Blaturile fotbalului / Reformarea sportului românesc după modelul ocupantului sovietic a găsit ecou în Giuleşti @ Feroviarii au fost, după 1944, prima mare echipă care a făcut pactul cu noua orânduire bolşevică @ Giuleştenii sunt singurul club interbelic important care a supravieţuit represiunii comuniste

În peisajul „underground” al sportului românesc din primele decenii ale secolului trecut, un stil nou, foarte agresiv, şi-a croit drum începând cu anii 40: abuzurile făcute pe linie ideologică şi rasială. Azi vom descoperi cine a adus în România sportul de partid şi ce mare echipă a deschis cutia Pandorei, făcând pactul cu invadatorii sovietici.

După 1944, odată cu ocuparea României de Armata Roşie, procesul de bolşevizare a ţării s-a resimţit imediat şi în sport. Printre primele măsuri ale comuniştilor a fost aceea de înfiinţare a unei autorităţi sportive în paralel cu cea deja existentă. Uniunea Federaţiilor Sportive din România (UFSR) s-a trezit dublată de emanaţia guvernului de ocupaţie, Organizaţia Sportului Popular (OSP). Începând din septembrie 1944, odată cu înfiinţarea OSP, procesul de înghiţire a fenomenului sportiv din România s-a accelerat. În final, OSP avea să preia total frâiele, iar UFSR va fi dizolvată în martie 1946.

Acelaşi destin dramatic avea să-l aibă şi „Gazeta sporturilor”, ziarul de specialitate fiind mai întâi concurat prin apariţia, în martie 1945, a cotidianului “Sportul popular” (oficiosul OSP). După doi ani de luptă inegală, “Gazeta” avea să se închidă în aprilie 1947.

Rapid şi Juventus s-au “sindicalizat” din proprie iniţiativă

Principalul scop al noii puteri a fost, în primii ani de după 1945, schimbarea sistemului bazat pe proprietate privată. În fotbal, acest lucru se traducea prin eliminarea echipelor particulare şi a profesionismului. OSP a cerut, încă din primăvara lui 1945, “sindicalizarea” echipelor, adică trecerea cluburilor în proprietatea “oamenilor muncii” şi desfiinţarea noţiunii de profesionist plătit doar ca să joace fotbal.

Evident, ideea a fost întâmpinată aproape pretutindeni cu reticenţă. În Bucureşti, la începutul anului 1946, dintre cele opt echipe care contau – Carmen, Venus, Unirea Tricolor, Sparta, Universitatea, Ciocanul, CFR şi Juventus -, doar ultimele două “întorseseră armele”. Celelalte şase formaţii au încercat fie să “fenteze” ordinul prin măsuri de faţadă, fie să se opună.

Carmen a rezistat până la sfârşit

A fost o luptă dură, dar pierdută dinainte de vechea societate din România. Carmen, echipa “tăbăcarilor”, proprietate a magnatului Mociorniţă, a rămas pe poziţii până la sfârşit, în ciuda tuturor ameninţărilor, şicanelor şi sancţiunilor. În final, în vara lui 1947, ultimul club profesionist din România avea să fie desfiinţat.

Venus, echipa boierilor, s-a sindicalizat forţat, dar tot n-a scăpat. “Negrii din Splai” au retrogradat, succesiv, până în liga a IV-a, iar în 1949 au dispărut.

Unirea Tricolor, formaţia susţinută de negustorii din Obor, a fost obligată să accepte, în 1947, fuziunea cu clubul Ministerului de Interne, gruparea rezultată având să fie botezată Dinamo.

Ciocanul, echipa evreilor, a fost, de asemenea, absorbită de Ministerul de Interne în 1948.

Sparta şi Universitatea, două formaţii rezultate din scindarea Sportului Studenţesc, s-au reorganizat conform modelului impus pe parcursul anului 1946.

În cazul celor de la Rapid şi Juventus n-a fost nevoie de nici o presiune. Cele două se afiliaseră deja, benevol, la sindicatele ceferiştilor şi, respectiv, muncitorilor din petrol şi gaze. Rapid există sub aceeaşi denumire şi în ziua de astăzi, revendicându-se, în continuare, drept o grupare de stânga, în timp ce Juventus s-a transformat în Petrolul după ce s-a mutat la Ploieşti.

 

Lupta „de clasă” Carmen – CFR

Împotriva lui Mociorniţă a fost adus, ca argument, faptul că sportul era folosit drept mijloc de “răfuială politică” pe teren, la meciurile cu Rapid

Cazul Rapid este unul pe cât de delicat, pe atât de special. Echipa şi-a păstrat, de-a lungul deceniilor, un anumit grad de popularitate, reuşind să supravieţuiască indiferent de regimul politic. Modul în care a reacţionat Rapid după 1944, dar şi felul în care a fost tratat de noua putere nu este, la o privire mai atentă, chiar surprinzător.

Conform tradiţiei, Rapid-CFR a fost înfiinţată, în 1923, de muncitorii feroviari de la Atelierele Griviţa. Istoricul Alex Mihai Stoenescu subliniază, în “Istoria loviturilor de stat în România”, că Atelierele Griviţa erau cunoscute Siguranţei, în perioada interbelică, drept un focar de agenţi ai Moscovei, agitatori comunişti subvenţionaţi de Uniunea Sovietică şi care acţionau la ordinele NKVD. De altfel, Gheorghe Gheorghiu-Dej, fost muncitor la Atelierele Griviţa, secretar general al partidului comunist după 1944 şi şeful statului între 1948 şi 1965, era cunoscut drept un mare susţinător al Rapidului.

“Lichidarea unui cuib de duşmani ai poporului

În aceste condiţii, “sindicalizarea” giuleştenilor nu mai e chiar surprinzătoare. Aşa se explică şi antagonismul Carmen – Rapid, perceput drept războiul între reprezentanta capitalismului (Carmen) şi cea a comunismului (Rapid). Pe 21 august 1947, atunci când “Sportul popular” anunţa triumfător excluderea echipei Carmen din campionat, în articol se reproducea motivaţia deputatului Emilian Angheliu, preşedintele federaţiei: “(…) Considerăm măsura luată ca una care duce la lichidarea unui cuib de duşmani ai poporului sub denumirea de grupare sportivă. (…) Făcându-ne datoria şi eliminând din sport această rămăşiţă reacţionară, care prin gura conducătorilor lor Mociorniţa şi Vizante nu se sfiesc să afirme că ei nu ţin această grupare, şi pentru ei nu contează campionatul naţional decât în lupta pe care o duc împotriva Ciocanului şi împotriva echipelor ceferiste, declarând «cu una ne răfuim rasial, cu celelalte ne răfuim politic»”.

Culmea e că AS Armata, echipa pentru care Carmen a fost, de fapt, desfiinţată pentru a-i face loc direct în prima ligă, avea să devină, peste ani, tot o rivală neînduplecată a Rapidului!

 

Pedepsiţi pentru că nu s-au lăsat învinşi de sovietici

Destinul echipei Carmen, previzibil din momentul în care sovieticii au început să elimine instituţiile democratice, a fost pecetluit şi de o serie de întâmplări care, într-un fel sau altul, au pus-o în contrast cu CFR Bucureşti (Rapid). Spre deosebire de feroviari, deja “sindicalizaţi” în 1945, când autorităţile au cerut acest lucru, Carmen a opus până la capăt rezistenţă. Echipa “tăbăcarilor” a încercat, iniţial, să mimeze amatorizarea jucătorilor, dar la finalul lui 1945 a renunţat la mascaradă şi a comunicat că nu întruneşte condiţiile cerute grupărilor sindicaliste.

Un alt moment crucial a fost turneul întreprins, în decembrie 1945, de echipa sovietică Dinamo Tbilisi în România. Şefii federaţiei şi ai sportului le-au cerut echipelor CFR Bucureşti (Rapid), Juventus şi Carmen să-şi cheme fotbaliştii plecaţi deja în vacanţă (era mijlocul lunii decembrie), să joace şi să piardă partidele cu Dinamo Tbilisi! CFR şi Juventus (singurele echipe “sindicalizate” din Bucureşti) s-au conformat. Dinamoviştii gruzini au învins CFR cu 2-1 şi Juventus cu 10-5.

Ionel Mociorniţă, conducătorul celor de la Carmen, a avut obiecţii, explicând că jucătorii au plecat în vacanţă. În cele din urmă, patronul a acceptat partida (care ar fi urmat să se dispute pe 30 decembrie), dar nu şi ideea de a se lăsa bătut de sovietici. Meciul nu s-a mai disputat, oaspeţii s-au făcut foc şi pară, iar Carmen a fost anchetată, aspru înfierată în “Sportul popular” şi s-a decis ca nici o echipă “sindicală” să nu mai joace cu “duşmanii poporului”.

 

 

EPILOG

Mari cluburi interbelice

Ripensia              desfiinţată în 1948

Chinezul             după război a fuzionat cu CAM şi, din 1946, a dispărut
CAO                    a intrat în declin în anii 50. În 1963 a dispărut

Venus                 a retrogradat până în liga a IV-a, iar în 1949 s-a desfiinţat

Carmen              desfiinţată în 1947

Unirea Tricolor    transformată în Dinamo

Rapid                 a supravieţuit