil, luat pentru cea mica – si mi l-a intins. I se parea ei ca de asta aveam nevoie sa termin panta aia infernala…🙂

„De ce sint arsi versantii insulei?”, il intrebam intr-o zi pe Nikos. Isi duce mina la cap si face un semn graitor: „Sint tot felul de nebuni. A fost incendiu acum citeva saptamini. Cineva a dat foc. Aici, din cauza caldurii, vegetatia e foarte uscata. S-a aprins totul intr-o clipa”. Cum e cu plajele? In Cipru si in Turcia sint particulare. Bombeaza pieptul: „In Grecia, toate plajele sint publice! Va puteti duce oriunde vreti, nu exista restrictii!”. Plajele sint publice, spune el, si foarte curate, spun eu.

Sirena si imperiul
…pina la urma, asta e Grecia. Nikos, prietenul care in ultima zi insista sa ne faca cinste, escrocul care umfla nota, dealurile pirjolite de focul unor nebuni, livezile interminabile de maslini din care astepti sa iasa din clipa-n clipa un satir, Salonicul poluat la extrem si fara locuri de parcare, oamenii vaitindu-se de criza in timp ce-si beau cafeaua comod, la terasa, intre doua reprize de cumparaturi, fetele cu forme voluptoase si baietii cu comertul in singe, nesfirsitele autostrazi aproape pustii, politia discreta si benzinariile cele mai scumpe din Europa, tigarile Papastratos si caracatitele intinse de bucatari pe sirma asa cum intind gospodinele rufele la noi, berea Mithos bauta in halba scoasa de la congelator, aricii de mare si bancurile de pesti multicolori care te inconjoara in apa celui mai intens azuriu pe care l-am vazut vreodata, capitanul cracanat ramas ca o stinca in picioare in timp ce toata lumea de pe vasul in tangaj e pe jumatate moarta. O tara ademenitoare si periculoasa ca o sirena si un popor care tocmai se pregateste sa-si treaca pe raboj al patrulea imperiu pentru ca, de data asta, nimeni nu vrea sa fie legat de catarg.