Etichete

, , , ,

Ringier intentioneaza sa-si reia expansiunea in media romaneasca si a inaintat o oferta concreta companiei conduse de familia Voiculescu pentru a cumpara cotidianul Gazeta sporturilor. Aceasta e informatia care bintuie prin presa in ultimele zile.

Gsp a mai fost o data in parohia Ringier, cumparata prin 1998, daca-mi aduc bine aminte, si ajunsa in pragul falimentului intr-un timp-record de numai 6 luni, dupa ce a topit vreo citeva milioane de dolari. A fost salvata atunci, s-a spus, de interventia spectaculoasa a lui Mircea Lucescu pe linga Dan Voiculescu. Acesta din urma a cumparat ziarul la pretul simbolic de un leu si l-a tinut in perfuzii pina prin 2003, cind Tolontan si-a luat oamenii si a plecat de la ProSport (cumparat, de asemenea, de Ringier) si s-a mutat la Gsp.

E de remarcat interesul constant manifestat de Ringier, pe parcursul unei perioade lungi de timp, fata de piata cotidianelor de sport din tara noastra. In Elvetia, tara-mama a trustului condus de Michael Ringier, nu exista un ziar de acest profil.

Ca un amanunt – la recenta reorganizare a publicatiilor din trustul Intact, Gazeta sporturilor n-a fost inclusa in nici una dintre diviziile nou-create.

Noutate: Umbla vorba ca Intact ar fi respins oferta Ringier. E doar o vorba, alte informatii spun ca inca se mai discuta…