În 1975, antrenorul stelist Constantin Teaşcă îşi suspecta jucătorii că nu-şi apără corect şansele @ Cei doi foşti mari fotbalişti s-ar fi dedulcit, conform lui Teaşcă, la banii dinamoviştilor, acceptând să “trântească” un meci în Ghencea, cu FC Galaţi

Anghel Iordănescu şi Ion “Liţă” Dumitru sunt două persoane a căror părere, adesea critică la adresa moravurilor actuale, atârnă greu în fotbalul românesc. Iordănescu – acoperit de glorie ca antrenor, acum trecut în băncile Parlamentului, ca deputat – şi Liţă – acid în trecut mai ales la adresa lui Gigi Becali, actualul patron din Ghencea – au fost însă, în urmă cu peste trei decenii, în centrul unui scandal uriaş, fiind ţinta unor acuzaţii foarte grave pe vremea când jucau la Steaua.

Puţini îşi mai aduc aminte că, la mijlocul anilor 70, cei doi au fost acuzaţi chiar de către antrenorul lor, regretatul Constantin Teaşcă, de faptul că “trânteau” meciuri la Steaua! Scrisă de Teaşcă în cartea “Păpuşarii”, povestea s-a petrecut în sezonul 1974-1975. Descrişi de antrenor drept superficiali, mofturoşi, leneşi, răsfăţaţi şi prea puţin interesaţi de rezultatele echipei Steaua, pentru care jucau, Liţă şi Puiu au intrat în conflict cu impulsivul Teaşcă.

“Teaşcă a fost omul sistemului. Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, şi Eugen Barbu, care a murit şi el, veneau şi-l impuneau pe Titi Teaşcă antrenor la cluburile mari”

Ion Dumitru

Tensiunea a atins paroxismul la Steaua-FC Galaţi (scor final 6-2, după ce în minutul 8 scorul fusese 0-2), unde tehnicianul şi-a acuzat elevii că au trântit meciul, emisarul cu geanta de bani a gălăţenilor fiind în tribună! Teaşcă relatează că lucrurile s-au îndreptat abia după ce spectatorii, informaţi despre tentativa de blat, s-au căţărat pe garduri, ameninţându-i pe fotbalişti cu bătaia!

“Făţarnicul Iordănescuîşi îndemna coechipierii să nu joace

Păţaniile lui Anghel Iordănescu şi „Liţă” Dumitru ca jucători la Steaua vă sunt relatate de ProSport în episodul de azi din “Blaturile fotbalului românesc”. Constantin Teaşcă a zugrăvit, în “Păpuşarii”, scene elocvente despre starea fotbalului nostru acum 35 de ani.

De ce o echipă cu fotbalişti aşa talentaţi, precum Steaua, n-a obţinut performanţe, cum se decideau retrogradările şi cupele europene, inevitabilii “oameni cu geanta”, totul este descris de Teaşcă. Relatează antrenorul: “(…) Duminică, 23 februarie (1975), jucăm (cu public) pe terenul numărul 5 din Ghencea, cu Progresul. Era ultimul test înaintea începerii returului. Le-am prezentat (n.r. – jucătorilor) în amănunt indicaţiile, le-am sugerat mijloacele de folosit şi, în final, le-am recomandat mai multă combativitate (…), dar fără eficienţă. M-am retras într-un colţ de teren şi am audiat melodia ce-o interpretau. Am intervenit numai la pauză, pentru a schimba un jucător. Dar penibila lor prestaţie au motivat-o de astă dată pe slaba calitate a arbitrajului!

Toată această atmosferă am relatat-o preşedintelui secţiei (n.r. – de fotbal a clubului Steaua). Apoi lui St. S. (care ne relatează că laPiteşti, în Cupa României, făţarnicul Iordănescu a strâns într-o cameră 5-6 inşi ca să nu joace… doar aşa poate fi înlăturat Teaşcă. Numai că unul dintre ei ar fi spus, da, de acord, dar numai Cupa ne-a mai rămas să ne salveze, altfel se duc pe apa Sâmbetei toate revendicările noastre).

“Meciul cu Dinamo a fost pierdut de Iordănescu

Că nu reuşisem să stăpânim colectivul, că echipa nu avea forţa morală să lupte, să depăşească momentele grele din joc prin sprijin reciproc, avea să ne dovedească meciul cu Dinamo (n.r. – scor final, 1-3). (…) Deşi timp de 74 de minute ne-am impus complet jocul şi am ratat câteva mari ocazii (sub infatuarea grotescă a lui Iordănescu, care şi-a atras o justificată eliminare), mai primim încă două goluri (min. 75 şi 89). De fapt, meciul a fost pierdut de Iordănescu, capricios, certăreţ, insuportabil, dispus să iasă din teren că… nu a jucat şi Dumitru pentru echipă, care, după ce am luat conducerea, a început să joace pentru el, căutând să-şi compromită adversarii şi nimic altceva”.

“Revolta mea şi a lui Iordănescu a fost că am văzut că nu are dreptate şi că n-are nici o legătură cu fotbalul. Şi atunci era normal să nu ne intereseze”

Ion Dumitru

Acel campionat a fost câştigat de Dinamo, cu 43 de puncte (pe vremea aceea se acordau două puncte la victorie). Pe locul doi s-a situat (în premieră) ASA Tg. Mureş, cu 40 de puncte. Steaua a terminat abia pe locul 5, cu 35 de puncte. A fost un sezon ratat din toate punctele de vedere pentru formaţia din Ghencea, echipa fiind măcinată de conflictul antrenor-jucători, dar şi de alte uneltiri în interiorul clubului (Teaşcă a acuzat jocuri de culise ale altor angajaţi, care i-ar fi vizat postul).

“Omul cu geanta”, între soţiile steliştilor

Capitolul dedicat de Teaşcă mandatului său la Steaua abundă de acuzaţii voalate la adresa lui Liţă Dumitru (în principal) şi Puiu Iordănescu. Simplul fapt că antrenorul vorbeşte despre aşa ceva (într-o epocă în care nu era permis să se discute despre astfel de practici, mai ales în curtea unei echipe de elită precum Steaua) arată însă că lucrurile erau foarte grave. Punctul culminant a venit la meciul din Ghencea, cu FC Galaţi. Teaşcă îi acuză pe Iordănescu şi pe Liţă Dumitru că au vrut să “trântească” meciul, plătiţi fiind de rivalii de la Dinamo!

“La meciul cu Galaţi, banii n-au fost la nicio nevastă, banii… Ştia şi colonelul Florescu de ei, nu era vreo problemă să fi stat la vreo nevastă… Nevastă-mea nici nu venea la meciurile mele! Teaşcă a fost un vagabond şi a minţit de-a rupt!”

Ion Dumitru

“(…) Şi aşa ajungem să asistăm stupefiaţi – noi şi un stadion plin ochi – la cel mai plastic exemplu de călcare în picioare a eticii, al neruşinării, obrăzniciei şi al trişajului cu ocazia meciului cu FC Galaţi, jucat în chiar curtea noastră! (…) Pentru mulţi dintre noi, istoria acestui meci rămâne o pagină ilustră de ce înseamnă forţa publicului şi teama jucătorilor de a-şi pierde «sănătatea» într-un eventual dialog contondent cu cei ce plăteau suculent spectacolul şi nu mai răbdau simulacrele. Pentru cei ce n-au văzut jocul, dar mai ales pentru toţi aceia care nu au cunoscut culisele, las tiparului o parte din adevărul adevărat al mascaradei. Sălceanu, de la Galaţi, şi Fl. Dumitrescu, de la noi, au fost cândva servanţi ai steagului dinamovist. (…) Gurile rele spun că un emisar de încredere al dunărenilor şedea la meci în tribuna a II-a, ca Hristos între tâlhari, între soţiile a doi jucători înrudiţi ca naş şi fin (n.r. – aluzie la Liţă Dumitru), şi că «argumentele» erau depozitate într-un frigider. De fapt, le avea într-o mapă diplomat! Numai că eu mă uitam de jos, de pe bancă, la omul care ţinea între picioare desaga cu sunători şi-mi filtram simţămintele. Căci unele dintre preocupările preopinenţilor le cunoşteam de la sursă (mai bine zis de la alţii din Galaţi, care nu acceptau aceste îndeletniciri), însă nu puteam să acţionez, fiindcă în situaţii similare nu infractorii dispăreau, ci cei cu vocabular neadecvat vedetelor-trişori erau ascunşi. Aşa că la acest recital-şuşanea nu-mi mai îmbrac obişnuita haină de galeră, treningul, ci cobor în cuşca patimilor ca la înmormântare, cu cravata la gât. Gata de plecare, după mascaradă, direct acasă”.

Puiu şi Liţă au jucat de frică

„(…) În minutul 2 al meciului, în timp ce fluvialii primeau o minge de la Dumitru (daltonist, confundase culorile) şi se îndreptau la pas spre ţinta noastră, ca prin farmec, unii dâmboviţeni o luau la fugă în alte direcţii. Ce putea să se întâmple altceva decât să fim repede conduşi cu 1-0! (…) Gălăţenii primeau întruna balonul când de la ai lor, când de la unii de-ai noştri şi uite-aşa apare începutul sfârşitului: marcăm cu toţii şi golul doi… evident, tot în poarta noastră, când cronometrul scria minutul 8! De data asta, ca la un semnal, tribuna întâi şi-a întors ostentativ privirile cu glas cu tot spre tribuna oficială… iar tribuna a doua, a proletarilor, în vârful picioarelor, tropăind pe gradene şi cu mâna pâlnie la gură, strigau congestionaţi: «Hoţilor… vânduţilor… Teaşcă bişniţarul… huooo!». Calm, mă ridic din sarcofag şi mă opresc la gard, unde explic mulţimii despre ce e vorba şi, ca la o comandă, din doi paşi toţi sunt jos, gata să escaladeze gardul. Rolul jucat de aceşti inimoşi ai fotbalului în acele momente a fost electrizant. Jucătorii, înspăimântaţi, îngroziţi, livizi, căutau salvarea implorăndu-i să fie liniştiţi… în timp ce maestrul-găinar Dumitru cerea disperat să fie schimbat. L-am trimis ostentativ în teren, obligându-l să rămână acolo unde şi-a permis ani de zile să-şi bată joc de noi cum a vrut şi când a vrut. Vigu iese atunci din dispozitivul fundaşilor, unde era băgat la mijloc, şi avansează în vârful atacului, iar Iordănescu, transformat în jucător adevărat de furia mulţimii, se coalizează cu aceştia şi prompt întorc partida pe dos. Adversarii, văzându-se egalaţi rapid, nu-şi cred ochilor… Frica păzeşte pepenii, spune un proverb bătrânesc şi înţelepciunea lui se adeverea”.

Sfârşit cu final aşteptat

Epilogul întâmplărilor, deşi scris acum 35 de ani, s-ar potrivi perfect şi în zilele noastre. Concluziile lui Teaşcă arată că unele lucruri nu se schimbă (aproape) niciodată: „(…) N-am scris acest capitol pentru a-mi vărsa veninul. Nu. Am vrut numai să vă edificaţi asupra muncii antrenorilor cu fotbaliştii noştri de elită, să cunoaşteţi cancanurile şi supleţea şefilor faţă de superşefi. Dar mai ales să vă daţi seama că plătiţi uneori biletul de intrare pentru un spectacol al cărui scenariu este cumpărat de un beligerant sau altul înainte de a intra în scenă…”.

“Eu aveam intrare la ministrul Ion Coman sau Ion Gheorghe. El a fost convins că de la Steaua l-a dat afară Liţă Dumitru. Şi eu l-am dat afară, pentru că nu avea legături cu fotbalul! Ba, încă mai era şi vagabond, ne … nevestele!”

Ion Dumitru

Ienei: “La un meci m-am simţit trădat

Celebrul antrenor, care i-a urmat lui Teaşcă pe banca Stelei, povesteşte că ministrul a încercat să-i scoată din echipă pe Liţă, Iordănescu, Sameş şi Iordache, acuzaţi că au trântit un joc cu Hunedoara

Legendarul Emeric Ienei era, în sezonul 1974-1975, “secundul” lui Teaşcă la Steaua. În anul următor, după plecarea “Piticului”, a devenit principal şi a câştigat titlul. Tabloul zugrăvit de Ienei este complex: “Titi Teaşcă era un om extraordinar, un intelectual, dar conflictual. Din cauza asta nu s-a împăcat cu Liţă şi Iordănescu, cei mai importanţi jucători. Era un tip vulcanic şi la antrenamente, şi la meciuri. Dar să vă spun ceva: Iordănescu n-a fost un lider. El era un introvertit. Nu cred că a putut face lucrurile despre care vorbeşte Teaşcă”.

Până şi diplomatul Ienei recunoaşte însă că jucătorii făceau la Steaua, în acei ani, lucruri necurate: “În anul următor, când am luat titlul, să ştiţi că a fost un moment în care şi eu m-am simţit trădat. La Hunedoara, spre final, când noi eram deja campioni, am condus cu 1-0 şi am pierdut cu 1-2, ei luptau să scape de retrogradare. A fost aranjament acolo. Am fost foarte supărat, mai ales că m-a chemat ministrul şi mi-a spus: «Măi, tu nu vezi că au trădat? Să nu mai joci cu Dumitru, Iordache, Sameş şi Iordănescu!». I-am răspuns: «Păi, şi cu cine să joc? Cu mama? Cu tata?»”.

Tactica lui Ienei a diferit de cea a lui Teaşcă, primul încercând să-şi convingă cu vorba bună jucătorii să renunţe la blaturi: “Le tot spuneam că, dacă batem 25 de meciuri din 30, vor câştiga mai mult din prime decât le dă Jiul Petroşani, 10.000 de lei. Nu e crimă care nu se află, până la urmă tot răsuflă ce a fost acolo. Aşa că de ce să rămână pătaţi?”.

“A fost un moment în care şi eu m-am simţit trădat, în meciul cu Hunedoara
Emeric Ienei

“Liţă a vândut finala Cupei cu Poli!

Generalul Olteanu, fost ministru al apărării, detaliază acuzaţiile lui Teaşcă @ Fostul conducător al grupării din Ghencea spune că şi titlul din 1980, pierdut de Steaua la golaveraj în faţa Craiovei, a fost ratat tot din cauza blatiştilor din echipă

Povestea regretatului Constantin Teaşcă e confirmată de oameni care au condus Steaua în anii ’70-’80. Generalul Constantin Olteanu, ministru al apărării în acea perioadă, a răspuns de gruparea roş-albastră între 1980 şi 1985, contribuind decisiv, din această poziţie, la construirea marii echipe care avea să câştige Cupa Campionilor în 1986. Generalul, acum în vârstă de 82 de ani, relatează că reconstrucţia formaţiei a pornit de la informaţii compromiţătoare. “Erau câţiva jucători acolo, la Steaua, care vindeau meciuri. Din cauza asta am şi pierdut titlul în 1980. Ne-a bătut Târgovişte cu 4-0 într-un joc suspect…”, a povestit Olteanu pentru ProSport. “Şi Cupa României am pierdut-o, cuTimişoara, pentru că Liţă Dumitru a vândut meciul. Pe urmă, Liţă s-a şi transferat la Poli…”. Fostul ministru povesteşte senin despre blaturi şi blătuitori care seamănă izbitor cu practicile din zilele noastre.

Sameş, Iordache şi Marcel Răducanu, prinşi asupra faptului

“Sameş a luat 25.000 de lei la un meci, iar Iordache mi-a recunoscut că a lăsat un gol fiindcă avea obligaţii faţă de echipa adversă”, a relatat ofiţerul într-un interviu acordat anul trecut Gazetei Sporturilor. Practic, nici mijloacele de contracarare a blaturilor nu s-au schimbat esenţial. Fostul ministru a povestit, pentru aceeaşi publicaţie, că “despre blaturi mă informau cei de la contrainformaţii”.

“Ministrul m-a chemat şi mi-a spus că jucătorii au trădat şi să nu-i mai bag pe Dumitru, Iordache, Sameş şi Iordănescu
Emeric Ienei

Chiar şi mult-mediatizata fugă a lui Marcel Răducanu în RFG, petrecută în 1981, a fost urmarea unui flagrant în care Securitatea l-a filmat încasând bani de la emisarii echipei “U” Cluj! “Flagrantul l-au făcut cei de la contrainformaţii. Eu am primit filmul şi l-am chemat pe Marcel la mine în birou, să-l vadă şi el. Vroiam să-l anunţăm că ştim ce face. El s-a speriat şi a fugit în RFG”, a povestit Olteanu pentru Gazeta Sporturilor.