Decuplata complet de la nevoile si interesele cumparatorilor carora li se adreseaza, retrasa in propria carapace pe care continua sa o considere, nejustificat si arogant, turn de fildes, presa romana – asa cum arata ea azi – nu mai are nici o sansa de supravietuire. Cumva, ne-am intors la situatia din 1992, atunci cind a fost nevoie de Ion Cristoiu pentru a reinventa in Romania jurnalismul adresat cetatenilor, facut cu si despre acestia.

Duminica, la ora 9.30, in Piata Alba Iulia, s-a dat startul celui mai important eveniment sportiv al saptaminii in Romania: Maratonul Bucuresti 2011. Pe o ploaie mocaneasca si un frig patrunzator, citeva mii de oameni, romani si straini veniti la noi in tara special pentru acest moment, au luat startul in mai multe probe – maraton (42 de kilometri), semimaraton (21 de kilometri), maraton stafeta (4X10,5 kilometri), cursa populara (3,5 kilometri) si maratonul persoanelor cu dizabilitati. Alte mii de oameni s-au insirat de-a lungul traseului (care a traversat centrul Capitalei), pentru a-i incuraja pe concurenti.

Pestera lui Ali Baba a ramas nedescoperita

Nu premiile de mii de euro conteaza, nici faptul ca la cursa au participat inclusiv sportivi profesionisti, care au obtinut timpi competitivi la nivel mondial. Privit strict din perspectiva jurnalistica, evenimentul intrunea semnalmentele unei stiri de presa. Pentru un ziarist pasionat si talentat, maratonul asta era o pestera a lui Ali Baba doldora cu povesti emotionante, intimplari de viata, personaje autentice. Oameni grav bolnavi alergind incurajati de cei din jur, virstnici cu ambitie de fier, excentrici infasurati in 5 steaguri sau „echipati” precum Fred si Barney, corporatisti care au inceput sa alerge la 40 de ani pentru a-si gasi echilibrul si sanatatea in sport, mica drama a celor care, dintr-un motiv sau altul, au fost nevoiti sa abandoneze. Pina si arbitrii cursei au povestile lor savuroase, cu intimplari petrecute acum sau in anii trecuti.

GSP a vorbit despre maratonul de 3,5 kilometri

Cui ii pasa de toate astea? Cu o zi inainte, Adevarul ne informase ca „maratonul blocheaza 12 bulevarde”. Duminica, pina spre seara, nici o televiziune n-a gasit spatiu pentru a da macar o stire despre maratonul Bucuresti. Pe online, pina pe la ora 17.00, singura referire la eveniment era la GSP, unde se scria ca maratonul de la Bucuresti a inceput la Alba Iulia si a avut 3,5 kilometri. J In final, a doua zi, Sport.ro a pomenit iar despre maraton intr-o stire despre Narcis Raducan. Atit. In restul timpului, aceleasi stiri despre Gigi Becali, Steaua, Gigi Becali, Steaua, Gigi Becali, Gigi Becali… Cite ceva despre Mutu, despre nationala, iar spre seara, pe ecrane si-a facut loc si tragedia baschetbalistului american omorit de tigani la Giurgiu.

Intimplarea face sa fi fost, asta-primavara, la Barcelona atunci cind a avut loc maratonul din acest oras. Popularizat intens, prezent zilnic pe prima pagina a tuturor ziarelor, sustinut de televiziuni cu materiale, reportaje, interviuri, evenimentul a capatat proportii uriase, stringind la start 70.000 de oameni.

Universuri paralele

Nu e vorba doar de presa sportiva. Exemplul are valoare de simbol pentru tot ce inseamna ziaristica si viata sociala in Romania. Presa traieste intr-o alta paradigma. Un univers propriu, atit de mic incit nici macar nu mai e capabila sa-si inteleaga propriile limite.

Preocupat de jocuri marunte, interzis la anchete si investigatii veritabile, platit si pregatit prost, superficial, privind cu o superioritate absolut nejustificata catre cititorii pe care-i crede usor de pacalit si de manipulat, domnul Ziarescu s-a condamnat singur.